Între idealurile paşoptiste, lupta cu superstiţiile şi obscurantismul ocupa un loc de seamă. Chiar şi ortodoxia în perioada ei de europenizare a susţinut şi promovat cunoaşterea, situându-se împotriva credinţelor primitive. Temelia viitorului stat român nu putea fi aşezată pe eresuri populare şi analfabetism, pe înapoiere şi sărăcie. Graţie unor ample lucrări de culturalizare făcute cu metodă şi tragere de inimă, România s-a aşezat în jumătate de secol între naţiunile europene.
Comuniştii au transformat învăţământul în monopol al ştiinţei şi culturii, dar au scos biserica din ecuaţia socială. Revoluţia tehnico-ştiinţifică (cf. Mario Bunge, Treatise on Basic Philosophy) trebuia să devină singura forţă nu doar de producţie, ci şi mobilizator-modernizatoare a societăţii. Numai că pospaiul de cunoştinţe despre lume şi viaţă promovate prin mass-media proletcultiste ori broşuri distribuite gratuit, fenomen lăudabil în esenţă, nu a prea ridicat nivelul de civilizaţie, dacă-l comparăm cu avântul fantastic cunoscut în Apus. Populaţia rurală, lipsită de învăţătorii ei tradiţionali, arestaţi ori deportaţi, a rămas lipită de biserică, dar funcţia culturalizatoare a acesteia dispăruse.
După Decembrie ’89, câţiva scriitori, artişti ca Ioan Alexandru alături de unii politicieni luminaţi au încercat să retrezească fiorul paşoptist al ridicării naţiunii prin cultură, dar glasul lor nu a reuşit să genereze o masă critică în favoarea unui învăţământ eficient pentru maturi. De aceea poporenii pricep cu mare greutate rolul lor esenţial în selecţia şi determinarea factorilor politici necesari bunăstării, lăsându-se manipulaţi cu mare uşurinţă. Or, atâta vreme cât se vor obţine mandate prin înşelăciune şi ipocrizie, şansele ieşirii din fundătura actuală sunt minime.
Ştiinţele economico-sociale nu şi-au pus amprenta hotărâtor asupra activităţii Executivului autohton de moment ce deciziile sale nu ies din sfera hazardului şi a norocului. Nesiguranţa dregătorilor se manifestă prin repetiţia obsesivă e relativelor condiţionale: în caz că, dacă, de, cu condiţia să, atât de frecvente în discursul primului ministru, că oricine ghiceşte ezitarea, teama de eşec. Semn că abordarea ştiinţifică, expertiza şi competenţele lipsesc.
Gândirea politică universală nu prezintă interes pentru oamenii puterii, iar strategiile puse în operă nu depăşesc stadiul folcloric, ori cel mult al lui Niccolo Machiavelli. Primii oameni în stat recunosc fără jenă că nu pot face reforme decât prin frică, forţă şi coerciţie. De aici rolul şi încrederea disproporţionat de mari acordate organelor de ordine, de represiune şi serviciilor secrete. Căci nu altceva vrea să însemne imensa desfăşurare de mascaţi în vămi, în timp ce în Parlament corupţia puterii e tolerată. De aceea nici nu poate fi vorba de bună guvernare.
Situaţia fără întoarcere era previzibilă încă de la alegerile din 2004. A fost prima dată când un partid şi candidaţii săi au apelat la parapsihologie, ocultism, vrăjitorie prin implicarea unor şamani, vrăjitori şi secte, inclusiv MISA, ori culte religioase în câştigarea puterii politice, iar în 2008-2009 lucrurile au degenerat cu totul, ajungând subiecte de prima pagină în mediile româneşti şi internaţionale. În era revoluţiei tehnico-ştiinţifice mondiale, a cibernetizării tuturor domeniilor vitale ale societăţii, defazarea noastră e mai vizibilă ca oriunde şi oricând: diriguitorii îşi năimesc horoscoape zilnice şi de perspectivă, şi-au angajat viitorologi, astrologi, pentagrame de focusare a şansei, iar costumaţia lor presupune câteva accesorii obligatorii, de la cravate, la inele vrăjite, colorate în violet. Un astfel de personaj care supraveghează şi contracarează atacurile energetice e nelipsit din suita prezidenţială.
Nu e de mirare că o putere care crede în ştiinţe oculte şi practică obscurantismul medieval nu-şi poate scoate ţara din criză, nici nu se bucură de vreun fel de consideraţie la curţile europene.
Petru Tomegea
Ziare.com
Petru Tomegea - ePolitica 