Cineva nu spune adevărul în privința intrării în vigoare a noilor coduri penale, iar dacă totuși îl spune înseamnă că toți politicienii și specialiștii implicați în alcătuirea lor s-au aflat în treabă, consumând banii contribuabililor de pomană. În acest caz, asumarea răspunderii nu revine doar lui Traian Băsescu, ci și tuturor celorlalți în egală măsură. Iar demisiile sunt cea mai ușoară dintre consecințe.
Între excepție și regulă
Nu voi repeta istoria adoptării codurilor pe care jurnaliștii o știu pe de rost, ci voi reaminti scandalurile din presa vremii legate de angajarea răspunderii Guvernului Boc pentru trecerea cât mai rapidă a respectivelor legi prin Parlamentul României, legi la fel de importante precum Constituția. Căci actualele coduri n-au fost citite și adoptate articol cu articol de către deputați și senatori în plen, iar eludarea Parlamentului nu s-a dovedit o procedură nici democratică, nici eficientă. Cu atât mai puțin modificările ulterioare.
În plus, pentru adoptarea lor s-au făcut presiuni, însuși președintele României cerând repetat urgentarea adoptării lor. Motivele? Aceleași ca întotdeauna în astfel de situații: nevoia de capital politic și de imagine, în țară și la UE, care, la fel ca și CEDO, CCR… în repetate rânduri le-au evaluat și lăudat „pentru reforma Justiției și binele românilor”.
Rețeta unui rateu
Mai trebuie spus că la respectivele coduri „europene, bune pentru români” a lucrat floarea juriștilor penaliști din România, iar lucrul asupra lor a început imediat după revoluție când s-a pus problema înlocuirii codurilor ceaușiste. Este adevărat că în 2009-2010 și în 2013 comisiile parlamentare au intervenit și ele pentru „îmbunătățirea codurilor”, pentru „corectarea” unor posibile erori.
În plus, de atunci, guvernații, și ai lui Boc și actualii, ne-au anunțat că se fac pregătiri intense pentru „implementare”, ca după 4 ani de asemenea „pregătiri intense”, cu două zile înainte de termen, să aflăm de la șefii Justiției, de la președinte și de la o bună parte a presei că respectivele coduri sunt greșite, constituie „scut pentru corupți”, „favorizează infractorii”, torționarii, pe toți hoții, inclusiv pe condamnați, fiind posibil ca punerea lor în aplicare să golească pușcăriile. Nu lipsește nici termenul „apocalipsă”.
Îi încurcă libertățile cetățenești?
Nu ni se spune însă cu voce tare că opera le aparține ministrului Justiției Cătălin Predoiu, echipei guvernului Boc și președintelui care, el însuși, le-a semnat pentru promulgare. Acum recunoaște că nu are pregătire de specialitate, nici consilieri penaliști. Dar dacă nu a avut penaliști serioși, ce garanție putem avea că are specialiști, de exemplu, în probleme de securitate națională?
Nu știu cum se vede România dinafară, dar s-a cerut imperativ fie amânarea codurilor, fie schimbarea, neapărat până la intrarea în vigoare, a unor articole ca 140 din CPP, 276, 278… din CP, toate referitoare la restrângerea unor libertăți constituționale prevăzute de art. 26, 29, 30 și 31 din Constituție. Se referă la interceptarea convorbirilor telefonice, dreptul la opinie, libertatea de exprimare și secretul, inviolabilitatea convorbirilor telefonice, al corespondenței, cum ar veni, pentru care s-a ieșit la revoluție în 1989.
Ce e bine pentru UE nu e bine și pentru România?
Din păcate, din partizanat politic, insistent și condamnabil, o parte a presei, caz unic probabil pe mapamond, jubilează la introducerea unor astfel de restricții, care, evident, vor obstrucționa și activitatea proprie. Ceea ce nu înțelegem este cum de e posibil să fie rău pentru România ceea ce este bine pentru țările democratice serioase. Căci acolo activitatea de ascultare a telefoanelor și a convorbirilor ambientale, intime, nu este o glumă.
Și mai este o chestiune: până acum, majoritatea covârșitoare a judecătorilor din România a dovedit înțelepciune, aplicând legile atât în spiritul cât și-n litera lor. De ce se vor fi temând mai marii Justiției românești împreună cu Traian Băsescu și ceilalți care plâng acum pe umărul dreptății? Știu ceva ce nu știm noi, iar evaluările asupra Justiției sunt altele decât cele care apar în spațiul public?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 