O paralelă între ultimul roman al lui Albert Camus, La Chute (Căderea), şi situaţia lui Traian Băsescu mi se pare relevantă pentru România anului 2012: puternicul avocat Jean-Baptiste Clamence nu acordă ajutor unei femei aflate pe punctul de a se îneca, iar gestul îi paralizează acestuia orice încercare ulterioară de remontare psihică.
La fel, refuzul de a aduce la guvernare coaliţia Johannis în 2008 a fost greşeala fatală a regimului actual. Pentru că n-a fost vorba de raţiuni de stat sau temeiuri constituţional-juridice, ci de voinţă personală. Elitele din presă şi politică au făcut legătura cu legitimarea chinuită a Alianţei DA în 2004, când câştigătorul de drept al alegerilor, PSD, cu grave probleme interne, a considerat că nu i-ar strica 4 ani de opoziţie şi nu şi-a revendicat victoria. În plus, reuşita Alianţei s-a datorat prim-ministeriatului Tăriceanu, politician echilibrat şi bine ancorat în economie.
Locomotiva nu mai pleacă din gară
Au mai fost până atunci greşeli, dar nu susceptibile să genereze o asemenea teribilă capcană, încât să nu-şi termine al doilea mandat la Cotroceni. După referendumul din 2007, jocurile cu puterea şi abuzurile s-au înmulţit, iar steaua lui Băsescu a început să coboare. Dacă pe atunci i-a fost locomotivă puternică propriului partid, de la finele lui 2008, l-a tras în jos spre cifrele din 2001-2002.
Odată consumat momentul Johannis, analiştii şi politologii au cam anticipat ce urmează, singura necunoscută fiind legată de timp, iar după câştigarea cum-necum a celui de-al doilea mandat, previziunile s-au adeverit. Presa vorbea de excese autoritariste şi furt de voturi, mai întâi cu fereală, acum pe de-a dreptul, iar instituţiile implicate în campanii electorale au tot amânat să facă lumină, ceea ce a dus la întinderea infecţiei.
Neamţul Johannis a luat ţeapă
La aproape 4 ani de atunci, lucrurile pot fi înţelese cu claritate: majoritatea alcătuită din PNL şi PSD ar fi dat un suflu nou economiei, ar fi reaprins speranţa unei populaţii favorabile schimbării, iar figura „neamţului corect şi gospodar” ar fi deschis realmente uşile bătrânei Europe şi poate criza ne-ar fi ocolit. Oricum, am fi fost mai aproape de Polonia decât de Grecia.
Temându-se să guverneze în coabitare cu Opoziţia, preşedintele şi-a numit un executiv de yesmeni şi mân(t)uitori experţi în bugete ed stat, iar buna guvernare a fost perorată doar la televizor. S-au scos pe bandă rulantă legi reformatoare prin angajarea răspunderii, dar ele n-au avut alte consecinţe decât înăsprirea condiţiilor de trai şi politizarea generalizată a funcţiei publice.
La sfârşit a fost războiul
În schimb, a declanşat un război furibund terra marique (peste tot) împotriva PSD şi a PNL, unite din 2010 în USL, care, cu toate tonele de injurii, atacuri josnice, dosare, procese de intenţie, cu toate sumele masive din bănuţul contribuabilului aruncate pe manipulare şi parti-pris-uri publice, nu coboară sub 50% şi pace. Loviturile par coordonate de la Cotroceni, de moment ce respectivele ziare, televiziuni ridică zilnic, pe faţă, osanale preşedinţiei, cu mult mai infame decât pe vremea odiosului, când mai era oarece decenţă.
Din cauza aceasta, între Opoziţie şi Putere s-a creat o falie imposibil de trecut, iar negocierile politice specifice unui cadru democratic au fost anulate sine die prin retragerea din Parlament a Opoziţiei. Pentru a mai domoli furia mulţimilor ieşite în stradă, preşedintele s-a pornit să cedeze. A încercat diverse variante ale ieşirii din încercuire aruncând capete de moţoci: Lăzăroiu, Baconschi, Boc, dar demonstranţii scandează în continuare „Jos Băsescu”, principala revendicare alături de alegeri libere, corecte şi anticipate. Ce va fi?
Cu orice preţ, Băsescu
Zilnic se aruncă în bătălia politică cei mai grobieni dintre noi. Nu poţi rămâne indiferent la instruirea expresă a tinerilor pedelişti să spurce opozanţii şi să mârşăvească orice opinie contrarie, orice comentariu civilizat pe forumuri. Oficinele le ţin isonul: „umanoizii, primitivii, neisprăviţii, nemernicii lui Crin autohtonistul limitat, îngâmfat şi intolerant” (Evz) împreună cu ciumpalacii, viermii, hienele… demonstranţi dau zilele acestea piept cu „o specie mai evoluată”, în fruntea căreia se află marele şi tânărul voievod tehnolog, Mihai Răzvan Ungureanu… Iată de ce nimeni nu se mai îndoieşte de „cădere”.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 