A trebuit să vină al doilea Papă în România ca să pricep, în sfârșit, ce e cu discursul urii de care se plângeau, dacă ați observat, doar pierzătorii alegerilor. Discursul politic despre ură a apărut cu 30 de ani în urmă, apariția acestuia fiind determinată de închegarea opoziției politice la FSN și la urmașii acestuia. Semn că niciodată formațiunile croite să fie partide unice, partide-stat, adică partide care transferă decizia executivă de la instituțiile statului la liderii și activiștii de partid, nu au acceptat prezența Opoziției, ceea ce se întâmplă numai în țările unde democrația e doar de fațadă.
Or, ultimele evenimente ne-au arătat un popor normal și responsabil, un popor care reacționează firesc, europenește atunci când este tratat cu încredere și dragoste. Mi-am dat seama de asta prima dată când Sibiul devenise capitala Europei, iar delegațiile țărilor surori din UE se plimbau pe străzile orașului și socializau cu cetățenii noștri ca la ele acasă. Acolo am descoperit cu bucurie că putem trăi în pace și liniște cu toți aceia care au față de noi un gând bun, iar zâmbetele și aplauzele au demonstrat-o. Cât de puțin are nevoie un popor pentru un dram de fericire!
La fel de firesc, a doua oară s-a întâmplat alături de Papa Francisc însuși, un om plin de har care te copleșește cu dragostea și bunătatea lui, încât nu poți rămâne nesimțitor. Dar unde să fi dispărut subit discursul urii care a făcut atâtea valuri în recenta campanie electorală? Unde au dispărut cohortele de dușmani, spioni, contestatari de profesie care-i urau de moarte pe liderul suprem și partidul său, nelăsându-i să guverneze? Nu cumva liotele de dușmani dinăuntru și dinafară, statul paralel, cămășile negre… existau numai în imaginația acestuia, iar „ura”, adică lipsa empatiei cetățenilor față de partidul conducător, e din pricina politicilor proaste, lipsite de aderență populară? De obicei „ura” survine ca urmare a aroganței dregătorilor, a egoismului și a concentrării doar asupra propriilor interese, a abandonării actului de guvernare în mâna corupților și a incompetenților, iar acestea au constituit motivele tuturor protestelor publice de până acum. E clar că aici n-a fost vorba nicidecum de boala urii, ci de lupta împotriva nedreptăților, de teama că ne va răpune corupția.
De aceea consider că exagerarea cu discursul urii de care au făcut atâta caz a avut alt scop bine determinat și anume să trezească simpatia față de victima aflată în prag de condamnare, să-i readucă pe electori, pe oamenii simpli în curtea social-democraților și apoi toate acestea să se convertească în voturi. Dar stratagema era vizibil cusută cu ață albă: cum să fii tu, mare conducător, victimă când tocmai tu ai provocat societatea să protesteze împotriva unor măsuri contra justiției și a bunului simț? Când tocmai tu ai provocat sute de victime în rândul protestatarilor veniți din diaspora pe 10 august anul trecut să-și demonstreze loialitatea față patrie?
Noroc cu vizita Papei Francisc! Ne-a arătat ce țară frumoasă avem și cum se face politică din dragoste față de aproapele, nu din ură, cum se strâng toate sevele populare în același potir, în aceeași direcție, cum se pot reuni provinciile românești sub același ideal, cum pot fi reînfrățite toate etniile la sânul patriei mume și al credinței. Toate au fost uitate de diriguitorii cotropiți de politicianism, de egoism și aroganță.
Am înțeles și de ce nu ne-am putut bucura de Centenar: deși evenimentul ar fi trebuit să renască simbolul care ne unește, că doar acesta e rolul istoriei, puterea de guvernământ l-a politizat, provocând sciziunea între diferite instituții ale statului: președinția a fost lăsată singură să se ocupe de Centenar, dar banii pentru organizarea festivităților au fost blocați de guvernul lui Dragnea. S-au antagonizat astfel nu numai instituții ale statului, ci și segmente importante ale națiunii ca proeuropeni și suveraniști, străini și autohtoni, cei ce vor justiție egală și independentă pentru toți și aceia care vor privilegii. Toate au dus la ratarea evenimentului și la apariția unor mari frustrări populare. Iar votul din 26 mai le-a dat vinovaților lovitura de grație.
Poate că ar fi bine să nu mai așteptăm și alte lecții…
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 