Politica românească nu funcţionează după precepte, reguli cavalereşti ori tratate academice de bună guvernare, ca în democraţiile aşezate, ci într-un mod aparte. Se deprinde văzând şi făcând, se învaţă oral din tată (spiritual, să zicem) în fiu, sau din stăpân în argat. Nu pierdem timpul cu ultimii: întotdeauna sluga îl imită pe jupân, servitorul sau vasalul, pe seniorul cu sânge albastru.
Dar proverbul străvechi din titlu a devenit principiu politic după săptămâni întregi de dezbateri şi zarvă: ştiind bine că poate pierde preşedinţia Senatului, PSD a renunţat la serviciile lui Geoană, ca la o măsea stricată.
Era măseaua de minte?
Aşadar de ce-l durea măseaua Geoană pe PSD? Era cariată? Curios, Puterea zice că plesnea de sănătate. Şi apoi coaliţia guvernamentală nu se face şi ea că le scoate cu cleştele DNA? Însă măseaua în cauză începuse să miroase, dacă ne luăm după şoaptele (tran)scrise pe Net.
Conducerea PSD mai avusese şi altădată de furcă cu nazurile şi excesele de grandomanie ale fostului preşedinte al Senatului, dar, să nu dăuneze la imagine şi la procente în sondaje, a tăcut şi a înghiţit. În sec. Acum boroboaţa era atât de gogonată şi neruşinată, încât stafful pesedist s-a jenat să o facă publică.
Jocuri politice de sumă nulă
Nu sunt dintre cei „ce spurcă orice face sau atinge Băsescu”, dar acum cică i-ar fi propus un târg senatorului de Dăbuleni, anume, să candideze la preşedinţie din partea PDL, iar gentleman’s agreement-ul între primii doi foarte mari bărbaţi de stat prevedea în contrapartidă cu susţinerea portocalie la scrutin numirea Putin-ului carpatin, aţi ghicit, ca prim ministru. Pohta ce-a pohtit. Gând la gând. La asemenea nadă şi pleaşcă, pedeliştii se aşteptau probabil ca Geoană să le închine şi partidul, cum închinau domnii valahi pe vremuri ţara marelui vizir.
Numai că stratagema a dat greş. Român ţanţoş fiind şi umflându-se în pene în vizita pregătită de serviciile noilor prieteni în SUA, manevra a fost zăpsită de vigilenţa pesedistă, iar urmarea se cunoaşte – încă o carieră ratată. După implozia variantei Geoană, cică se coace alternativa Mugur Isărescu. Topitu-s-au în ceaţă uriaşele personalităţi portocaliu-verzui?
Tot mai bun e duşmanul
Acum s-au înţeles furia social-democrată şi votul covârşitor împotriva tovarăşului pidosnic în organele statutare de conducere. Dar ce doare ca român este declaraţia lui Ponta, consecutivă alegerii dlui Blaga în locul pierdut pre limba şi mâna lui Geoană: „nu va fi mai rău cu Blaga ca şef al Senatului, ci mai bine”. Grozav am ajuns: să te încrezi mai degrabă în duşman, că nu te va vinde pe 3 carboave la capătul Podului Mogoşoaiei!
Fireşte, preferinţa pentru duşman în locul prietenului mojic vine din paginile romanelor cavalereşti, dar la noi ajunge principiu politic abia în era cyberspaţiului, când neîncrederea, răfuiala cu aproapele, spionita şi trădarea au coborât în mocirlă stacheta actului politic.
Politica asta mai mult strică
Din păcate, nimic din cele de mai sus nu va determina ieşirea din criză şi recesiune, nici alungarea lui Geoană, nici înscăunarea lui Blaga în jilţul Senatului, aşa cum nu o va face nici gargara despre reforma statului, reîmpărţirea administrativă, ori schimbarea Constituţiei. Nu asta ne împiedică să fim performanţi, ci noi înşine, patima de a ne pune în frunte tot soiul de trepăduşi forţoşi.
În schimb, astfel de fapte nedemne ocupă în totalitate spaţiul public, le fură diriguitorilor liniştea şi somnul, le burduşesc agenda, că nu mai au timp şi de guvernare. În loc să aline necazurile provocate de recesiune, să oprească hemoragia capitalului autohton şi fuga investitorilor străini, ne livrează la pachet spectacole joase să arate cât de tari şi mari sunt ei, liderii. Nu ştim cât va mai dura lideriada. Probabil până la dispariţia generaţiei actuale.
Luaţi de valul bătăliilor mereie, mai-marii au uitat ce aveau de făcut, ce caută la Palatul Victoria şi la Cotroceni, se ţin de glume, de jocuri politice şi învârteli personale de 22 ani, iar timpul s-a scurs fără să facem un pas pe calea bunăstării şi a prosperităţii. Din contră, am pierdut pe drum mai bine de 3 milioane de cetăţeni, mult mai mulţi ca în războaie, iar civilizaţia politică orbecăie încă în noaptea unei tranziţii fără sfârşit.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 