La această oră nu se știe cine va câștiga și cine va pierde războiul intestin din USL. Se știe sigur, însă, că zestrea acumulată de la înființare și până acum nu se va împărți după cum vor liderii și activiștii formațiunilor componente, ci după imensa încărcătură de frustrare a unui electorat înșelat în așteptări.
Ceea ce prevedeau Mircea Geoană și o serie de analiști de partid înainte de alegerile locale din 2012 precum că „fiecare rămâne cu zestrea proprie” nu mai este de actualitate, iar algoritmul împărțirii zestrei este o foarte mare necunoscută. Fiind vorba de opțiuni electorale, de capitalul de imagine și notorietate, ne aflăm pe nisipuri mișcătoare.
O căsătorie din interes
Dar să vedem care este zestrea disputată: electoratul USL o oscilat constant în jurul cifrei de 6o%, iar la capitolul imagine, USL, partidele PSD, PNL și liderii acestora au ținut capul de afiș ani buni. Este adevărat că imaginea nu le-a fost întotdeauna preponderent pozitivă, dar, dacă ținem cont de gradul de asimilare a informației de către populație, cifrele din sondaje au suport.
Să nu-și închipuie analiștii și sociologii de partid că publicul asimilează tot ce i se vinde prin mass media. Orice observator atent al campaniilor noastre electorale știe că mesajele sunt asimilate deocamdată doar în funcție de opțiunea politică. Așa explicându-se faptul că, oricât de multiplicate ar fi mesajele, de foarte multe ori ele nu produc niciun beneficiu electoral.
Momentul adevărului
Cât despre notorietate, adică reputație, faimă, celebritate, USL s-a bucurat până acum de întâia poziție, la mare distanță de următorii clasați, PDL, cu tot cu alianțele pasagere din care a făcut parte, PPDD, UDMR sau recent intrata pe câmpul de bătălie politică, Mișcarea Populară.
În actuala stare de fapt, când e în plină desfășurare renunțarea la vectorii de imagine care i-au asigurat USL mai degrabă faima decât reputația, procesul e invers: zestrea începe să se diminueze cu fiecare scandal, cu fiecare zi de amânare a unei decizii, iar dacă nu se produce la timp o intervenție în forță, pierderea poate fi irecuperabilă.
Cine pierde și cine câștigă
Cum se va împărți zestrea? Marii perdanți nu vor fi PSD și PNL, ci partidele mici, UNPR și PC care nu vor mai conta în jocul politic pe față decât în foarte mică măsură și dacă nu vor fi înghițite de PSD. Iar primele două par a se fi pregătit din timp pentru șocul despărțirii, deși pregătirea aceasta poate fi absolut inutilă.
Atunci când un electorat, la modul general vorbind, își bazează opțiunile nu pe ideologii, nici pe programe politice, ci pe sentimente, impresii, percepții și pe carisma liderilor, cum s-a întâmplat în România de fiecare dată, e greu de estimat încotro va lovi valul dezamăgirilor celor ce și-au ratat votul. Cert este că partidul care va fi simțit că a trădat idealurile acestor ani ar putea să aibă soarta țărăniștilor.
Cum se îngroapă un ideal
De ce vorbim de idealuri populare și de dezamăgiri, de frustrații? Fiindcă, oricât ne-am strădui să anulăm discursul politic al acestor ani, nu vorbim de cel demagogic și populist, oricâte eforturi am face să estompăm realitatea că USL nu a reușit să ducă la îndeplinire decât parțial dorințele alegătorilor din 2012, tendința de a continua obiectivele USL de către cele două partide nu poate fi blocată.
Cu siguranță, atât PSD cât și PNL au în vedere să și le asume pentru perioada următoare, aflată sub imperiul europarlamentarelor din 25 mai și al prezidențialelor din a doua duminică a lunii noiembrie, a.c. Numai că se va pune în modul cel mai acut de după revoluție problema credibilității.
Ori recunoaștem, ori nu…
Se vede cu claritate că nimeni nu e dispus acum să recunoască un fapt de netăgăduit: toți actorii implicați în împărțirea zestrei vor avea de pierdut la capitolul încredere, unii mai mult, alții mai puțin. Pentru câțiva lideri, însă, măștile au căzut definitiv, iar imaginea nouă încă nu ne spune nimic. Nici revenirea la vechile măști nu mai e posibilă fără senzația ciorbei reîncălzite.
Cine vrea să învețe ceva, până nu e prea târziu, are la dispoziție amara experiență a destrămării Convenției Democratice și a destinului politic al fruntașilor acesteia, inclusiv al fostului președinte Emil Constantinescu: odată ucis un ideal, odată declanșate mecanismele frustrării publice, orice încercare de resuscitare a unui mit devine chinuitoare și inutilă.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 