După anunţarea congresului şi retragerea dlui Bela Marko de la preşedinţia UDMR, în spaţiul public s-a iţit un cor de sirene cu ode despre pragmatism, înţelepciune, corectitudine de care ar da dovadă formaţiunea maghiară. O adevărată oază de europenism în mlaştinile politice valahe! Nicio vorbă despre oportunism, populism, politicianism, naţionalism agresiv, acuzaţii obsesive ale ultimelor două decenii.
Dacă Puterea şi Opoziţia au dorit atragerea UDMR în construcţii politice necesare fie guvernării, fie dărâmării acesteia, mass-media ar fi putut manifesta reţinere şi obiectivitate. Căci orice analiză raţională arată că puţine sunt lucrurile care-i deosebesc pe udemerişti de restul clasei politice: consecvenţa şi abilitatea negocierii, câţiva lideri de factură europeană, pragmatici, buni comunicatori.
Din 1996 au urmat neabătut un soi de realpolitik, teorie fondată de Ludwig von Rochau şi aplicată cu mare măiestrie de Otto von Bismark, vrăjiţi mereu de farmecele puterii. Or asta nu e doctrină, ci oportunism sadea şi, de ce nu, machiavelism: ca să obţină diverse favoruri bugetare şi forme de autonomie culturală, social-educativă, de peste un deceniu tot ameninţă cu ieşirea de la guvernare. Unii îi zic şantaj.
Însă odată cu admiterea în UE, în condiţiile egalităţii de şanse a tuturor cetăţenilor, indiferent de naţionalitate, n-ar trebui ca scopul, interesul etnic să mai scuze mijloacele. Deja discriminarea pozitivă le-a adus alocaţii mai mari pentru şcolile şi instituţiile lor culturale, deja în învăţământ s-a produs segregarea, iar spargerea modelului cultural multietnic al Universităţii Babeş-Bolyai este râvnită cu ardoare.
Ca să-şi legitimeze statutul şi pretenţiile, militează de ani buni pentru Legea minorităţilor. Declară fercheşi că vizează autonomia teritorială, deşi Constituţia, cutumele europene o interzic. Dacă celelalte formaţiuni se revendică fie şi declarativ de la ideologii, udemeriştii negociază nu de pe poziţii ideologice de partid, ci de reprezentanţi de facto ai entităţii maghiare din România, ceea ce nu are a face cu democraţia. Ca şi cum toţi maghiarii ar fi membri de partid.
În ultima vreme, se vorbeşte de existenţa mai multor platforme ca liberală, populară ori social-democrată, vizibile şi în noul statut. Deocamdată însă stadiul e pur formal.
Cine vrea să se convingă de roadele pragmatismului şi ale realpolitik-ului formaţiunii dlui Bela n-are decât să treacă prin Secuime. Realitatea e mult mai crudă decât o spune discursul său modern: aceeaşi sărăcie lucie bântuie localităţile din Cele Trei Scaune, aceleaşi uzine şi fabrici ori foste CAP-uri, IAS-uri în paragină, staţiuni cândva frecventate de turişti, azi o ruină, drumuri impracticabile care numai şosele nu sunt, şcoli neîngrijite, oameni la fel de amărâţi ca pretutindeni…
Dar partea cea mai dureroasă o constituie munţii golaşi, generatori de puhoaie catastrofice, ca şi în Bucovina, Ţara Vrancei, Banat. Aceeaşi nepăsare criminală a puterilor locale ca peste tot. Înapoiere fără leac. Ca şi cum nici n-am fi intrat în Europa civilizaţiei şi a bunăstării.
Populaţia suferă de aceleaşi necazuri: servicii derizorii, sănătate precară, un număr mic de baroni putred de bogaţi, mai toţi lideri de vază ai comunităţilor maghiare, ceva clasă mijlocie de comercianţi şi industrie mică alături de marea masă a poporenilor.
Spaima cea mare a UDMR e că le emigrează conaţionalii, cei mai mulţi în Ungaria, dar acum se duc unde văd cu ochii, iar posibilitatea de a rata intrarea în Parlament bate la uşă.
Dacă până deunăzi erau simbolul unităţii, acum Partidul Civic Maghiar şi dl Tokes Laszlo, inspiraţi de modelul Kosovo, îi îmboldesc pe secui cu revanşa istorică asupra Trianonului. Agită apele şi în PE. Căci în vremuri grele extremismele o duc bine.
Numai sărăcenii lor şi ai noştri sunt fraţi, iar alunecosul Mitică de Dâmboviţa joacă ceardaş cu Ianoş după fluierul marelui baci. Pita, slana şi pălinca însă sunt pe sponci.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 