Rețetă pentru lichidarea unui lider politic

Nu va fi vorba doar despre Crin Antonescu, ci și despre un fenomen politic autohton care ne ține în loc de 25 ani: s-a creat un sistem politic închis, alcătuit din politicieni și mass-media care nu permite decât accidental ridicarea unor lideri politici autentici și reprezentativi, în stare să coaguleze în jurul lor destule forțe politice pentru aplicarea unui program de anvergură pentru România. De demonstrat.
Cazul lui Crin Antonescu nu este unul singular, dar este simptomatic întrucât cuprinde aproape întregul repertoar de strategii, metode și mijloace de dislocare a unui personaj politic de perspectivă, dar văzut de ceilalți actanți ca o amenințare pentru propria carieră. Ne interesează deocamdată numai personaje la nivel național deoarece pentru majoritatea politicienilor și a jurnaliștilor români contează numai cea mai înaltă funcție și demnitate în stat, aceea de președinte.
Nu este vorba în niciun caz de solidaritate de grup, nici de întovărășire sau asociere în vederea atingerii acestui țel, ci de un fel de convergență a intereselor de a-și croi și apoi securiza propriul culoar: astfel că prezumtivii candidați la prezidențialele din 2014 n-au avut nevoie să se înțeleagă încă din 2009 asupra căii de urmat, ci au lucrat după un soft identic cu echipa de colaboratori și voluntari.
Dacă în țările cu democrație consolidată echipele de campanie se ocupă de promovarea imaginii propriului candidat, fiind descalificant și în afara cutumei atacul asupra celorlalți concurenți, în România ideile de democrație consolidată și participativă, de noblețe și moralitate în politică nu au prins până acum. Și, din cât se vede, nici șanse prea mari nu sunt.
De aceea, strategiile de comunicare, oricât de inteligente, nu dau cine știe ce rezultate, în schimb, funcționează de minune atacurile asupra contracandidaților, denigrarea, batjocura, desfigurarea, minciuna, manipularea, procesele de intenție… Unii vorbesc de sindromul capra vecinului căci nimic din arsenalul acesta mizerabil nu este lăsat deoparte.
În cazul lui Crin Antonescu, poziționarea forțelor oponente a fost grăitoare: la început era văzut ca un concurent cu reală miză de echipele Elenei Udrea, a lui Călin Popescu-Tăriceanu, Teodor Meleșcanu, Dan Diaconescu, Corneliu Vadim-Tudor…, ale căror tunuri au stat îndreptate către candidatul liberal al USL încă înainte de a-și anunța candidatura, iar sursa mârșăviilor și a proceselor de intenție poate fi ghicită ușor. Nu-i subestimați pe ceilalți: Traian Băsescu amintește de Crin într-o împrejurare legată de moartea soției, iar alții au lansat supranume, porecle atât de joase, chiar injurioase, încât refuz să le menționez…
Repetate zi de zi, ceas de ceas pe motiv că, vezi Doamne! mass-media informează corect publicul, celelalte echipe de campanie le foloseau ca vectori de influență, iar televiziunile, moderatorii, politicienii înșiși făceau caz de ele. A fost o lungă perioadă când ți-era greu să deschizi televizorul.
În această fază, intră direct pe câmpul de bătaie artileria grea a PSD. Dacă până acum atacurile asupra lui Crin, de o mârșăvie ieșită din comun, se desfășurau subversiv, în umbra anonimatului, odată cu anunțarea candidaturii lui Victor Ponta, batjocura a ieșit din hrubele unor oficine mediatice la suprafață.
Cu știința sau fără știința liderului liberal, PNL a căutat o cale de a nu pierde alegerile, scoțându-l în față pe Klaus Iohannis. Astfel că liberalii, după ce au defilat cu Crin Antonescu din 2009 încoace, dându-și seama că nu pot face față unei ofensive mediatice încrucișate, la care au mai pus umărul și câțiva colegi dintre cei mai apropiați, îi acceptă demisiile din toate funcțiile deținute, deși între timp viziunea sa de a alcătui un singur partid liberal împreună cu PDL se închegase într-o construcție politică ce a retrezit speranța electoratului.
Așadar rețeta de mătrășire a oricărui personaj politic incomod cuprinde ingrediente ca: trădări succesive, minciuni repetate până la absurd, ironii, batjocură, etichete și porecle cu priză la vulg, convergența intereselor celorlalți competitori fiind de la sine înțeleasă. Vehiculul principal, ca întotdeauna: mass-media, mercenariatul și complicitățile multor formatori de opinii, analiști și jurnaliști, pe care obrazul nu mă lasă să-i numesc.
Petru Tomegea