Fenomenul nu e nou. Goana după pământul strămoșilor, drepți sau închipuiți, ai noștri, dar mai cu seamă ai altora, s-a declanșat imediat după revoluție, odată cu febra revendicărilor. Atunci s-au pus bazele marilor averi. Când dreptul de proprietate asupra terenurilor virane, degradate, sterile, mlăștinoase, împreună cu luncile râurilor, pământurile fără stăpân sau aparținând domeniilor publice de pe cuprinsul patriei s-a transferat în București și alte orașe mari, iar proprietarii și dezvoltatorii imobiliari și-au burdușit conturile offshore.
Unii cu jalba, alții cu prada
Între timp, sute de mii de cetățeni, cu aceleași drepturi ca și învârtiții de azi și de ieri, așteaptă răbdători de două decenii și mai bine ca primăriile să-i pună în posesie după zeci de procese câștigate în înaltele instanțe din România sau la CEDO. Mulți dintre ei au dispărut fără a-și vedea ocina străbunilor, alții, amenințați de avocați și notari, mână în mână cu bișnițarii, au cedat sau și-au vândut pe nimic drepturile de proprietate. Statul de drept? „O frază de dânșii inventată…” care nu mai are niciun fel de acoperire pentru cei spoliați. „Dreptate până la capăt?” Doar în campanii electorale.
Dar cu pământul nu e de joacă. Ba chiar istoria consemnează adesea intervenția dreptății divine. Și asta fiindcă pentru ogoarele de azi, bunicii, părinții și-au lăsat oasele la Mărășești și Oituz, pe Nistru, la Voronej și la Cotul Donului, la Banska Bystrita și în munții Tatra, iar, de acolo, din lumea lor, trimit blesteme pe lumea asta. Ce s-a ales din marii hoți de pământuri dinainte de război? Praful și pulberea. Căci așa ceva nu se iartă și nu se uită.
Comuniștii răi / capitaliștii buni
Revoluția proprietății a început demult cu febra palatelor, a vilelor, a caselor impunătoare imediat după venirea bolșevicilor la Putere: vechii activiști s-au mutat în casele de lux ale moșierimii și ale burgheziei „exploatatoare și retrograde”, proprietarii fiind trimiși la moarte, la zarcă sau la canal. După revoluție, s-au înstăpânit prin diverse malversațiuni peste cea mai mare parte din averea statului și din mult-puținul unor familii mai înstărite, ale căror drepturi de posesie au fost înadins tulburate spre a putea fi însușite.
Nu este rău că pământul și construcțiile au ajuns o marfă atât de prețuită, în fond, proprietatea este principalul motor al dezvoltării economice și al bunăstării tuturor fiindcă disponibilizează capital. Ceea ce supără, însă, este că drepturile și libertățile celor slabi sunt mereu călcate în picioare. Nu altfel s-a întâmplat în furtul celor peste 150 de case de patrimoniu arhitectural în Timișoara, nu altfel s-a întâmplat în alte orașe mari, nu altfel se întâmplă cu dreptul de proprietate al țăranilor localnici asupra terenurilor de la Nana și asupra pământurilor din toată țara.
Dorul de moșie
Priviți încurcăturile și jaful național în cazul autostrăzilor. Al altor obiective de interes național. Cel mai important impediment? Terenurile de sub. Cei ce au „știut” traseele, au cumpărat pe nimic pământurile, iar acum nu le cedează statului decât pe sume exorbitante. Cine sunt cei ce au „știut”? Clientela, camarila, rudele și apropiații, interpușii tuturor guvernelor, ai diriguitorilor de la centru și de la județe.
Dar situația din județul Călărași nu este unică, din păcate. Cine sunt pierzătorii? Întotdeauna cei fără puterea de a se apăra în fața abuzurilor, ale autorităților și ale instanțelor, anonimii satelor și ai orașelor patriei. Pe ei cade de fiecare dată năpasta. Deocamdată statul de drept fiind la mâna elitelor prădalnice.
Să curgă sânge!
Cine sunt câștigătorii? Elita de pradă venită la putere printr-o revoluție-spectacol televizată minut cu minut. Ca să pară reală. Ale cărei urme au fost rapid ascunse sau șterse. O revoluție care a respectat întru totul principiile marxist-leniniste de acaparare a puterii politice: „fără revoluţie violentă, …fără baie de sânge, …fără cea mai nemiloasă teroare, este imposibil să înlocuim Statul burghez cu Statul proletar”, adică nomenclatura comunistă, „învechită în rele”, cu „oameni noi”, făuriți la Academia de științe politice Ștefan Gheorghiu, sub directa îndrumare a eminențelor cenușii ale Securității, tovarăși „de omenie și bună credință”. Știau ei ce știau. Iar acum se vede.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 