Actualul prim ministru încă nu a devenit un subiect propriu-zis de presă, beneficiind din partea analiștilor din mass-media Opoziției de multă înțelegere, iar din partea presei favorabile Puterii de un anume gen de noncombat. Ca atare, e foarte sensibil la critici și bârfe, ba chiar alergic, nerămânându-le dator autorilor. Bine consiliat de ai săi, supraveghează cu atenție spațiul public, de teamă să nu se nască vreo opoziție imposibil de controlat și de contracarat.
Din păcate, stilul acesta este specific liderilor a căror autoritate s-ar dori întărită, iar leadership-ul, cât mai lung. Până aici totul e firesc, însă Victor Ponta conduce împreună cu Crin Antonescu o coaliție parlamentară, care, după ultimele demisii, permutări și traseisme, tinde să depășească 75%. Așadar USL nu dă semne de slăbiciune decât pentru cei ce se sperie la orice crâcnire, de aceea teama de ziua de mâine, de apariția intempestivă a unor pericole nu poate fi nicidecum justificată.
De la reproș, la supărare
În acest context, diatriba împotriva „vedetelor de Dâmboviţa care nu pot să-şi ţină gura”, „trezindu-se vorbind”, adică Sorin Frunzăverde, Sorin Roșca Stănescu și Ludovic Orban, pare fără rost și chiar deplasată. Dacă toate actele legate de guvernare ale prim ministrului Victor Ponta au fost perfecte, oportune și legitime, iar faptele politicianului cu același nume, ireproșabile, atunci într-adevăr n-ar avea a se teme de nimic, decât de Dumnezeu. Dar așa ceva n-a existat niciodată decât în vise.
Mai trebuie spus că aceste critici au și ele îndrituirea lor: nimeni din USL nu l-a forțat pe prim ministru să iscălească pactul de coabitare, nici să desemneze persoanele respective în funcțiile de șefi procurori decât propriul calcul politic, eventual ajutat de consilierea nu știu cui. În aceste condiții, și-a asumat în integralitate responsabilitatea, acesta fiind și rolul criticilor, ca Victor ponta să fie conștient de importanța gestului.
USL iese întărită din critici
Iritarea sa arată că perspectiva responsabilității totale nu-i prea convine. Dar nu pentru că „încep să reprezinte un risc pentru funcţionarea USL”, adică „să fie stricat un lucru foarte bun”, ci pentru că prim ministrul începe să fie criticat, admonestat și contestat de ai săi. Ceea ce într-o democrație e un fapt obișnuit, o stare de normalitate, căci absența criticilor interne era principala trăsătură a regimului antedecembrist.
În acest sens trebuie înțeleasă solidaritatea copreședintelui USL, Crin Antonescu: perioada actuală nu este deloc una ușoară, nu numai din pricina coabitării, cât și din aceea a noilor dificultăți: pornirea motoarelor economice nu se face cât ai bate din palme, iar rezolvarea situațiilor punctuale legate de prețuri și inflație, de administrație, școală și spital, de salarizare, pensii, ajutoare sociale nu e posibilă decât în măsura în care se creează fonduri suplimentare la bugetul public. Iar fără creșterea consumului, nu există creștere economică. Un adevărat cerc vicios.
În loc de exerciții de imagine…
Dacă glonțul lui Adrian Năstase a trecut la un milimetru de carotidă, criticile din interior și din exterior la adresa lui Victor Ponta vor fi tot mai vehemente, lovind din ce în ce mai insistent în imaginea de lider puternic, cu toată frustrarea și iritarea sa. Însă ceea ce trebuie să înțeleagă, și încă degrabă, este că într-o societate liberă și democratică nimeni nu-și poate permite să stranguleze dreptul la opinie, chiar dacă opinia este usturătoare.
Când însă opinia este a unui membru al guvernului, a unui deputat sau senator, a unui primar ori consilier, care se exprimă de obicei în cunoștință de cauză, atitudinea celui criticat ar trebui să fie fairplay: să recunoască cinstit și deschis ce a greșit și să anunțe căi rapide de rezolvare.
A i se reaminti dlui Ponta că atitudinea cetățenilor față de președintele Băsescu, față de Emil Boc, Mihai-Răzvan Ungureanu și guvernele lor, față de fostul partid de guvernământ s-a deteriorat tocmai din această pricină: nimeni nu era dispus să recunoască vreo greșeală, vreo decizie greșită a actelor de guvernare, în timp ce toată lumea le simțea pe propria piele. O lecție care n-ar trebui uitată.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 