Câtă ipocrizie! Ţipăm pe toate canalele că avem Parlamentul ruşinii naţionale, dar noi înşine am creat legi diabolice prin care li se refuză atâtor oameni de valoare, buni profesionişti, profesori, artişti, medici, funcţionari dreptul de a candida şi a deţine calitatea de ales! În plus, lacunele şi prevederile exprese ale ultimei legi electorale au permis strecurarea în legislativ a unui mare număr de nechemaţi. Vom suferi noi toţi şi legislaţia.
Cum ni se scoate politica din cap
Şi apoi, în România o campanie electorală costă cât nu poţi aduna într-o viaţă de om dintr-un salariu de profesor, doctor, funcţionar. În plus, poţi fi oricât de merituos, dacă nu te propune un partid, ai nevoie ’ş de mii de semnături. Sunt mulţi ani de când nu mai intră nimeni astfel în Parlament, ori în Consilii Locale.
Iar pe unii dintre cei valoroşi, cărora nu li se poate refuza acest drept constituţional, nu se poate să nu se găsească un pârnăiaş de bine, un fost prieten ori coleg căzut în dizgraţia organelor care să nu-i pârască de cine ştie ce incompatibilităţi şi grele infracţiuni.
În astfel de situaţii, se pune în mişcare un mecanism complex alcătuit din ANI, DNA, servicii secrete şi televiziuni care încropesc la repezeală spectacole nocturne de forţă cu mascaţi, cătuşe zăngănitoare şi sirene ale Poliţiei, după care se alege praful de notorietate şi merite.
De partea cui e Justiţia?
Ce spun politicienii şi ce spune statistica despre aceste fapte? Regizorii spectacolelor veniţi cu reflectoare şi camere de luat vederi ca din întâmplare la locul osândei şi oamenii lor de influenţă, formatorii de opinii sar la unison, susţinând că în sfârşit s-a făcut dreptate, în timp ce împricinatul şi ai săi susţin nici mai mult nici mai puţin că e vorba de poliţie politică, de jocuri politice în care e amestecată Justiţia.
Că lucrurile nu sunt tocmai în ordine într-o ţară cu MCV se vede din statistica oficială. Astfel, fostul şef al DNA, Daniel Morar, declară la şedinţa de bilanţ că „anul trecut au fost condamnate definitiv 298 de persoane… (printre care) 4 demnitari”, că „în 2011 au fost întocmite 233 de rechizitorii în care au fost puse sub acuzare 1091 de persoane”.
Aşadar au avut probe irefutabile doar pentru 298 persoane din 1091, cu o eficienţă de 32%. Numai că, 68% dintre învinuiţi cărora instanţa n-a reuşit să le probeze nicio vină deja sunt supuşi oprobriului public, iar unii mai austeri morali se sinucid ori încearcă să o facă. Se pierd familie, loc de muncă, onoare, demnitate. Şi nu răspunde nimeni.
Cât costă abuzurile?
În ţările democratice, aceşti cetăţeni abuzaţi de justiţiari obţin în instanţă sume recompensatorii colosale, iar dacă această cutumă ar fi valabilă şi la noi, România poate intra în faliment. Inclusiv justiţiarii. Asta ar mai lipsi: la noi îndeobşte mortul sau nenorocitul e mereu de vină.
Să vedem ce se întâmplă cu oamenii de afaceri, cu şefii formali ori informali de partide, instituţii, firme şi cu înalţii funcţionari care renunţă, conform prescripţiilor legii, la actuala funcţie spre a deveni parlamentari, consilieri, miniştri…: îşi lasă ca înlocuitori oameni de încredere, adică yesmeni care nu le ies din cuvânt, iar uneori profitul creşte şi mai abitir. Probabil că legiuitorul nu s-a gândit cât din bugetul statului se pierde prin astfel de manevre.
Abia acum îl înţeleg pe Mircea Diaconu, în lupta cu morile de vânt ale ipocriziei, cel ce devenise incompatibil prin cumulul funcţiei de director al Teatrului Nottara. Ce e mai greu de acceptat e că organe serioase ale statului de drept s-au făcut luntre şi punte să-i găsească nod în papură şi o parte a presei aplauda. Colegii săi parlamentari au realizat ipocrizia situaţiei, semn că în legislatura viitoare astfel de fenomene vor fi statuate corect în legi clare şi precise, conform normelor internaţionale şi europene.
În loc de ipocrizie, normalitate
Pentru că tot ce e normal în ţările democratice ar putea fi valabil şi în România: oricine poate deţine calitatea de ales, iar Justiţia intervine prompt pentru a curma orice abuz, fie în activitatea legislativă, fie în gestionarea unei funcţii publice.
De aceea, opreliştile puse de legiuitor şi respectate mai ales când e vorba de inamici politici ar trebui să dispară, iar drepturile şi libertăţile constituţionale ale tuturor cetăţenilor să devină literă de lege. Pentru că ipocrizia politică numai respect nu ne aduce în lume.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 