Fireşte că am intrat toţi, dar era de dorit ca poza de aderare la UE să arate altceva decât cenuşiul cotidian, să trezim o impresie mai favorabilă, având în vedere că dorinţa europenilor de a ne cunoaşte cultura şi civilizaţia crescuse concomitent cu acea curiozitate a lucrului încă nou.
Nu li s-a spus aşa ceva decât în discursuri de captare a bunăvoinţei, dar românii au în mare aceleaşi calităţi, defecte ca şi ceilalţi continentali, indiferent de opţiunile detractorilor. Fizic nimic nu ne diferenţiază. Psihic, şi-au pus, din păcate, amprenta balcanismul şi comunismul ale căror consecinţe cu greu se pot înlătura. Ultimii 20 de ani au dovedit că mai degrabă se poate construi o altă ţară decât să se schimbe mentalităţi.
E mai uşor de ales lucrurile cu care n-ar trebui să intrăm în Europa: drumuri stricate cu decor antic de căruţe, case, localităţi părăginite şi fără closet, monumente lăsate de izbelişte, agricultură de subzistenţă cu vaca pusă la jug, sărăcie şi analfabetism; hoţi, şuţi, cooperative de cerşetori, borfaşi, escroci, ţepari ordinari; manipulări, manipulatori, mincinoşi neruşinaţi, vânduţi pe trei parale, politicieni şi funcţionari care nu-şi respectă cuvântul, mandatul, executiv şi administraţie care nu aplică legile. Corupţie. Birocraţie.
Alţii cum au reuşit?
Când pui piciorul pentru prima dată în unele ţări ale fostului lagăr socialist precum Cehia, Ungaria sau Polonia, ai senzaţia că au prevăzut de mult întoarcerea capitalismului. Şi-au pregătit din vreme oraşele, monumentele, oamenii, pădurile, apele şi câmpurile pentru musafiri. N-au dărâmat conace şi castele reacţionare, nici biserici, catedrale. În timp ce pe străzile noastre te împiedici la tot pasul de şanţuri neastupate, gropi, vagabonzi, acolo nu poţi înainta de turişti din toate colţurile lumii conduşi cu steguleţe în vârf de băţ pentru a nu se rătăci unii de alţii în mulţimile altor turişti. Unde este o clădire veche, un loc amintind de ceva din trecut, vezi îndată mâna edililor reconstituind fragment cu fragment până şi atmosfera de epocă. Ruine? Să fim serioşi. Poate în zone izolate. Centre civice în paragină? Nici pomeneală. Buncăre, gunoaie la vedere? Greu de crezut! În această stare îi prinde pe ei revoluţia de palat, de catifea, de garoafe şi de alte flori. Nimeni nu a îndrăznit să-şi legitimeze puterea prin baie de sânge.
Se vede treaba că noi încă nu realizăm că trăim în altă epocă. Au trecut două decenii fără să se întâmple nimic. Cele mai multe dintre aşezările noastre arată stalinist, cu cădiri uniforme, al căror gri începe să bată în negru ponosit. În plus, în loc să folosească fiecare centimetru de teren intraurban, oraşele noastre au început să scoată din circuitul agricol mii de hectare de teren de cea mai bună calitate, încât un neavizat se întreabă pe unde vor mai cultiva urmaşii noştri ceva cartofi, păpuşoi… În loc să crească, să se modernizeze în perimetrul civic, aşezările noastre ies la drumul mare! Până şi arhitecţii „epocii de aur” aveau soluţii mai bune, iar viitorul nu ne va ierta. Reparaţiile vor fi foarte costisitoare. Într-o ţară normală, nimeni nu-şi face casă & benzinărie unde îl taie capul. Despre monumente, despre clădiri istorice, cetăţi medievale arareori poţi alcătui o singură propoziţie fără cuvintele paragină, ruină, dezastru. Ne arată adevărata faţă de oameni fără prea mare respect pentru trecut, deci fără mari pretenţii de viitor.
Mediul stârneşte şi el animozităţi la UE. De o bună bucată de vreme, românii au devenit duşmanii de moarte nu numai ai codrului despre care poeţii ziceau cândva că le este frate. Dacă ritmul exploatărilor va continua, pădurile, vânatul vor deveni amintiri pline de melancolie, imagini virtuale descoperite doar pe Internet, iar sănătatea şi clima se vor modifica vertiginos. Ne vor costa de mii de ori mai mult decât lemnul exportat acum cu mândrie patriotică pe aproape nimic.
O situaţie care poate fi rezolvată rapid este aceea a zonelor de contact cu străinii, parcări, hoteluri, restaurante şi nu neapărat cu dotările, cât cu mentalităţile alor noştri. Euroturiştii plătesc atât cât trebuie. Spre deosebire de noi, preţuiesc fiecare bănuţ. Încercarea de a-i fraieri prin fel de fel de tertipuri specifice ori oferindu-le altceva în locul confortului, siguranţei şi respectului, cu tot cu zâmbetul de rigoare, nu se va repeta. Nu ne vor mai călca pragul în vecii vecilor. Contactul cu autorităţile publice trebuie simplificat până la rezolvarea pe loc, rapidă, civilizată, politicoasă a situaţiei ivite.
În privinţa factorului uman reprezentativ, selecţia cadrelor este adânc viciată de tot felul de servituţi. Astfel, ambasadele noastre sunt burduşite de „foşti”, răsplătiţi pentru serviciile aduse puterii, mulţi dintre ei atât de compromişi, încât în misiunile lor diplomatice sunt evitaţi cu politeţe. Au existat situaţii în care au fost trimişi la reciclare peste graniţă pe bani buni oameni trecuţi de 70 de… primăveri. În timp ce universităţile noastre şi cele străine sunt pline de personalităţi puternic impuse în domeniile lor, societatea românească nu poate beneficia de elanul şi vigoarea acestor tineri merituoşi. Căci mulţi dintre oamenii politici nu mai constituie modele de viitor, aceasta nu numai din cauza caracterului, a exprimării, dar şi a stării conflictuale permanente, a reglărilor de conturi în mass-media ori în justiţie. Speranţa că maturitatea va pune capăt permanentului circ mediatic, iar societatea se va aşeza pe alte baze, într-un climat de creativitate, de muncă şi de respect e tot mai depărtată.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 