Oricărui analist imparțial al primei scene politice îi vine greu să înțeleagă un fenomen neaoș, dar autentic românesc: marea majoritate a alungaților, a abandonaților, a transfugilor din partidele legitimate prin vot, cvasitotalitatea formațiunilor politice noi se îngrămădesc neapărat pe dreapta, încercând să-și facă loc prin mijloace adesea la limita bunului simț și a cutumelor democratice.
Ce înseamnă „loser”
Le-am zis loseri după denumirea unui joc pe calculator, Hit the loser (Lovește-l pe ratat), joc ce i-a și asigurat termenului marea răspândire în mediile foarte active ale societății noastre. De ce loseri? Fiindcă șansele politicienilor de a ieși la lumină pe culoarul din dreapta s-au dovedit de aproape două decenii iluzorii. De demonstrat.
La prima confruntare electorală, aceea din Duminica Orbului 1990, PNL și PNȚCD au ocupat un spațiu modest de aprox. 10% (7,06% și, respectiv, 2,45%), ca la ultimul scrutin situația să evolueze spre 45% (24% PNL + 5% PC și 16% PDL) ceea ce ne permite comparații decente cu oricare democrație europeană consolidată.
Echilibru între stânga și dreapta
Ei bine, dacă situația de mai sus, cu sau fără voia nu știu cui, arată oarece echilibru între stânga și dreapta, nu același lucru se poate spune despre percepția publică a fenomenului: analiștii, samsarii de voturi, firmele de consiliere și PR, în baza unor date pe care nu vor să le facă publice, estimează că bazinele de dreapta ar putea crește peste noapte sau ar avea în exces votanți care abia așteaptă noi formațiuni ca să le confirme electoral. Nu contează că realitatea din teren i-a contrazis de fiecare dată.
Ar fi necesară totuși o clarificare: în ce măsură consilierii politici fac afaceri cinstite și cum reușesc să vândă doritorilor ageamii pielea ursului din pădure. Pe deasupra, se observă că unele firme, chiar dacă n-au câștigat vreo confruntare politică, sunt reangajate totuși la adversari, făcând bani frumoși în continuare. Și apoi, una este ca un partid să vină în întâmpinarea doleanțelor cetățenilor și alta este tendința actuală de a aduna voturi pe mită, gogoși electorale sau pe discreditarea, desființarea concurentului pe același culoar.
Avem oarece experiență
Un scurt istoric ne-ar lămuri măcar asupra cauzelor acestui fenomen insolit: astfel, dezintegrarea Convenției Democrate după scrutinul din 2000 l-a determinat pe Valeriu Stoica, fost președinte PNL, să-și fixeze strâns partidul pe partea dreaptă a eșichierului. Din păcate, în 2006 a lăsat baltă propria construcție de dreapta, sperând ca notorietatea „trădării foștilor președinți” ai PNL (Valeriu Stoica – Teodor Stolojan) să pună rapid pe picioare noua entitate liberală, PLD. Alcătuită în mare grabă, fără niciun fel de legitimare pe dreapta, construcția a fost absorbită un an mai târziu de PD.
Așadar, actualmente, dreapta românească dispune de un bazin electoral aflat la o dimensiune postrevoluționară maximă de aprox. 45% alcătuită din trei partide, PNL + PC și PDL. Cu toate că situația nu s-a stabilizat încă la 4 luni de la alegeri, o serie de parlamentari ai PDL aflându-se în negocieri cu PNL, se observă că totuși dreapta rămâne constantă.
Motivul fatal al cărării fără sfârșit
De aceea nu poți găsi argumente credibile pentru amplele mișcări de trupe și desfășurări de forțe pe dreapta politică: PNȚCD-ul lui Aurelian Pavelescu se zbate din 2000 încoace să intre în parlament și, cu cât se zbate mai abitir, cu atât se face mai mic, Fundaţia Creştin Democrată a lui Teodor Baconschi, lansată cu lume bună, șampanie scumpă și fursecuri la Ateneul Român în 2010, dar intrată imediat în letargie, Noua Republică, a lui Mihai Neamţu, care nu a reușit nimic la alegerile locale și parlamentare de anul trecut, la fel ca și Forţa Civică a lui MRU, deschisă oricăror combinații pueril-sterile…
Numai că izvorul de formațiuni de dreapta s-a revigorat: acum câteva luni a apărut Mişcarea Populară, cu concursul președintelui Băsescu și al consilierilor săi, Sebastian Lăzăroiu, Cristian Diaconescu… iar zilele trecute, Fundația România Liberală, lansată sub oblăduirea unui important lot de foști sau actuali oameni din servicii în frunte cu șeful SIE, Teodor Meleșcanu.
Inițiativa a aparținut unor foști sau controversați liberali din grupul disident Andrei Chiliman și vizează fără dubiu ruperea unei alte hălci din PNL, după modelul consacrat de Valeriu Stoica, tot la Hotel Hilton, în 2006. Semn că s-ar dori o perioadă de instabilitate politică sau frământare. Cui prodest?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 