De fiecare dată când informaţiile pe o anumită temă copleşesc prin număr şi surse, caut o rezolvare în logica argumentaţiei lui Petre Ţuţea. E singurul care mă scoate din încurcătură deoarece e întâiul sceptic care sondează resorturile intime ale politicii româneşti, în special evoluţia de la intenţie la proiect şi apoi la faptă.
Or după căderea guvernului Mihai Răzvan Ungureanu a năvălit peste noi o ofensivă mediatică fără precedent, pe majoritatea ziarelor şi a televiziunilor, mai puţin un jurnal şi 1-2 posturi TV, despre realizările guvernelor portocalii şi ale preşedintelui Băsescu. Scopul? Salvarea aparenţelor: apropiata campanie electorală trebuia să prindă PDL cu velele în vânt şi în poziţie fruntaşă, iar exerciţiile de imagine erau/sunt concepute să le aducă adeziuni şi voturi.
Ce vrea poporul?
Numai că electoratul românesc e mult mai puţin predictibil decât cel american, iar posibilităţile de a menţine un trend ascendent o mai lungă perioadă de timp sunt mult mai reduse. Fiind legate de existenţa cotidiană şi viitorul copiilor, percepţiile populaţiei se schimbă cu mare uşurinţă, ceea ce face ca specialiştii în manipulare să creadă că în înapoierea noastră chiar oricine poate obţine orice.
Tehnicienii lor în PR şi advertising, fini cunoscători ai realităţilor de peste ocean, şi-au închipuit că, sufocând spaţiul public cu remake-uri despre măreţele reforme ale statului, ale tuturor sectoarelor de activitate social-economică, se va produce revirimentul mult aşteptat, iar partidul va urca în sondaje unde a fost. Şi mai mult decât atâta.
Aflarea în treabă
Petre Ţuţea numeşte stilul acesta de a face politică „aflare în treabă” şi pe bună dreptate. Comuniştii s-au aflat în treabă 45 ani, iar românii au tot aşteptat să trăiască mai bine, mai civilizat, ceea ce homo sovieticus n-a fost în stare să realizeze. Puterile postrevoluţionare, cu mici excepţii, au continuat „opera” înaintaşilor, iar acum politologii, sociologii se întreabă de unde ni se trage.
De la aflarea în treabă. Una mereie. Reformele reale sunt necesare ca apa şi ca aerul pentru evoluţia unui popor, or în loc de reforme autentice am avut doar discursuri despre reforme, Ţuţea le-ar zice „metareforme”. Cu lideri preocupaţi doar de putere, economia românească, singura care putea realiza dezideratele legate de nivelul de trai, a fost lăsată de izbelişte, neputând asigura, decât pe vremea guvernării Tăriceanu, finanţarea în oarece măsură a educaţiei şi a sănătăţii, fără de care nicio reformă nu poate reuşi.
Povestea de insucces a bunei guvernări
Dacă ne luăm după Ţuţea, vedem că diriguitorii noştri, cu toate că unii sunt doctori în ştiinţe, abia acum încep să se convingă că am fost incapabili de bună guvernare aproape 70 de ani, că în loc să avem priorităţi asemeni tuturor guvernelor responsabile, ne-am ambiţionat să schimbăm Constituţia, fără să ştim bine cum şi de ce, să schimbăm judeţele cu regiunile, deşi motivul era imposibilitatea dislocării din posturi a propriilor şi nesătulelor clientele, să modernizăm sectoare importante ca administraţie, educaţie, sănătate fără analize serioase de impact şi perspectivă, fără să ţinem cont că în ţări democratice serioase reformele ţintesc în cu totul altă direcţie. Suferim la vârful puterii de defazare cronică, amatorism fudul şi politicianism agresiv.
Şi ca să ne aflăm în treabă în continuare, deşi reformele au nevoie de legi moderne, bine făcute, nici în ultimul ceas Parlamentul nu se apucă să le elaboreze, cică din pricina provizoratului actualei guvernări, ca şi cum până azi ar fi fost altceva. Din contra, aleşii fac ce ştiu mai bine: campanie electorală, certuri mahalageşti pentru întâietate şi voturi… Or acestea au provocat actuala stare.
Ţuţea: totul pute
„Ca să constaţi că e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie să ai doctoratul în ştiinţe sociale. Orice bou vede ca nu e bun. El vede ca mă-sa rabdă, nevasta rabdă, copiii rabdă… vede tot şi totul pute” – avea dreptate şi atunci, şi azi.
Iată că în 22 ani, populaţia a scăzut cu 4 milioane, fără război, fără calamităţi naturale, fără ciumă şi holeră. Iată că nivelul de viaţă e tot mai jos, că străinii ne ocolesc ori ne dau la o parte, că nivelul nemulţumirilor populare creşte. E clar că politica a fost proastă, iar guvernanţii trebuie trataţi ca „hoţi de buzunare”.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 