Archive for the ‘Un jucător politic redutabil – serviciile secrete’ Category

Un jucător politic redutabil – serviciile secrete

iunie 22, 2013

O mulțime de studii de specialitate, cărți și filme acreditează ideea că pretutindeni serviciile secrete se amestecă în jocul politic. Măsura în care o fac ține de stadiul democrației și al statului de drept. Deși au ca principală misiune apărarea patriei și a propriului popor de lovituri periculoase inițiate din interior ori din exterior, serviciile secrete își servesc clienții în funcție de puterea politică deținută de fiecare.
Astfel, ca frecvență și cutumă, șeful statului e cel dintâi beneficiar, urmează apoi diferiți membri ai Guvernului, ai partidului aflat la putere, iar acolo unde lipsește sau este ineficient controlul Parlamentului, serviciile se pun la dispoziția unor aventurieri, de obicei cu mulți bani, încercând să construiască altceva decât stabilesc cadrele legale. În privința loviturilor de stat, nu există în istorie vreuna fără contribuția serviciilor secrete.

Epopee postrevoluționară cu iscoade

Firește, numai pentru asemenea lucruri, pe care cei interesați le știu demult, nu merită să pierzi timpul, doar că, la recenta comemorare a zilei de 13 iunie au apărut cu subiect și predicat în spațiul public informații care dovedesc că România nu e deloc străină de astfel de practici ale serviciilor. Atât fostul prim ministru, Petre Roman, cât și Doru Viorel Ursu, ministru de interne în perioada 14 iunie 1990 – 16 octombrie 1991 confirmă participarea SRI și a altor servicii la punerea la cale a evenimentelor nu doar din 13-15 iunie 1990, dar și a altora.
În calitate de oameni politici și guvernanți implicați în acele evenimente, mărturiile și dovezile lor sunt zdrobitoare. După ei, principalul organizator a fost șeful SRI, Virgil Măgureanu. Într-o scrisoare adresată de Petre Roman președintelui Iliescu se afirmă în clar că: „mișcarea a fost orchestrata politic de Măgureanu și Bârlădeanu (președinte al Senatului), mișcarea s-a orchestrat prin rețeaua securității”. Atât în 13 iunie ’90 cât și în septembrie ’91 când, amenințat de minerii lui Cozma, Petre Roman și-a pus mandatul la dispoziția președintelui Iliescu.

Cine și spre ce conduce România?

Așadar, mineriadele n-au fost decât partea vizibilă a aisbergului unei bătălii politice între diverse facțiuni, iar serviciile secrete ale fostului regim ceaușist s-au aflat de partea vechilor structuri salvate de la dispariție de către revoluție și, probabil, la fel de active sunt și acum. Și o duc bine mersi în continuare: deși presa vorbește de acțiunile lor ilegitime, nimeni nu e interesat de limitarea lor.
Dacă mai facem câțiva pași prin istoria recentă, dăm de o mulțime de alte exemple: mineriadele au continuat până când armata României le-a pus capăt în ianuarie-februarie 1999 printr-un adevărat război între jandarmi și mineri, culminând cu arestarea lui Miron Cozma, liderul ortacilor, conducătorul fostei gărzi pretoriene.

Deconspirare și cadrism

Tranșat manu militari, respectivul tip de conflict politic primitiv și-a încheiat evoluția, dar între timp au apărut modalități noi de luptă securistică, unele valabile și în zilele noastre, cea mai temută strategie fiind infiltrarea mișcărilor politice, a diverselor sectoare de activitate, nu în ultimul rând a colectivelor redacție ale ziarelor, revistelor, radiourilor și a televiziunilor. Ceea ce poate fi adevărat căci unii dintre infiltrați au fost deconspirați în presă.
Alteori conflictele interne sunt exportate și peste graniță: oricât ne-am strădui, nu putem afla cauzele „execuției cadristice” a profesorului Andrei Marga, eminentă personalitate a învățământului academic românesc. Cauzele acestei prelucrări sunt cât se poate de limpezi: a început a scormoni în mușuroiul de furnici de la ICR și s-au scurs informații foarte compromițătoare pentru foștii diriguitori, ceea ce până la urmă era de așteptat.

„Iar noi locului ne ținem,/ Cum am fost așa rămânem”

Ceea ce nu s-a acceptat însă, a se vedea reacția Ministerului de Externe, a fost tocmai încercarea de „curățenie” pe care o începuse dl Marga: înlăturarea clienților politici și concedierea sinecuriștilor, a pilelor unuia și a altuia, evident și a ofițerilor sub acoperire. De care, spun cei ce se pricep, nu aveai loc să te miști… Iar rezultatele mediocre ale ultimilor ani pare că li se datorează. Cine crede altceva n-are decât să vadă câte acțiuni de promovare peste graniță a clasicilor culturii și a artei românești au avut loc, cu ce costuri și cu ce rezultate.
Or prin alungarea dlui Marga, niciunui sinecurist sau „infiltrat” nu i se va clătina scaunul.

Petru Tomegea