Aroganța a mai omorât două partide

Aroganța a mai omorât două partide

În politica românească există forțe benefice precum voința populară, știința de carte și speranța unei bune guvernări, dar și forțe malefice precum incompetența, dezordinea-dezorganizarea, indolența, aroganța, neputința și …agramatismul. Nu ne-am propus, însă, să le inventariem pe toate și, fiindcă despre celelalte se vorbește mereu în mass-media, iar aroganța n-a fost privită cu atenție și a lovit necruțător în alegeri, ne vom ocupa de ea în cele ce urmează.

Ce este aroganța? Dicționarele zic că este „purtare sfidătoare (și obraznică) a cuiva care se crede superior“, așadar trufie, semeție, fudulie, „atitudine de mândrie disprețuitoare“, înfumurare, impertinență, insolență… Aroganții sunt încrezuți, lăudăroși, lipsiți complet de modestie, dau pe dinafară de ei înșiși și fac mare caz de cunoștințele, calitățile și bunurile lor, desconsiderându-i pe mai toți ceilalți. Totul le pute. Nu le ajungi la vârful nasului nici cu prăjina.

Ei, bine, această aroganță a lovit de mai multe ori în istoria noastră postdecembristă, prima fiind copita primită în plină figură de Adrian Năstase în confruntarea cu Traian Băsescu la alegerile din 2004 când tocmai își prelungise mandatul prezidențial la 5 ani și-și pregătise din vreme palatul și jilțul de la Cotroceni, numai că nu el a avut parte de ele, ci marinarul. A doua a fost prăvălirea de pe soclul faraonic a lui Victor Ponta la alegerile din 2014 și a lui Liviu Dragnea în 2019 din poziția de lider măreț și autoritar, plin de ifose dictatoriale. 

Anul electoral 2019 a mutat aroganța de la lideri forțoși la nivelul formațiunilor politice: îmbătați de victoria copleșitoare la alegerile locale și parlamentare din 2016, social-democrații au abordat plini de trufie votul la europarlamentare, iar rezultatul a fost pe măsură: numai jumătate din electori i-au mai creditat, iar majoritatea de guvernământ li s-a topit în neant după condamnarea lui Dragnea, ceea ce a dat apă la moară Opoziției. În consecință, moțiunea de cenzură le-a măturat scumpele costume și încălțări de la Palatul Victoria.

Aroganța a lovit apoi în alianța USR-PLUS: plină de sine după alegerile din mai când s-a cocoțat ca a două forță politică, a crezut că la prezidențiale va da lovitura de grație nu numai candidatei PSD, ci și candidatului PNL, deși un sondaj intern dinainte de alegeri stabilise că cea mai bună variantă este susținerea candidatului dreptei. Dan Barna a considerat că momentul îi este propice și s-a aventurat în campanie fără o pregătire temeinică.

Greșelile foarte grave pentru un politician care joacă la ruleta rusească soarta propriei formațiuni i-au tăiat calea. De câteva ori a vorbit gura fără sine: „ieșirea din criză nu e mandatul USR“, nu intrăm la guvernare și-i lăsăm pe liberali, cică prietenii noștri, să-și rupă gâtul la o guvernare minoritară… Și asta tocmai când criza bătea în forță la ușa și așa betejită a patriei.

Lumea și-a dat seama repede cum stau lucrurile: când pleci la luptă împreună cu aliații, nu-i lași să-și manifeste eroismul singuri, iar tu să vii în final să-ți însușești meritele, după principiul „la plăcinte, înainte, la război, înapoi“. Ei, bine, fripturismul sau oportunismul, din aceeași gașcă cu aroganța, i-a îngropat pe mulți politicieni, iar Dan Barna e și el pe acolo.  

Unii analiști, mai cu seamă dintre aceia înregimentați cu arme și bagaje în diverse partide vorbesc de aroganță și în cazul actualului președinte care nu vrea și pace să aibă o confruntare electorală cu candidata PSD. Nu știu dacă o face din aroganță ori din calcul politic, dar logica mă îndeamnă să arăt că nimeni nu poate accepta să se întâlnească cu cei ce de cinci ani încoace l-au amenințat cu suspendarea pe motive scornite și chiar puerile, l-au ținut într-o continuă batjocură, cu injurii, acuzații false care nu au nimic a face cu adevărul și oamenii de onoare, ci cu codul penal ori cu cei șapte ani de-acasă.

De obicei, în țările democratice și civilizate, nu există astfel de fenomene, iar diriguitorii nu știu cum să-și vadă de treabă mai bine. Acolo nu mai este timp de aroganțe și jocuri politicianiste care să mai umple timpul alegătorilor. E clar că democrația noastră nu s-a copt în acești 30 de ani.

Petru Tomegea