Haiducul Dragnea

Nu pot să nu apreciez atitudinea liderului PSD față de costumul popular și apariția sa în fața camerelor de luat vederi îmbrăcat într-un mândru costum țărănesc moștenit de la înaintași, chiar și fără opincile de rigoare. Costum autentic, cu excepția laibărului, demn de muzeul kitschului. Dar a transforma costumul național în cârlig politic mi se pare deplasat.
Cât despre haiducie, pentru care a făcut o pasiune, a se observa că legendele haiducești sunt înălțătoare, numai că a le folosi în politica celui de-al XXI-lea secol înseamnă a înlocui legea cu fărădelegea și cu bunul plac al jupânului. În fond hoțomănia contemporană și corupția vin tocmai din fondul acela hoțesc, din încercarea de a lua de la statul „asupritor” și de a băga în propriile buzunare, de a pune statul numai la cheremul unora, nu la dispoziția tuturora.
Înțelegem că PSD vrea să-și descotorosească imaginea publică de recentele inițiative păguboase precum OUG 13, Legea Grațierii… și să o orneze cu niscaiva motive populare, că tot afirmă sus și tare că social-democrații sunt unicii reprezentanți legitimi ai interesului național și deci ai poporului, că guvernează numai și numai în favoarea acestuia, măcar că până acum a primat interesul personal.
Mai e și o neînțelegere la mijloc: haiducii adevărați, de care românii nu prea au avut parte, nu erau, cu mici și nesemnificative excepții, oameni bogați, căci proveneau din rândurile clăcașilor, ai țărănimii obijduite, nedreptățite de moșieri și arendași, pe când liderul nostru este unul dintre cei mai bogați politicieni, iar dorința de a-și împărți averea celor săraci lipsește cu desăvârșire. Așa cum lipsește și din obișnuințele altor mari mahări. Și apoi, una este să dai celor mulți din propriul chimir și alta să faci milostenie cu banii contribuabililor.
Evident că discuția de mai sus nu e posibilă în nicio democrație așezată, dar e posibilă în la noi unde respectul față de lege și reguli e după umorile liderilor tari. Iar Liviu Dragnea se înscrie într-un lung șir alcătuit din astfel de lideri. Câteva argumente: deși avem și recunoaștem că aven stat de drept, că există separația puterilor în stat, șeful PSD conduce cu mână de fier și activitatea Legislativului, și pe aceea a Executivului, unul căruia i se spune pe nedrept bicefal. Pe nedrept bicefal deoarece niciodată decizia prim-ministrului Grindeanu nu a fost la fel de …decisivă ca a lui Dragnea. Nu degeaba se întreabă unii la ce mai trebuie și premier.
Dar lucrurile acestea le-am mai văzut și pe vremea guvernărilor Văcăroiu, Năstase, Boc… Ceea ce e mai greu de înțeles este de ce se fudulește mereu Dragnea cu programul „de guvernare eficientă”, fiindcă în loc să-l pună în aplicare „din scoarță în scoarță” se preocupă când de costume naționale, când de partide de pescuit la știucă în deltă sau la pește oceanic în Dubai, când de remaniere, când de Justiție. Cât despre programul economic de guvernare, el este foarte frumos, pe hârtie. Iar înafara unor corecții salariale și bugetare, nicio altă inițiativă nu prinde contur.
Abia acum înțeleg de ce programul de guvernare e trecut în planul al doilea: atât au făcut caz de el Dragnea și televiziunile de casă, că seamănă tot mai mult cu fata morgana. Și atunci când neîncrederea le dă ghes liderilor pesediști, aplică planul de rezervă: ne îmbrăcăm frumos în costum național, ridicăm în slăvi virtuțile și tradițiile populare, făcând din aceasta program politic. Așa că toți devin mari patrioți, iar patriotismul de paradă e fără termene, fără obiective reformatoare, numai bun pentru campaniile electorale.
După ce i s-au spulberat visele de prim-ministru și amnistie, un președinte-haiduc îmbrăcat în costum național e ultima iluzie pe care încearcă s-o transforme în vehicul politic. Și nu că i-ar sta rău. Dar pentru cei ce cunosc modul de lucru al PSD e clar că s-a dat semnalul unei campanii electorale la fel de sufocante ca aceea de anul trecut, de forjare a noii sale viziuni și de impunere a ideii Dragnea-președinte în spațiul public. Abia apoi își va face un program din scoarță în scoarță, tocmai bun de pus în ramă.
Și iaca așa m-a luat iar gura pe dinainte și cobesc. Dar când pedala naționalismului e apăsată cu sete sunt sigur că nu ne așteaptă ceva bun.
Petru Tomegea