Imediat după 1989 presa avea o singură culoare politică, aceea a FSN-ului, iar opoziţie făceau strada, Europa Liberă, Vocea Americii, radio Deutsche Welle… şi, până la un punct, România Liberă a lui Petre Mihai Băcanu. S-a numit epoca mitingiştilor fiindcă pe străzile Bucureştilor se încrucişau marşuri cu fel de fel de strigăte şi pancarte, iar pieţele erau pline de steaguri şi oratori de ocazie.
Scurt istoric şi descriere
Se demonstra pentru orice, mai ales pentru drepturi şi libertăţi: la cuvânt şi opinie, la paşaport, la proprietate, la opţiune politică şi, în consecinţă, după Constituţia din 1991 a apărut dezlegarea la televiziuni şi jurnale. De atunci şi până prin 2008 ziarele s-au tot înmulţit ca, odată cu „falimentarea” fabricilor noastre de hârtie, mai bine de jumătate să dispară. Lovitură de maestru în plină democraţie. Mai trăiesc câteva naţionale, unele tabloidizate, altele doar pe Net, iar din presa locală mai dăinuie 1 – 2 jurnale în fiecare judeţ.
La rândul lor, televiziunile s-au tot dezvoltat, iar, după mutarea politicii şi a campaniilor electorale la televizor, se înmulţesc de mai mare dragul. Ratingul aducător de profit se poate obţine pe orice cale. Calitatea programelor fiind slabă, se face loc evenimenţialului deocheat şi chiar fără perdea. De populism nu mai zicem. Ca peste tot. Atâta doar că prostul gust al nostru coboară mai jos ca al altora.
O legea presei?
Câţiva politruci care vor rămâne legaţi de statul totalitar au cerut, ba chiar la un moment dat erau gata-gata să impună o lege a presei. Vis nici azi înfăptuit, însă eforturile continuă. A curs multă cerneală. Şi va mai curge căci, între timp, ne-au venit indicaţii preţioase via Bruxelles, nu în sensul încurajării libertăţii, ci invers. Ne întoarcem de unde am plecat în ’89?
În schimb, se vede cu ochiul liber că între multe patronate şi redacţii s-au creat relaţii incestuoase, iar jurnaliştii căpoşi şi neascultători arareori îşi mai găsesc de lucru. Din păcate nu e singura meteahnă. Cât despre originalitatea unei astfel de „iniţiative”, vezi procesele pe rol ale unor mari trusturi de presă mai întâi englezeşti, apoi europene şi la urmă americane. Noi n-aveam ce căuta acolo. Dar avem o replică memorabilă, repetată obsesiv de patronii români: „sunt banii mei şi fac ce vreau cu ei!” Dar cu legea?
Cu informaţia e o poveste
E ca într-o planetă cu doi sori: publică presa Opoziţiei o informaţie negativă despre dl Băsescu, imediat apare în presa Puterii varianta pozitivă a respectivei informaţii, iar lucrul acesta se întâmplă de când gruparea Valeriu Stoica – Teodor Stolojan s-a rupt de PNL şi a trecut la PD cu intenţia de a face alt partid liberal. De atunci şi până la prezidenţialele din 2009, cine voia să se informeze corect era nevoit să citească de două ori aceeaşi informaţie, o dată cu plus, a doua oară cu minus, sau viceversa.
Începând cu al doilea mandat, dar mai abitir cu 6 mai 2010, ziua celebrelor tăieri de salarii şi pensii, informaţiile negative au fost prezentate ca pozitive de înşişi autorii lor: respectivele tăieri cică au salvat România de la colaps, dar azi vedem că mai rău au înfundat-o; s-a susţinut cu tărie că referendumul din iulie 2012 are nevoie de cvorum, dar după aprobarea celor 50% obligatorii, prezenţa la vot a fost boicotată… De aceiaşi. Acum se înţelege de ce li s-a topit încrederea.
Presa de atitudine şi de gâlceavă
După care nimeni n-a mai fost în stare să găsească vreo cale de mijloc între informaţiile cu plus şi cele cu minus. Mediile româneşti n-au mai marşat nici pe informarea corectă a populaţiei, căci preţul informaţiei a scăzut. Mediile s-au transformat în presă de atitudine, înregimentându-se de o parte şi de alta a spectrului politic. Până şi informaţiile simple de tipul: „X a fost incinerat…” au căpătat conotaţii de partid(ă), devenind muniţie politică.
În mod normal, între atitudini opuse ar putea exista o anume coabitare, dar scena politică românească nu e pregătită pentru asemenea abordare paradisiacă. În plus, atitudinile diferite deranjează, iar liderii tari au dorit dintotdeauna „un singur popor, o singură voinţă”, de aceea atitudinile diferite degenerează mereu în gâlceavă, apoi în confruntare şi război politic sadea.
Presa şi efectul pervers
Dacă priveşti cu câteva luni în urmă şi eşti atent la cifrele de afaceri ale trusturilor media, nu se poate să nu observi că războaiele politice înseamnă mană cerească. Necazurile vor începe când va fi nevoie de războaie foarte dese, eventual în fiecare zi. Abia atunci o vom lua de la capăt… Nu noi, ci poate urmaşii noştri.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 