În toate statele lumii civilizate, Constituția aparține popoarelor și reglementează raporturile între cetățeni sau între cetățeni și instituțiile statului, între reprezentanții statelor respective și alte state sau între instituțiile statului de drept.
Dacă ai curiozitatea să citești până la capăt legea fundamentală din România, descoperi cu ușurință că poporul român, cetățenii României reprezintă o entitate neglijabilă, iar necazurile cu care s-au confruntat locuitorii acestor meleaguri în decursul vremurilor nu își găsesc și, din cât se vede, nu-și vor găsi rezolvarea în textele legii supreme. De demonstrat.
Necazuri și dureri populare
Cel mai mare necaz îl constituie înapoierea economică și culturală, distanța uriașă între standardele de viață, de civilizație din România și mai toate țările din UE. Cauzele au fost totdeauna cunoscute, dar rezolvarea lor a fost mereu amânată, iar cetățenii își pierd răbdarea. În consecință, România a început să se depopuleze, e(i)migrația cunoscând cele mai mari dislocări de populații, de peste 4 milioane, se spune. Ceea ce nu s-a întâmplat nici în vreme de război. Iar prognozele pentru următoarele decenii sunt de-a dreptul înspăimântătoare.
Din discuțiile actualilor constituționaliști se observă că fenomenul depopulării nu preocupă pe absolut nimeni, așa cum de dreptul cetățenilor la un trai decent, de respectul din partea instituțiilor așa-zisului stat de drept nu amintește nimeni nimic. Ceea ce face ca întrebarea din titlu să devină legitimă.
Forma de guvernământ
Într-o ierarhizare a durerilor noastre, alegerea formei de guvernământ pare să stea la baza mai tuturor răutăților. Ea demonstrează că din 1938 încoace poporului român i-a fost răpită suveranitatea. Astfel, după dictatura lui Carol al II-lea și apoi a generalului Ion Antonescu, au urmat ocupația stalinistă și impunerea unei republici care se chinuie și azi să iasă cumva din starea de ilegitimitate. Republică doar cu numele, fiindcă niciodată puterea nu a aparținut poporului, nici măcar clasei muncitoare, ci tovarășilor, activiștilor, securității, dictatorului…
Se spune că între timp au avut loc referendumuri pentru validarea a două constituții, una în 1991 și a doua în 2003 prin care cetățenii ar fi votat republica implicit, numai că plebiscitarea s-a făcut în necunoștință de cauză, cel mai adesea prin manipulare și jonglare cu voturi.
Și apoi, alegerea formei de guvernământ trebuia să preceadă lucrările oricărei Adunări Constituante. Nici despre aceasta nu vrea nimeni să audă, așa că nu peste mult timp vor ieși la iveală iarăși și iarăși aceleași nemulțumiri populare, contestații și iar contestații. Graba actuală nefiind de bun augur pentru reîntoarcerea la popor.
abuz,
De ce ni se încalcă drepturile?
Alte necazuri, deloc de neglijat, țin de nerespectarea drepturilor, a libertăților și a obligațiilor cetățenești. În care țară din UE, în care democrație serioasă din lume mai e debandada din România? Zilnic ni se viole(nte)ază secretul corespondenței, al convorbirilor telefonice, zilnic dreptul la intimitate, la imagine publică, la proprietate ne este încălcat nu doar de o serie de instituții ale statului, dar și de tot mai mulți amatori de cancan și de doritori de șantaj.
Firește, ne interesează în cel mai înalt grad reglementarea raporturilor între cetățean și stat la fel cum e foarte importantă instituirea unor reguli și principii clare în reglementarea raporturilor între cele trei puteri ale statului de drept: Legislativ, Executiv și Justiție.
Dar cine sancționează abuzurile?
Fiindcă necazurile noastre n-au venit în principal din proasta reglementare a acestora, ci din nerecunoașterea autorității legilor, inclusiv a Constituției actuale, și din nerespectarea lor, din excesele și abuzurile de putere. Iar întrebarea este pentru ce ne mai chinuim degeaba dacă nu suntem în stare să creăm mecanisme sigure de stabilire a vinovăției și de curmare a abuzurilor?
Pentru că aceste temeri nu sunt doar ale jurnalistului, ci și ale cititorilor, iar de peste două decenii spațiul public este dominat de certuri pentru putere, de acuzații reciproce privind încălcările legii și abuzuri de neimaginat într-o țară civilizată, ar fi cazul ca Forumul Constituțional, specialiștii în drept, Comisia de la Veneția să vină cu soluții viabile. Poate că ar fi timpul ca politizarea excesivă a discursului constituțional și goana după imagine publică să înceteze, iar viitoarea Adunarea Constituantă să se gândească la o lege pentru măcar un sfert de secol. Altfel…
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 