Ţara noastră a ajuns de mâna a doua, adică second hand, deoarece politica s-a făcut mereu cu mâna, nu cu capul. Dlui Băsescu, preşedinte jucător, i s-a lăsat ţara pe mână, aşa că nu vrea s-o dea pe mâna copilotului Ponta care nu e la mâna dumisale. A fi la mâna cuiva a devenit necesitate stringentă pentru toată suflarea românească, de la cultură, educaţie şi cercetare aflate la mâna unui guvern încropit din oameni de toată mâna, până la economie şi justiţie. Parlamentul, deşi stă în Casa Poporului, nu mai are demult mâini.
Dl Băsescu are dreptate. De la mic la mare, toţi suntem convinşi că mâna e cel mai eficace instrument politic. Astfel, partidele pun mâna pe putere, iar Statul ajunge la mâna lor. Actualmente e la mâna Preşedintelui. Zecile de miliarde de euro au fost împrumutate la semnul său cu mâna, curbele de sacrificiu au fost impuse tot prin mâna-i grea în direct la TV. Guvernul e tot la mâna sa căci nimic nu se mişcă fără intervenţia mâinii sale. Nici chiar leadership-ul de partid, alianţele, majorităţile politice, oricare ar fi ele.
Cealaltă parte a executivului, Guvernul, are şi el mână de fier. Parlamentul e la mâna sa. Zice „să trăiţi!” şi-şi asumă legile fără să mişte din loc o virgulă. Consiliile locale stau şi ele cu mâna întinsă la Guvern, căci în România există buget naţional, dar repartizarea nu se face după vreo lege echitabilă pentru toţi cetăţenii, ci e la mâna şi mila Puterii.
În rândul al doilea, se observă că aleşii, fie ai Puterii, fie ai Opoziţiei, sunt la mâna partidelor, aflate şi ele la mâna liderilor, de la vârf la bază. Poliţia, Jandarmeria, Justiţia, Educaţia, Sănătatea, serviciile secrete, industria… se află dintotdeauna sub mâna tare nu neapărat a miniştrilor de resort cât a celor ce i-au numit, gestionează bugetele, aprobă investiţiile. Dacă cei cu mână bună sau lungă mişcă în front, ajung adesea la mâna DNA, care, după ce le scutură hainele de praf la ore de maximă audienţă, se spală pe mâini, aruncându-le notorietatea şi cariera la gunoi. Cătuşele pentru mâini sunt ca altădată ţintuirea la stâlpul infamiei. Vinovăţia o vedem doar noi.
La talpa ţării, mâna politicului doare. Mâna bună a primarului îngraşă firmele de familie şi gaşcă. Celelalte au sucombat sub forfetar şi controale inopinate. Ţi-ai paradit sănătatea, ajungi la mâna medicului de familie, care, aflat la mâna CAS, îţi plânge de milă, urându-ţi moarte uşoară. Căci pensia, salariul nu-ţi ajung să cumperi medicamentele, darmite să te hrăneşti şi să-ţi faci cald. Doamne fereşte să se mai îmbolnăvească şi vaca ori porcul, să se dărapene casa.
După noua lege a educaţiei, şcoala a ajuns la mâna primarului. Mâna lui se simte viguros din Consiliul de administraţie până în ultimul cotlon al portofelului femeii de serviciu. Pe vremea mult hulitului socialism, Consiliile profesorale, aflate la mâna organizaţiilor PCR, e drept, decideau soarta învăţământului. Sub mâna portocaliilor, pot doar aproba, nu şi refuza, pedepsirea cadrelor didactice de către miile de controlori, de sus ori de jos.
Însă locul unde mâna îşi dovedeşte cu adevărat măiestria şi fineţea e hoţia, numită simandicos corupţie. Aici mâna se bagă până la cot în butoiul cu miere când e la putere, iar în opoziţie se ling doar degetele. Aflaţi la mâna şefilor ierarhici, vameşii pun mâna pe bani şi stau cu ochii la uşă, să nu pună mâna pe ei mascaţii. Seara, pun mână de la mână să-i înmâneze dreptul Reginei şi să-i pupe mâna.
Între timp, Craiul Munţilor noştri a ajuns din nou la mâna husarului. În văzul Poliţiei, dl Csibi Barna i-a pus o mână puternică în gât ca să-i aşeze ştreangul şi apoi a mai spânzurat o dată legea românească, aflată la mâna UDMR.
Lucrul făcut de mână se numeşte manufactură. În ţările democratice, se vorbeşte de arta guvernării şi ştiinţe politice. În România manufactura politică ne ţine în criză şi recesiune, legaţi de trecutul feudal, deşi sindicatele noastre protestează în al III-lea mileniu împotriva sclaviei.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 