Mai toţi marii noştri bărbaţi de stat se feresc să abordeze conceptul de onoare şi asta după ce în spaţiul public s-a acreditat ideea că politica este o damă de moravuri îndoielnice, deşi prima profesie din lume n-a coborât niciodată ştacheta atât de jos pe cât surata ei de comparaţie.
Ei bine, iată că onoarea revine, deocamdată cu paşi nesiguri: foarte multe dintre figurile de politicieni compromişi în ochii alegătorilor şi-au găsit cu mare greutate un colegiu în care să-şi depună candidatura, iar câştigarea scrutinului este cât se poate de incertă. De aceea, nu este lipsit de interes să vedem că faptele cele mai nocive şi cu repercusiuni asupra viitorului politic personal ţin de onoare, adică de moralitate, de corectitudine, de cinste şi de consecvenţă. Să le enumerăm.
1. Dezonorantă şi ipocrită a fost reforma perorată ca ideal politic. Ea a ascuns în fapt luarea în stăpânire a tuturor instituţiilor statului de drept, motiv pentru care am asistat în vară, parţial şi acum, la un blocaj instituţional, la protejarea privilegiaţilor şi a corupţilor, deşi tocmai lupta împotriva corupţiei, înlăturarea blocajelor şi anularea avantajelor, a privilegiilor conferite de funcţie şi demnitate publică erau scopul declarat al reformării statului, a educaţiei, a sănătăţii.
De aceea s-a trecut la promovarea cu bună ştiinţă a nonvalorilor, a incompetenţilor, a amatorilor buni de gură, la politizarea tuturor funcţiilor bugetate de la femeia de serviciu până la acelea de procuror, judecător, experţi financiari şi contabili.
2. Ipocrizia de a ieşi din criză pe spinarea amărâţilor sorţii şi de a salva bunăstarea şi averile conducătorilor iubiţi prin tot soiul de tertipuri: diminuarea salariilor cu 25% în timp ce afacerile clientelei de partid erau tot mai înfloritoare. Şi poate că aceste curbe de sacrificiu ar fi putut fi înţelese într-o oarece măsură, dacă nu s-ar fi încercat motivarea prin minciuni sfruntate ca: avem nevoie de investiţii pentru a salva economia, dar investiţii nu s-au făcut; ne trebuie austeritate, ni s-a spus, dar bugetele unor primării, servicii secrete loiale, organe de forţă şi coerciţie, ale Secretariatului General al Guvernului, Preşedinţiei, CCR, ale unor capi ai instituţiilor centrale şi locale au crescut ca-n vremurile de boom economic; facem economii la sânge, dar cheltuim milioane şi milioane de euro pe bunuri de uz personal ca parfumuri, creme, mâncăruri şi băuturi scumpe, maşini noi, mobilier şi perdele, calculatoare şi plasme; statul slab nu mai poate suporta, cică, atâta funcţionărime, de aceea au fost peste o sută de mii de concedieri, dar stupoare, locurile le-au fost îndată ocupate de activiştii de partid şi oameni de încredere ai şefului, aşa numiţii „idioţi utili” (Lenin)…
3. Exerciţiile de imagine şi notorietate, băile de mulţime, tăierile de panglici, festivismul, mimarea stării de bine, a râsului, a bunelor înţelegeri şi a relaţiilor tovărăşeşti sau gentilice: cumetrii, botezuri, nunţi, ieşiri la restaurante, dansuri cu fetele frumoase din ansambluri ţigăneşti sau ţărăneşti, prezenţa cotidiană la talk-show-uri, interviuri…, toate cu rolul de a ocupa spaţiul public în dauna discuţiilor despre politică socială, economie, societate, cultură, educaţie, spital năpădite de o criză a cărei perfidie nici azi nu e înţeleasă.
4. Deprofesionalizarea, falimentarea industriei media, funcţionarea cu foarte mici excepţii doar a presei stipendiate de partide au luat o amploare nemaiîntâlnită nici în perioada de referinţă a guvernării Năstase. În schimb, s-au înmulţit peste poate televiziunile de partid, blogurile oamenilor politici, iar folosirea ofiţerilor de presă sub acoperire, a mercenariatului, năimirea jurnaliştilor, instituţionalizarea zvonisticii şi profesionalizarea zvonacilor au luat proporţii imposibile în orice ţară democratică.
Cea mai expresivă emblemă a epocii pe care am dori-o apusă pentru totdeauna este însă fenomenul postacilor, al celor puşi să spurce şi să-i înjure pe jurnaliştii profesionişti şi pe cititorii care vor să se informeze de la mai multe surse asupra realităţilor cotidiene. Se întâmplă pe portalurile politice, pe forumurile de socializare A se observa că limbajul postacilor copie cu tot cu virgulă batjocura făcută de jurnaliştii de casă ai mai marilor zilei în ziare care există doar în acest scop: de a injuria, a crea confuzie, de a lansa minciuni şi acuze publice aiuritoare la adresa opozanţilor politici.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 