Eșecul modelelor de reformare a educației românești

Nicicând nu a fost mai mare confuzie în teoria educației naționale: după ce s-a experimentat modelul sovietic marxist-leninist două decenii (1948-1968), pedagogia românească a încercat revenirea la tradiția românească antebelică, dar adaptată ideologiei comunist-ceaușiste. S-au redescoperit atunci câteva din reperele naționale, multe din valorile artistice consacrate și unele realizări ale oamenilor noștri de știință, firește cu exagerările proletcultiste de rigoare. Abia după revoluție au dispărut modelele eroice ale pionierului fruntaș, sârguincios și patriot, ale muncitorului comunist care-și sacrifică viața pentru progresul omenirii, dar nimeni nu a fost în stare să le înlocuiască cu ceva viabil și peren.
Optimiștilor de la catedre, din presă, dar mai cu seamă funcționarilor din ministerul de resort și parlamentarilor din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport li se cuvine, însă, un duș rece: lipsa de perspectivă și confuzia actuală din teoria educației naționale coincid cu aceleași tare ale societății românești. Atât timp cât nu avem un proiect clar pentru România, cât nu știm ce dorim de la școala românească și de la noua generație, nu există nici cea mai mică șansă de a ieși din impas.
Pe deasupra, a ne apăra orbește diferite proiecte educaționale adânc politizare, a nu recunoaște situația de fapt, una deloc încurajatoare… compromit cu bună știință inițiativele reformatoare ale celor ce caută un model de dezvoltare. Din păcate, aceste căutări se dovedesc sterile: modelele finlandez, suedez, englez, german, japonez, chinez… își dovedesc și ele limitele, contemporaneitatea cerând un alt tip de abordare și de implicare. Însă și pentru ei, și pentru noi, multe principii, reguli, tendințe vor rămâne valabile, constituind puncte de reper și pentru viitorul educației.
Trebuie să acceptăm că parcurgem o etapă de criză în care multe valori au fost răsturnate prin amestecul politicului și plagiat, că e nevoie de transformări sistemice, iar acestea nu mai pot fi amânate în funcție de calendarele electorale. Deja suntem pe ultimele locuri în evaluările comisiilor UE, în clasamentele mondiale, testele Pisa scoțând la iveală nivelul slab de pregătire și în învățământul preuniversitar și în acela academic.
Așadar e nevoie de restaurarea valorilor autentice, iar optimismul meu ponderat are la bază două puncte tari: reforma lui Spiru Haret care și-a dovedit eficacitatea aproape un secol, reforma profesorului Andrei Marga stopată de orgolii de partid, politicianism, neînțelegere, necunoaștere cărora le adaug rezultatele excepționale ale dascălilor olimpici. Firește că nu e cazul să ne fie rușine de întoarcerea la pragmatismul matematicianului Haret și la entuziasmul educatorilor, fără de care nicio reformă nu este posibilă. Dar mai ales e nevoie să lăsăm deoparte orgoliile intelectualist-politice, adesea puerile, ca să-i recunoaștem contribuția valoroasă a fostului ministru Marga, și să-i aducem în fruntea reformei pe cei ce au făcut posibile reușitele olimpice internaționale.
Ce învățăm de la Spiru Haret și Andrei Marga? Că nu se poate educa un popor fără valori și modele tradiționale furnizate de istorie, științe, arte, societate, că educația are doi poli în jurul cărora gravitează orice reformă: elevul cu particularitățile sale intelectuale și de vârstă, educatorul ca factor determinant al formării. Din păcate, reformatorii noștri nu se concentrează suficient asupra acestora.
De ce a reușit Spiru Haret? Fiindcă a știut să câștige pe lângă respectul și sprijinul întregii societăți, recunoașterea internațională. Pe deasupra, nu putea exista o școală adevărată fără susținerea, încurajarea venite de la cel mai înalt nivel, regele Carol I și guvernele din care a făcut parte Haret. Fiindcă școala devenise atunci focar de cultură și civilizație, iar educatorul, figura luminoasă a localității. Fiindcă învățământul propriu-zis a fost mereu dublat de educația continuă a adulților.
I-ați auzit Domniile Voastre pe noii corifei ai reformelor educative abordând aspectele de mai sus? Nici vorbă: singura lor preocupare e să copie ostentativ diverse alte modele, unele deja abandonate. Populiști până în măduva oaselor, fac jocul elevilor diminuând materiile ca să le ușureze situația, nu actualizând și modernizând conținuturile, strategiile de cunoaștere și formare a personalității lor. Niciun reformator autentic nu se va coborî la comoditatea elevului, ci-l va ridica la înălțimea standardelor.
Petru Tomegea