După un an de la preluarea guvernării, PSD a intrat într-o criză neroadă de leadership din care deocamdată ies la suprafață contradicțiile interne, privirile încruntate, vorbele grele, certurile, regrupările, trecerea loialilor dintr-o tabăra în alta, demonstrând că partidul acesta nu are un liant serios în interior, fiind o combinație între mafie și gașcă, între clan și oaste de strânsură, căreia mâna politrucului Iliescu i-a vopsit surtucul de căpătat în culorile social-democrației.
A se mai observa că formațiunea iliesciană FSN, tatăl PSD-ului, s-a născut ca o adunare obștească a tuturor funcționarilor din primării și celelalte instituții ale statului, nu ca un partid propriu-zis, ci ca un fel de organizație de masă, în care tradiția dinainte de 1989 era respectată cu aceeași sfințenie. Imediat după revoluție, trebuia să asigure majoritatea confortabilă în CPUN, național și local, și să voteze tot ce emana de la Ion Iliescu. Așadar PSD e partidul salariaților la stat, totdeauna dependenți de decizia politică, motiv pentru care nu-și vor schimba niciodată comportamentul slugarnic față de lider(i). Absolut inutil să vorbim de reforme interne.
E formațiunea cu o bază materială solidă și un bazin nefluctuant, funcționând ca o formațiune de cadre, iar membrii dinafara funcționărimii s-au lăsat atrași prin diverse avantaje ca salarii de merit, diplome și medalii, premii, pensii speciale, ajutoare sociale, aprobări la limita legalității sau dincolo de aceasta… După același model a fost construit și UDMR, fratele său de suflet.
Fiind un partid de cadre asemeni PCR, se înțelege că se păstrează dualitatea funcției: de partid și de stat. Iată de ce atunci când acest partid era / este la guvernare, cele mai importante decizii sunt luate la partid, iar Executivul le pune în practică fără a crâcni. Căci „partidul e în toate…”, prin partid înțelegându-se de fapt liderul care decide totul.
Dacă la început bolșevicii mizau pe conducerea colectivă, Stalin a adus cultul personalității, iar ceilalți membri ai PCUS trebuiau să se simtă foarte fericiți să aplaude. Modelul a fost perfecționat de Nicolae Ceaușescu, a fost continuat în același stil, dar mai cu perdea, de Ion Iliescu și Adrian Năstase, iar Liviu Dragnea s-a străduit din răsputeri să ducă modelul mai departe. Numai că acum sistemul acesta de dublă comandă a nu mai merge. Suntem totuși țară membră în UE.
Ne-au trebuit 28 ani de, să zicem, democrație ca să vedem în curs de eșuare cel mai important experiment al social-democrației românești: controlul statului, conducerea de către liderul de partid a tot ce există. Cele trei puteri ale statului de drept, legislativă, executivă și juridică? Un moft de care nu vor să se împiedice: niciuna nu trebuie să mai iasă din cuvântul partidului. A fost și este singura doctrină a PSD. Doctrină care a fost imitată o scurtă vreme și de PDL, după care a sucombat.
În fapt, în interiorul partidului social-democrat funcționează încă sistemul feudal de relații: membrii depind de mărinimia și toanele șefilor, cei ce primesc funcții nu trebuie să le iasă din cuvânt, iar atunci când șovăiesc sau refuză dispoziția superioară de partid înseamnă că se hainesc și au soarta fostului prim-ministru Sorin Grindeanu, personaj emblematic al PSD. Emblematic întrucât exprimă cumva caracteristica lor generală: după mazilire, a cerut iertare, s-a ploconit, a făcut sluj în fața liderului, acesta și-a călcat pe inimă în mărinimia sa, l-a iertat și l-a căpătuit din nou cu un caftan.
Tocmai în asta constă puterea liderului maxim, în posibilitatea de a oferi finanțări peste rând, funcții și posturi, ceea ce într-o societate democratică nu e posibil, și în puterea de a acorda sau nu iertarea, în mărinimia, aroganța față de subordonat, ceea ce între cetățeni integri, cu onoare și demnitate nu se poate întâmpla.
În același scenariu s-a înscris și al doilea prim-ministru numit de Dragnea. Și Mihai Tudose pare a se fi hainit, dar are circumstanțe favorabile: nu mai poate fi demis de liderul suprem deoarece PSD pierde guvernarea. Și dacă pierde guvernarea, adică puterea, soarta liderului maxim e pecetluită și nici a partidului nu e roză.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 