A murit președintele venezuelean Hugo Rafael Chávez Frías, dar, interesant, nici Venezuela n-a dispărut de pe harta lumii, nici capitala sa Caracas nu s-a dărâmat. Cine-ar fi prevăzut acest lucru când El Comandante își învăța poporul oficial două ore pe săptămână la televizor, uneori în fiecare zi, cum să muncească, să trăiască și să iubească cu siguranță ar fi fost nu doar repudiat de ai săi.
Oamenii puternici și liderii tari ca Hugo Chavez nu pot fi muritori, de aceea poporul său iubit îl va plânge neîncetat precum pe tovarășul Kim Jong-il, fiul tovarășului și pretinului ceaușesc Kim Ir-sen. La fel s-a întâmplat și la moartea altor conducători iubiți ai popoarelor precum tătucii Iosif Visarionovici Stalin, Vladimir Ilici Lenin… Pentru ca poporul să se poată închina întru veșnicia existenței umane la ilustrele lor chipuri, trupurile le vor fi îmbălsămate și expuse în permanență. Astfel, rușii, coreenii și venezuelenii vor avea de la cine să prindă curaj și înțelepciune.
Încă un salvator
A mai murit un nemuritor, un semizeu, sau poate un arhanghel trimis de Dumnezeu pe pământ să mântuiască omenirea de păcatul exploatării omului de către om și să salveze din ghearele sărăciei și ale imperialismului american Venezuela, una din cele mai frumoase și bogate țări ale lumii, dar din nefericire, cu unul din cele mai sărace popoare. Ce coincidență! Un fel de Românie a Americii de Sud, despre care am putea exclama la fel: păcat că e locuită!
Și-a lăsat un urmaș în buna tradiție a țărilor democratice, Nicolas Maduro, care declară că îi va continua neabătut linia: „Hugo Chavez este un bărbat care ne-a învăţat să iubim patria. Comandantul ne-a părăsit, dar el trăieşte în inimile noastre şi noi trebuie să continuăm construirea patriei, să continuăm Revoluţia, deoarece aceasta a fost dorinţa sa cea mai profundă”.
De aceea Chavez a urmat cu credință idealurile revoluționarului Simon Bolivar (Simón José Antonio de la Santísima Trinidad Bolívar y Palacios Ponte y Blancodar) a cărui luptă a triumfat împotriva imperiului și a monarhiei spaniole. Dar modelul său propriu-zis este Che Guevara (Ernesto Rafael Guevara de la Serna), dublat de al lui Fidel Castro (Ruz), eternul prezident și salvator cubanez.
Venezuela – o grădină, iar politica – libido
În concepția sa țara trebuia să fie o grădină, iar poporul venezuelean, un popor ales. Numai că dragostea de patrie și popor exprimată zilnic atât de năvalnic și înflăcărat nu l-a ajutat prea mult în salvarea Venezuelei. E adevărat că în cei 14 ani de președinție a reușit să ridice nivelul de trai, suficient să-l pomenească ai săi decenii la rând, dar se pare că nu socialismul, nici desele naționalizări ale principalelor mijloace de producție l-au ajutat, ci inflația galopantă de peste 30% lăsată moștenire alor săi.
În inima sa n-a clocotit doar dragostea de patrie, ci și iubirea pentru sexul frumos, se spune, de la inteligenta și raționala Condoleezza Rice, la supermodelul Naomi Cmpbell. Ultima îi și atribuie câteva epitete unice: „preşedintele nu este o gorilă, ci mai degrabă un taur”. A avut câteva soții: pe Nancy Colmenares, 3 copii, apoi revoluționara Herma Marksman pe care „a iubit-o cel mai mult… şi care i-a influenţat formarea ideologică”. De ultima, Marisabel Rodriguez, a divorțat în 2003 când deja nu mai era „taur”, ci „amant mediocru”, iar alte câteva sute, de nu cumva mai multe, îi vor păstra o iubire și o amintire neșterse. Căci autoritarismul politic și forțos stă mereu bine cu libidoul.
Ce mică e lumea!
Il nostro comandante împărțea și el lumea în prieteni și dușmani, în buni și răi, în ai noștri și ai lor, iar opozanții săi erau calificați ca „trădători, oameni fără patrie”, politica venezueleană fiind soră cu cea românească. Dar, cu tot talentul său muzical și de dansator înnăscut, cu tot flerul său teatral și stilul său discursiv flamboiant, a avut și opozanți care îi reproșau „omniprezenţa şi instrumentalizarea mijloacelor statului în serviciul unei singure cauze: menţinerea sa la putere”. Iar „degradarea, disfuncţionalitatea şi corupţia care afectează economia şi fiecare instituţie a statului” sunt vizibile la fiecare pas.
Care a fost secretul puterii unui astfel de lider numit de Wall Street Journal populist și demagog? Toată lumea îl știe: „banii pot cumpăra influenţă”. Astfel „a reuşit să se înconjoare de susţinători fără opinii – din rândurile săracilor, ale Armatei şi ale noilor bogaţi”. Mai bine ne-am declara frați de suferință cu venezuelenii.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 