Politica românească intră din nou într-o zodie nefastă. Deși semnele care prevesteau un decembrie mohorât apăruseră demult, nimeni nu a vrut să se aplece cu atenție asupra cauzelor și mai cu seamă asupra posibilelor rezolvări.
Cu toate că problema celor 7 eurocenți fusese enunțată demult, nici președintele, nici Guvernul Ponta, nici comisia parlamentară de Buget-finanțe nu și-au călcat pe orgoliu, nici pe inimă să se așeze la masa rotundă să găsească o soluție valabilă pentru România. Din contra, fiecare a încercat să-și impună propria variantă, când cu argumente economice, când politicianist-populiste. Or asta nu înseamnă politică, nici bună guvernare, ci încercare de dictat.
Bietul Sisif
De altfel, asupra cursului politicii românești se poate spune, pe bună dreptate, că se inspiră din mitul lui Sisif: aleșii noștri urcă pietroiul o bună bucată de munte, ca apoi obstacolele, lipsa puterilor, a voinței, a suflului unui ideal să producă delăsare și, în consecință, rostogolirea pietroiului înapoi în punctul de plecare. După care totul se reia de la capăt, iar și iar, încât drumul urcușului s-a bătătorit de atâtea repetări.
Ca drept dovadă, am avut parte de o revoluție unică, eroică, dar au venit mineriadele, coborându-ne din nou în mocirla tranziției proletare; s-a reluat totul de la capăt cu privatizările, cu economia, cu școala…, se părea că, în fine, avem o șansă, numai că s-a trezit Miron Cozma cu o nouă răzmeriță, ultima, și ne-a băgat iarăși sub oboroc. Noroc de guvernele Mugur Isărescu și Călin Popescu-Tăriceanu care ne-au arătat luminița de la capătul tunelului. Din păcate, când să ne apropiem de ea, a venit criza din 2009-2012, încă o criză de orgoliu, a celor 7 eurocenți, și totul trebuie re-reluat din punctul de plecare.
Se caută un vinovat
Interesant este că nu numai în politica la vârf se întâmplă așa ceva, ci peste tot. Vine un ministru nou, aruncă la coșul de gunoi sau se face a uita ce a făcut bine predecesorul și o ia de la capăt. Puterile locale, deconcentratele, întreprinderile de stat fac același lucru de 24 ani. Să fie un blestem sau e vorba de altceva?
Căci într-o democrație nu se pot face și desface treburile publice decât pe calea legilor în vigoare, ceea ce la noi, cum-necum, s-a făcut: am avut de fiecare dată alegeri libere, recunoscute ca atare, iar aleșii și-au desfășurat activitatea cum au știut ei, caftanele și paielele împărțindu-se conform diverșilor algoritmi și obișnuințe. Și cu toate acestea, politica noastră merge din blocaj în blocaj. Cine să fie de vină?
De la securiști la Băsescu
De vină ar fi securiștii rămași fără stăpân, s-a zis inițial, împreună cu eșaloanele doi și trei ale defunctului PCR. Dar făptuitorii erau întotdeauna câțiva dintre aleșii noștri. Numai că după 2004 nu mai putea fi vorba de foștii aparatcici, deveniți cei mai mulți oale și ulcele. Fostul prim ministru Tăriceanu, cel ce a încasat destule lovituri între 2004 și 2008 are altă idee: „O fi de vină Tăriceanu, O fi de vină Băsescu pentru toate conflictele care apăreau permanent? Astăzi se dovedește fără drept de tăgadă că la originea tuturor acestor conflicte este, în mod continuu, președintele, așa încât acest lucru mă scutește de comentarii suplimentare”.
Ajunși în acest punct, se cuvine o observație: este adevărat că unul din personajele comune mai tuturor confruntărilor a fost Traian Băsescu, dar conflictele de putere la vârf nu puteau fi decât în jurul președintelui, perceput ca „stăpân al inelelor”. Motiv pentru care afirmația dlui Tăriceanu e oarecum firească. Nu mai bine am analiza cauzele, determinările acțiunilor conflictuale?
Un Crăciun posomorât
O trăsătură este comună tuturor bătăliilor politice: nerespectarea cadrului constituțional și legal. Pentru președinte acest cadru a fost mereu prea strâmt și rigid, iar exemplul său a contaminat și partea adversă. Două încercări de suspendare nu sunt lucru puțin. În plus, situația conflictuală nu pare să aibă alt sfârșit decât capătul mandatului prezidențial. De ce? Președintele își ostilizează și mai abitir oponenții.
Nu se știe ce strategie vor aplica guvernul Ponta și majoritatea parlamentară de peste 70%. Deja efectele se văd: bugetul se amână, rata de schimb euro – leu se destabilizează, apar atenționări din partea comisarilor europeni și a FMI, iar sărbătorile de iarnă, multe și dese, frigul și nămeții nu sunt propice creșterii economice. În rest, de judecat va judeca istoria.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 