Campania nerușinării

Debut de campanie electorală. Un prim fapt îți sare în ochi: politicieni corupți, cu dosare și condamnări penale, cu averi nesimțite făcute prin contracte preferențiale cu firme și instituții ale statului român se declară mari susținători ai bunăstării românilor, ai dreptății și ai luptei împotriva corupției. Se cațără cu tupeu nemărginit la microfon în studiourile lor TV considerându-se mari patrioți, mari eroi ai luptei împotriva justiției care le-a dat sentințele, dar și a hidrei bruxelleze care a pus genunchiul pe gâtul țărișoarei lor scumpe. Oricine nu e de acord cu sacul de gogoși turnate în capul concetățenilor e catalogat ca dușman al poporului și trebuie „luat în șuturi”. Atâta revărsare de tupeu, de lipsă de obraz și cinism nu cred să mai fi fost vreodată în istoria României, cu excepția perioadei bolșevice, pe care, iată, o retrăim 7 (șapte) decenii mai târziu. Se uită civilizata Europă la diriguitorii noștri ca la urs.
Al doilea fapt care îți sare în ochi este comportamentul grobian față de Opoziție al acelora vremelnici la guvernare, față de cei ce le critică greșelile și incompetența atât ale miniștrilor cât și ale prim-ministrului: să li te adresezi de la tribuna Parlamentului României, simbolul suveranității naționale și al democrației, cu chiparos, urât și prost nu s-a mai întâmplat niciunde în analele parlamentarismului pe mapamond. Dovadă a golăniei politice. Puneți figura lui Orlando Teodorovici lângă acelea a lui Virgil Magearu și a lui Vintilă Brătianu ca să înțelegem unde am ajuns! Iar criticile nu erau politicianiste, ci la obiect. Ceea ce demonstrează că puterea în democrația românească e folosită în alte scopuri decât acelea ale bunei guvernări.
În consecință, România s-a despărțit în două falii ireconciliabile: una tăcută, dar amenințătoare care vrea democrație și UE, care împinge în spațiul public din când în când mii de protestatari și probabil realizează acum cât de iresponsabilă a fost neparticiparea la vot în 2016. Nu că ar fi prima dată când noi, românii, regretăm trecutul, dar măcar de-am învăța ceva. A doua falie este reprezentată de câștigătorii alegerilor, mai aroganți și mai egoiști decât tot ce a avut România până acum, cei ce au interpretat votul ca libertate de a face ce vor mușchii lor cu cele 20 de milioane de locuitori ai României, azi și mâine, și fără să-i întrebe. Fiindcă pot. Or din pricina abuzurilor și a aroganței se tem să dea ochii cu cetățenii, iar partidul și-a înjumătățit bazinul electoral în numai doi ani.
Al treilea fapt care supără este selecția candidaților pentru alegerile europarlamentare: partidele din patria noastră există doar la televizor, iar politica lor de cadre se bazează majoritar pe calitatea de a câștiga puncte în confruntările verbale televizate, în interviuri aranjate, în talkshow-uri regizate, chiar și în scris, pe Facebook, sau pe alte rețele de socializare. Nici vorbă de competențe politice, economice, culturale serioase, nici vorbă de științe politice, ci doar de aceeași politicăreală plicticoasă de 30 de ani, de aceeași batjocură la adresa poporenilor și a adversarilor. Progrese viitoare ale parlamentarilor noștri în Parlamentul European? Să fim serioși. Îi numeri pe degetele de la o mână pe aceia cu adevărat valoroși.
Al patrulea fapt și mai îngrijorător decât celelalte este amenințarea cu furtul voturilor la urne și cu manipularea alegătorilor, operațiune care este în curs: se lansează minciuni, fake news-uri, acuzații grave la adresa contracandidaților, fără ca CNA, organul de presă, radioul, televiziunea respectivă să ceară probarea. S-a umplut țara de securiști și de masoni, de membri acoperiți ai serviciilor secrete, de trădători de țară și de neam…, fără ca cineva să prezinte o minimă dovadă, la fel cum e plin eșichierul politic de acuzatori interesați în manipulare și distrugerea adversarilor.
În aceste condiții nu se mai poate vorbi nici de corectitudinea alegerilor viitoare, dar nici de o elită politică sinceră, demnă și competentă, dedicată binelui comun, ci de o gașcă de manipulatori șmecheri și tupeiști pentru care minciuna a devenit singura cale de salvare.

Petru Tomegea