În vremuri de restrişte, ne întoarcem faţa către înţelepţi să ne dea speranţă şi învăţătură. Din păcate, intelighenţia s-a depărtat de popor, iar egoismul, oportunismul, lipsa consideraţiei pentru durerile celor mulţi rămân răni greu de vindecat.
Discursul lui Adam Michnik de la Ateneu a scos în evidenţă impostura elitei noastre intelectuale implicate politic atât înainte cât şi după ’90. S-a înţeles că majoritatea boierilor minţii ţinuţi în afara onorurilor în republica ceauşistă nu şi-a dorit decât revanşa asupra culturnicilor, cea mai importantă poftă a lor fiind să preia frâiele puterii. Poziţiile Suzanei Gâdea, ale Tamarei Dobrin şi ale atotputernicului Mihai Dulea le dădeau fiori.
Comparaţia cu realitatea poloneză prezentată de Adam Michnik e grăitoare. După căderea comunismului, „Casa Poloniei” a devenit curată, frecventabilă, deoarece elitele au trudit să pună bazele unui regim democratic, să gestioneze libertăţile nu doar pentru ei înşişi, ci pentru întreaga suflare. Cel mai eficace instrument folosit a fost organizarea corectă a alegerilor.
Or logica revanşei i-a împiedicat pe mai toţi intelectualii noştri să vadă că un sistem politic nedemocratizat până la ultimul cătun n-are cum să fie viabil. De aceea, s-au comportat asemeni nouă tuturor, ca o entitate neînchegată, punându-se în solda celor mai tari. Au aplicat tehnici ascunse, nerecunoscute vreodată, ale partizanatelor în favoarea unora sau a altora. Erau singurii care cunoşteau elemente de sociologie şi psihologia maselor, dar, în loc să ne înveţe democraţia, au pus umărul la manipulări de tot felul. La ultimele alegeri, s-au făcut că nu văd furtul de voturi, iar unii au participat la mituirea sărăcenilor şi la înşelarea făţişă a aşteptărilor populare.
Istoria consemnează doar sporadic implicarea cărturarilor de partea puterilor până la marea criză din 1933. Pe vremea aventurierului Carol al II-lea s-au lăsat atraşi de onoruri şi avantaje, înregimentându-se în oastea de înfăptuitori ai viselor sale de mărire. După război, mulţi au sărit în barca bolşevicilor, alături de proletari şi ţărani răsăriţi peste noapte ca mari oameni de cultură. Au ajuns ţuţerii unor politruci carierişti semialfabetizaţi.
Mai toţi marii creatori s-au lăsat ademeniţi de mirajul socialismului victorios. Se vede treaba că tânjeau după sinecure, de vreme ce după revoluţie au intrat în tranşee, mai pe faţă mai pe ascuns, când de partea unuia, când a altuia. Amintiţi-vă elogiile neruşinate ale unor intelectuali catalogaţi astăzi ca „ai puterii” la adresa dlui Iliescu.
Tot de la bolşevici au învăţat să-i împartă pe ceilalţi în „larve şi îngeri”. Alţii erau lichele, şobolani, colonizaţi culturali (cf. A. Marino), iar ei, singurii, aveau dreptul să emită judecăţi de valoare, să-şi atribuie unii altora statutul de disident, de posesor al adevărului ultim. Doar ei erau mari personalităţi, repere unice ale culturii româneşti. A culminat cu arogarea rolului de „procurori”. Or asemenea păcate au fost condamnate cu hotărâre de Herta Müller, Monica Lovinescu, iar Adam Michnik le-a blamat cu asprime într-o sală amuţită, consternată.
Se pare că abia acum ne apropiem şi noi de „ora adevărului”, la 21 ani după polonezi. Elitele intelectuale şi politice împreună cu societatea românească, atâta câtă este, trebuie să iasă din logica revanşei. Au de rezolvat situaţii mereu amânate fie din oportunism, fie din laşitate, fie din cauza contextelor internaţionale.
Cea mai importantă este situaţia republicii, un eşec pentru români: cultivă confruntarea permanentă, politicianismul, birocraţia, nu abnegaţia în folosul comunităţii. Apoi trebuie refundamentat sistemul democratic şi pus să funcţioneze ca în Europa civilizată.
Mai dificile se vor dovedi organizarea corectă a alegerilor şi asigurarea bunei reprezentativităţi. Campania ar trebui prelungită până când fiecare cetăţean va putea vota în cunoştinţă de cauză.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 