Politicieni şi jurnalişti luminaţi susţin demult dreptul la vot al fiecărui cetăţean, militează cu osârdie pentru stat de drept şi democraţie, protestează întotdeauna la încălcarea libertăţilor civice, dar când se trece la dialog, contradicţii, confruntare electorală între Putere şi Opoziţie, lucrurile se schimbă radical: libertăţile, drepturile sunt mai ales pentru ai noştri, ceilalţi nemeritându-le. De demonstrat.
USL, ARD, în opoziţie
Pentru activiştii, formatorii de opinii, vectorii mediatici ai USL, aflaţi pe valul sondajelor, electoratul de altă opinie aproape nu contează, bătălia ducându-se pentru atragerea nehotărâţilor. Se aud totuşi cuvinte jignitoare ca „băsişti”, „otevişti”, „populişti”, „demagogi”… folosite mai degrabă ca să-şi fidelizeze propriii adepţi. Fiindcă se socotesc încă în Opoziţie, nu ar da deloc bine să-i jignească pe poporeni.
Pentru politicienii ARD, actuali sau foşti, ai voie oriunde, oricum şi oricând să faci politică. Din păcate, ciumpalacii, viermii, urangutanii, mahalaua ineptă, asistaţii care stau cu mâna întinsă, „în proporţie de peste 60% şi iubesc masurile populiste, socialismul, şi încă 20% personajele de tipul lui Dan Diaconescu” îl forţează pe Iulian Urban, senator independent, să creadă că „n-are nicio şansă”, nici el, nici România.
Aşa că va „lăsa geniile şi cântăreţii să facă politică”, urmând să se întoarcă atunci „când se vor importa în România 5-6 milioane de nemţi”. E clar. „Gunoaiele, ciumpalacii, viermii găunoşi…” nu fac parte din proiectele marilor patrioţi, pretenţioşi şi firoscoşi. Trebuie să dispară fiindcă habar n-au de politica înaltă a lui Urban şi a comilitonilor săi, sugerându-li-se că nu merită atenţie din partea statului. De ce? Nu ştiu cu cine să voteze…
Dar Urban nu greşeşte
Senatorul şi ceilalţi asemeni sieşi, din păcate, au dreptate. În afara delictului de limbaj, starea educaţiei civice în România este cea descrisă – probabil, cea mai joasă între entităţile Uniunii Europene. Ceea ce doare însă e ipocrizia: dacă declaraţiile sale şochează prin injurii la adresa conaţionalilor, motiv pentru care au foarte mare impact mediatic, ei bine, din 2010 încoace, activitatea legislativă, a sa şi a colegilor săi din alte partide, este caracterizată tocmai prin lipsa unor preocupări punctuale pentru educaţia adulţilor, pentru eradicarea analfabetismului şi a inculturii.
Din nefericire nu sunt singurii: de 23 ani presa discută despre lipsa proiectelor guvernamentale, nu neapărat de educaţie civică, de educaţie a adulţilor, în genere, de aceea, ca reprezentanţi ai alegătorilor, puteau să-şi fi recunoscut franc neputinţa şi să-şi ceară iertare.
Votul în necunoştinţă de cauză îngraşă
N-au făcut-o: nivelul coborât al civismului nostru le-a convenit aleşilor, nu doar dlui Urban, de aceea ipocrizia este dublă. Nu că şi-ar fi dorit vot cenzitar în mileniul al III-lea. Fără să se fi preocupat vreodată de educaţia publică, mai vine şi cu propunerea de a importa nemţi care să ne (le) facă totul de-a gata, eventual să înveţe o naţie inferioară(?) ca noi ce şi cum.
Ce a realizat cu batjocura? Nimic. Dar lipsa de respect faţă de cei ce i-au dat votul cu siguranţă îi va demola imaginea publică, atâta câtă era. Nici formaţiunea sa politică nu va deborda de fericire.
De ce nu s-au ocupat politicienii de formarea electoratului şi educarea spiritului civic? Ei, aici e aici. Unii cred că şi-ar fi tăiat craca de sub picioare: cine le-ar mai fi crezut gogoşile electorale? Cine le-ar mai fi înhăţat găleţile colorate, pet-urile cu ulei ieftin şi pungile cu mălai? Cine le-ar mai fi dat votul în schimbul unei bancnote de 50 de lei, un mic şi-o bere ca peste 4 ani să fie şi mai sărac decât la alegeri?
Dreptul de a face politică
Fireşte, prin lege, mai multe categorii de funcţii şi demnităţi publice şi-l manifestă doar la urne. Încurcăturile şi necazurile noastre sporesc însă atunci când Poliţia, Serviciile secrete, Justiţia, Biserica, Şcoala… se amestecă în politică de o parte sau alta.
Ceea ce nu vor să înţeleagă „elitiştii” este că fiecare cetăţean, de la preşedinte la ultimul săţean, are drept să se manifeste ca fiinţă politică, să se preocupe alături de ceilalţi cetăţeni de viitorul ţării lui. Cât despre discernământul la urne, este adevărat că fiecare naţiune are politicienii pe care îi merită, de aceea singura cale de emancipare rămâne educaţia alegătorilor, ridicarea poporului prin cultură şi civilizaţie. Q.e.d.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 