Pentru a nu știu câta oară, președintele iese la tablă să-și învețe poporul nerecunoscător și îndărătnic lecția de economie politică. Transformă o odaie a Palatului Cotroceni în studio TV și sală de clasă, își face rost de planșe pentru display, de arătător, pe post de elevi fiind redactorii și reporterii, cameramanii și fotografii, invitați special cu ocazia evenimentului.
Înapoiată țară a ajuns România, dacă ditai președintele trebuie să iasă el însuși la tablă, luând locul profesorului! Pentru că scene în care șefi de state să dea lecții propriilor alegători sau poporenilor, să umble cu grafice și arătătoare la hartă nu cred că s-au mai repetat altundeva de la inventarea democrației încoace. Cu excepția României ceaușiste, dar aceea nu era democrație.
Profesorul face carte, nu politică
A doua chestiune, de principiu, este că dascălul nu vine în fața elevilor să-și exprime propriile păreri și opinii, oricât de corecte, de urgente și de importante ar fi. Întotdeauna are de tratat, de consolidat un subiect necesar specialității și culturii generale ale elevilor săi. De aceea, este nevoit să-și caute cele mai potrivite metode și procedee pentru a-și atinge scopul.
Care erau subiectul și obiectivele lecției dlui Băsescu? A uitat să ni le comunice, însă era vorba de o conferință de presă despre măsurile de austeritate luate în 2010 și cum a reușit el sa scoată România din impasul crizei cu ajutorul guvernelor Boc, Ungureanu, mai puțin Ponta, care doar a continuat reformele celor doi. În legătură cu această perioadă grea a mandatelor Domniei Sale erau opiniile și părerile.
Ca să nu se sperie apărătorii săi înfocați, vom spune de la început că nu am remarcat informații mincinoase, nici încercarea de a-și atribui cine știe ce merite din gestionarea crizei. Nici nu ar fi avut de unde, fiindcă marii economiști ai lumii afirmă la unison că reducerea consumului și tăierile de salarii, venituri, pensii nu sunt soluții de rezolvare a crizei.
Joia neagrăTarice
În acest context, amintește de situația foarte dificilă în care se afla România în primăvara lui 2010: „aproape că nu ne mai puteam împrumuta pe pieţele internaţionale, pentru a ne acoperi cheltuielile de funcţionare ale statului şi obligaţiile sociale, pensii şi ajutoare sociale, dobânzile la care ne împrumutam erau extrem de ridicate, mult peste 8-9%, la credite pe termen scurt”. În plus: „România… trecea printr-o reducere bruscă a investiţiilor străine”.
Nu-l poate acuza pe prim ministrul Emil Boc de situația respectivă, știind bine că acesta a făcut ce i-au spus președintele și FMI, nici pe Călin Popescu Tăriceanu care a operat în buna tradiție franco-germană cu deficite mari, așa cum fac mai toate țările când investesc în dezvoltare economică, dar ar fi putut recunoaște că intrarea în criză i se datorează în mare parte.
Și iată de ce: a văzut cu propriii ochi că pierderile economice se manifestau violent în 2009, provocând o contracție a PIB-ului de 6,6%, dar, fiind în plină campanie electorală pentru cel de-al doilea mandat, n-a mișcat un deget până în „ziua neagră” de 6 mai 2010. Cum a fost totuși posibilă intrarea în criză cu uriașa sumă de peste 20 de miliarde de euro împrumutată în numele statului Român și pusă la dispoziție de FMI și CE nu ne spune.
Țapi ispășitori – Tăriceanu și criza
Cheia ne-o oferă tot o acuzație, și tot asupra guvernului Tăriceanu, cel ce a „utilizat discreţionar banii statului pentru a câştiga voturi, cu sporuri, măriri de salarii”. Nu cumva această acuzație e menită a distrage atenția asupra anului electoral 2009 când Traian Băsescu se lăuda cu succese economice ale guvernului Boc și promitea câte în lună și stele, când a ieșit la doar câteva mii de voturi distanță de Mircea Geoană?
Afirmația că multele guverne Boc și Ungureanu ar fi avut performanțe economice nu poate fi nicidecum susținută: nu e o performanță când te afli „pe creștere negativă”, când PIB-ul scade, când amputezi veniturile cetățenilor și mărești impozitele, când lumea iese în stradă pe geruri cumplite pentru a-și apăra drepturile spoliate fără milă și, din păcate, fără niciun rost.
Nu ține nici dezvinovățirea cu criza mondială, de moment ce Polonia, Albania… erau pe creștere. Dar doare nerecunoașterea meritelor guvernului USL, care în doar un an a reușit să stabilizeze economia, să refacă grila salariilor tăiate în 2010, să dubleze nivelul investițiilor străine și să crească de câteva ori volumul absorbției banilor europeni. Ca profesor, așa cum îi place să se creadă, ar fi fost pedagogic să aprecieze eforturile echipei tânărului Ponta.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 