Mitul antic al tânărului care, păscându-şi liniştit mioarele, îşi descoperă frumuseţea chipului în oglinda unui izvor, n-a murit. Deunăzi ne-a venit confirmarea: dl Băsescu a picat şi el sub farmecele propriei frumuseţi şi destoinicii, dar nu aşa, pe câmpi cu verdeaţă, ci în văzul lumii, în direct la TV. Dacă pe Narcis propria frumuseţe l-a dus în barca lui Charon, cel ce trecea sufletele moarte peste apa Styxului în împărăţia lui Hades, pe preşedintele nostru când l-a apucat şi cât îl va ţine?
De remarcat că personajul narcisiac-egolatru revine mai întâi în spaţiul public prin romanul „Alchimistul” de Paulo Coelho, ca recent Vasile Dâncu, Adriana Săftoiu să facă o paralelă între varianta antică a narcisismului şi politica românească, aflată de două decenii sub semnul egolatriei.
România lui Narcis
La început am crezut că preopinenţii, politolologi de meserie, părăsesc breasla analiştilor căzuţi în dizgraţie şi fac pasul spre literatură, dar am observat că nu erau florilegii, nici poezele, ci o concluzie demnă de luat în seamă despre evoluţia României: da, politicianul român e îndrăgostit de sine.
Şi pentru că mediile nu pot dormi, dar nici trăi fără Traian Băsescu, deşi el este doar vârful aisbergului, observăm cu uşurinţă că narcisismul e o boală grea nu doar a sa, ci şi a întregului sistem – n-am reuşit să descoperim niciun spărgător de oglinzi, ori măcar oglindofobie printre marii diriguitori, ai noştri şi, cu ceva reţinere, ai altora. Generalizarea de data asta e una conştient asumată, cu toate că n-am putut urmări decât incidental televiziunile din Venezuela şi Belarus.
Oglinda izvorului e ecranul TV
Trebuie spus din capul locului că, fără oglinda televiziunilor, nu există politică, iar în studiourile TV se face mai multă politică decât la Cotroceni, Casa Poporului, Palatul Victoria sau în consiliile locale la un loc. În nicio altă ţară de pe pământ nu se demit /numesc înalţi funcţionari în oglinda ecranului, nu se (des)fac legi, nu se dau ordine, nu se încropesc-desfac majorităţi, aşa cum niciunde întâiul bărbat de stat nu se răsteşte la supuşi, nu-i ameninţă, nu-i batjocoreşte, nu le arată uşa ieşirii din ţară de faţă cu poporul. Ca apoi să se admire.
În ţara lui Narcis, oricine e numit sau ales într-un post uită imediat de unde a plecat, se crede Dumne(Zeus), buricul pământului, iar soarele trebuie să se învârtă obligatoriu în jurul său, lumea trebuie să înceapă cu măria sa, căci întruchipează valoarea absolută. În faţa sa, toţi trebuie să se aplece, să tacă, să asculte orbeşte, să ia notiţe, iar opinia sa e literă de lege. Cine are altă opinie pleacă. Oricât de Arafat ar fi.
Narcisism şi oprescită
Cazul acesta e simptomatic: SMURD e numai un iepuraş de câmp, în fapt e vorba de mulţi bani şi cică i s-a cerut să intre în UNPR şi să candideze împotriva lui Oprescu, ceea ce un profesionist de talia lui Raed Arafat n-a putut accepta, dând o lecţie usturătoare modului mojic de a face politică. De aici ghicitoarea în direct la TV: ghici cine pleacă…? Se ştia de la început cine pleacă.
Singurele răspunsuri permise sunt „să trăiţi!”, „am înţeles”, „dacă-i ordin, cu plăcere” şi no comment. Nu e nevoie de competenţe, competent e doar marele mahăr, nu e nevoie de ştiinţă, căci nimeni nu ştie mai bine ca el, nu e nevoie de intelectuali, din cauza lor nu merge reforma…
Îşi premiază linguşitorii, yesmnenii, adulatorii, îi numeşte în funcţii bănoase şi de răspundere. La rândul lor, aceştia procedează leit stăpânului în teritoriu promovându-şi propriii oameni de casă, încât nu e instituţie publică fără credincerii şefului de trib, toţi după chipul şi asemănarea sa.
Agenţia de personal
Nicăieri preşedinţia nu face servicii de personal, nicăieri în altă parte decât în România doritorii de funcţii ca Ciuhodaru nu-şi depun CV-ul la şeful statului, ca pe vremuri la tovarăşa Elena. Se vede treaba că Ceauşescu e nemuritor.
Niciunde alegerile nu se câştigă la TV, ci la locul de muncă, făcându-şi harnic şi cinstit meseria, sau respectând cu conştiinciozitate fişa postului. Niciunde ţara nu se conduce de la TV. Nicăieri liderii nu stau zi şi noapte pe ecran să-i vadă poporenii ce tari şi înţelepţi sunt, aşa cum nicăieri nu au timp să stea toată ziua şi să urmărească ce se spune despre ei la TV. Cât despre intervenţia în direct, singura consecinţă era demisia. Ceva ce ţine de onoare. Nu de Narcis.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 