Nu pot să nu atrag atenția asupra unei tendințe arogante a jurnalismului de campanie și a comentariului politic: abuzează de aserțiunea categorică, discursul sentențios, adevărul unic spus răspicat. Tendința s-a accentuat de câteva luni încoace, cam de când a reînceput agitația electorală. Prea adesea impresia personală e ridicată la rang de certitudine, sfârșind cu împărțirea sentinței de ultimă instanță…
Chiar dacă faptele discutate în demonstrația de față numai a campanie electorală nu seamănă, le vom numi totuși: acțiuni concertate, continue de discreditare a Guvernului Cioloș și a președintelui Iohannis, tevatura puerilă despre ofițerii acoperiți-descoperiți ca formă de publicitate, vezi cazul Robert Turcescu, atacul spionilor de la Black Cube, foști ai Mossad… la șefa DNA și criza liberalilor aflați în pană de candidați pentru Primăria Generală a Capitalei.
Mai întâi o clarificare: în mediile occidentale, presa și televiziunile de informație își împart activitatea în două arii distincte: 1. știri cât mai proaspete, investigații, reportaje, interviuri, declarații urmate uneori de explicații sumare și 2. comentarii politice, sociologice, culturale. La noi, încă departe de lumea civilizată, televiziunile cică de informație dau știri foarte puține, de cele mai multe ori operând selecții în funcție de diverse parti-pris-uri, dar își umplu spațiul cu comentarii și talk-show-uri, inclusiv cu zodiacari puși să motiveze doar acele fapte politice care convin liniei postului și nu lovesc în imaginea partidului ori a politicienilor preferați.
Ba chiar, în timp, televiziunile și-au format un public fidel partidului „preferat”, astfel că privitorii la Antene au un anume profil politic, iar cei de la celelalte posturi, alt profil. Adesea se basculează dintr-o parte în alta în funcție de evoluția de pe teren: se schimbă alianțele, asocierile, personajele, se schimbă și discursul moderatorilor, analiștilor, comentatorilor.
Dar fiindcă temele electorale legate de candidați, strategii, proiecte, programe nu fac cine știe ce audiență, mass-media continuă bătălia politică pe teme legate de guvern, justiție, servicii secrete (spionită și scenarită) unde tot felul de specialiști improvizați își dau cu părerea, încercând să puncteze în favoarea formațiunilor pe care le slujesc cu credință.
Despre naivitatea și superficialitatea unor astfel de aserțiuni nici nu mai e cazul să aducem vorba. Să luăm, de pildă, tema legată de eșecurile PNL în campania electorală pentru București: criză de personalități, Cristian Bușoi, un nimeni retras la timp, Ludovic Orban, penal, Marian Munteanu, naționalist de grotă și legionar, iar Cătălin Predoiu vine să salveze fața șifonată a liberalilor… Cam târziu, însă.
Și dacă nimeni nu a observat strategia liberalilor? E posibil să nu-l fi aruncat în luptă de la început pe Predoiu pentru a nu-l expune, fiind convinși că va fi desfigurat de artileria mediatică a PSD. În schimb, au sondat terenul cu primii doi candidați, apoi i-au pregătit intrarea în cursă prin renunțarea la Marian Munteanu, oficializând totodată și întărirea ideologică a PNL pe partea dreaptă a eșichierului politic, ceea ce era absolut necesar ținând cont de evoluțiile recente ale dreptei europene.
În fond, liberalii au speculat pofta de scandal, de atacuri politice și la persoană ale adversarilor, reușind fără mari eforturi să-și mențină candidații mereu în prim-plan mediatic. Le-a prins bine impresia de partid în degringoladă. Și-au protejat astfel poziția și imaginea, în schimb adversarii au ieșit la rampă nepregătiți, rămânând descoperiți din punct de vedere tactic.
Nu știu deocamdată dacă strategia este câștigătoare, dar cu siguranță jurnaliștii – combatanți pe bune sau mercenari în bătălia politică – au ratat ocazia de a satisface necesitatea de informație corectă și de adevăr. Personalizând excesiv campania electorală și înregimentându-se în oastea unor potențiali câștigători, au uitat că se adresează cititorilor și spectatorilor, susținându-și propriile cauze.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 