Limba română în criză

Spre deosebire de crizele sociale, economice, criza limbii române nu te lasă flămând, nici fără casă, nici nu te ține în frig, decât la figurat: e un fel de foame intelectuală, ca să nu zic frig sufletesc, și o teamă de viitorul nostru ca națiune. Iar afirmațiile de mai sus nu sunt un moft patriotard, ci exprimă o stare mai greu de intuit: nu strategii, nu politicienii, ci limba română și vorbitorii ei ne-au ținut uniți la bine și la greu, limba română ne-a asigurat identitatea națională de la origini și până azi. Din păcate, criza actuală a limbii române e mai greu de simțit pentru cei mai mulți: doar pe oamenii bine educați i-am auzit plângându-se de nenorocirile legate de exprimarea corectă în limba română, mai ales orală, dar și scrisă, din vremea aceasta devenită tot mai puțin propice culturii și spiritualității.
Dar nicicând în ultimul secol limba română n-a fost mai vitregită ca acum. Nici chiar în clasele mele primare când alături de manualul de limbă română se lăfăia în voie manualul de limbă rusă, cu poze în culori atrăgătoare și cu pionieri sovietici debordând de veselie. Cu toate acestea, nicicând primii oameni în stat nu-și pierdeau bunul simț al limbii ca astăzi, iar atunci când dificultățile mesajului le întreceau dimensiunea spiritului, măcar aveau buna cuviință să-și rostească discursul în limba populară. Pe care o țineau minte de la părinți. Și asta deoarece poporenii au păstrat cu mai mare grijă graiul străbun.
Acum însă respectul și grija pentru exprimarea corectă în limba română au dispărut. Nu cred că mai există altă limbă pe glob în care Academia să fixeze niște reguli, iar sute de așa-zise mari personalități să scrie cum le vine lor bine. Nu înțeleg și pace de ce li se permite unor ziare, site-uri, pagini ale unor instituții oficiale să dăinuie ani și ani fără a respecta regulile ortografice ale limbii românești.
De aici și până la renunțarea cu totul la diacritice, la scrierea în loc de român, râde, mână, blând – romin, ride, mina, blind nu a fost decât un pas, pas repede făcut pe rețelele de socializare, pe telefonia mobilă și chiar în unele ziare printate. Vă puteți imagina asemenea nenorocire în Franța, Germania, Polonia, Ungaria unde numărul diacriticelor este comparabil cu acela din limba română sau chiar mai mare? Cred că ar pica guverne, s-ar răscula întregul popor.
Adevărat este că ultimele reglementări ortografice (1993 și 2005) s-au făcut pe genunchi, în grabă și fără abordări științifice serioase, fără studii de impact, fără măsuri de intrare imediată în normalitate. Dar totuși reglementările aparțin Academiei, iar intelectualii adevărați ar fi trebuit să fie primii care să le respecte și să le promoveze. La fel cum instituțiile statului, Executivul și, (de ce nu?) Parlamentul puteau face mult mai mult, luând exemplul limbilor franceză, slovacă… unde greșeala gramaticală în spațiul public e contravenție până la 5000 de euro.
În aceste împrejurări a venit nenorocirea de azi: primii oameni în stat au dificultăți insurmontabile la exprimarea în limba română, iar ziarele, inclusiv cele quality, televiziunile, radioul, colcăie de greșeli de scriere și vorbire. Priviți nenorocirea din discursul public la televizor, în talk show-uri, uitați-vă pe rețelele de socializare și amărâți-vă! Înțeleg că e criză de bani și că nu mai e posibil să fie angajați corectori profesioniști, dar în acest caz selectăm jurnaliști, oameni de televiziune care cunosc la perfecție limba română.
Toți înțelegem că o greșeală de exprimare făcută de un personaj politic aflat pe val poate dăuna și chiar dăunează groaznic nu numai imaginii proprii, dar și imaginii partidului, a guvernului, a parlamentului, dar nimeni nu corectează derapajul lingvistic, ceea ce înseamnă că mâine va fi și mai rău. Ce e de făcut?
Ar fi de dorit ca niște măsuri de bun simț să fie luate cât mai repede, până nu e prea târziu, iar limba română piere de atâta neîngrijire. Ar fi bine ca academicienii, CNA, împreună cu politicienii, ministerul Educației, lingviști, specialiști în comunicare, scriitori să găsească o cale de ieșire din această criză. De ce nu o fac?
Petru Tomegea