Formaţiunile de la putere, preşedinţia şi guvernul lasă impresia că au un as câştigător în mânecă şi, până la alegerile din 2012 – anul PDL, vor scoate ţara din criza în care ei înşişi au îngropat-o, refăcându-şi astfel credibilitatea pentru a ajunge iarăşi la butoane. Teoria a fost lansată de premier şi susţinută cu aplomb de miniştri, parlamentari, angajaţi ca „formatori de opinii” la TV, care, speriaţi de amploarea mişcărilor sociale, anunţă că „s-ar putea de la anu’ să crească salariile”, unii vorbind de 10%, alţii de 15%, ceea ce miroase a gogoaşă electorală. De populism nu mai zicem, că ne-a luat-o înainte d. Mugur Isărescu. Şi apoi care salarii? Cele amputate cu 25%, sau cele din cartea de muncă? Nu ştiu cum se face că îmi vine-n minte suta de lei pe care ne-o băga pe gât tovarăşul, dar nimeni nu-l mai lua în seamă. Precaut, elicopterul îl aştepta pe Palat.
Prologul „s-ar putea să” are şi variante: „ar fi posibil să”, „am avea posibilitatea să”, „nu e exclus să, „urmează să”… reforme peste reforme, a statului, a Parlamentului, a Justiţiei, a educaţiei, a sănătăţii etc., programe ca acelea, legi noi şi ordonanţe, hotărâri de guvern. Numai ca să trăim mai bine! Însă trebuie să avem răbdare. Totuşi au trecut doi ani şi nu se vede vreo luminiţă pe strada amărăşteanului. Cică nu se pot face toate deodată. Doar că niciuna nu a trecut de vorbe. Să-şi fi vârât coada jupâneasa Omida?
De altfel, PDL a devenit un car de vorbe şi promisiuni. Târându-se cu nasul în ţărâna sondajelor, cu o cotă de încredere atât de joasă că e ţinută secretă, mai bine s-ar chema „Partidul s-ar Putea să Democrat-Liberal”, potrivit cu introducerea preferată de liderii, baronii, primarii lor atunci când îşi anunţă cu surle şi trâmbiţe pe toate canalele măreţele realizări ca tăieri, impozitări, reduceri, închideri de mii de firme prin reforma(!) forfetară, sute de spitale şi 3000 de şcoli cu lacăte, tăierea curentului noaptea, că-ţi bagi degetele în ochi pe stradă. De aceea, singură productivitatea hoţiei se află în creştere, mai revoluţionar-reformatoare ca oricând.
La propagandă însă se îndeplineşte planul mai dihai ca (scuzaţi!) cincinalele în patru ani şi jumătate. Mai ţineţi minte programele TVR dinainte de ’89, cele cu „due ore, due persone”? Nici că le-am simţit lipsa 20 de ani. Ei bine, acum le revedem în toată neruşinea lor, cu o neînsemnată deosebire, pe post de sinistro-odioasă apare Emil Boc! Fiind vorba de PDL, nu se putea altfel decât pe banii contribuabilului. Şi cu foşti disidenţi, Rodica Culcer (Aici BBC!), cu foşti apărători ai deontologiei jurnalistice ca Alexandru Lăzescu, punând în practică azi ce condamnau cu foc pe vremea lui Năstase, cu prezenţa tuturor flaşnetelor portocalii care perorează continuu acelaşi discurs arţăgos, încât au reuşit să-i îngroape cu totul audienţa. De! Dacă nu caută în arhive! Ar fi văzut că în epoca de aur cuvântările tovarăşului erau urmate de poeme, ode, imnuri şi cântece mustind de fericire prin care patria recunoscătoare îşi cânta din inimă mama, cârmaciul, partidul, viitorul de aur, multilateralismul dezvoltat.
Dacă vor fi cuminţi şi ascultători, cică românii vor avea „un stat cu care «se vor putea» mândri în Uniunea Europeană”, dar nu toţi, ci doar „cei care azi susţin guvernul, PDL şi celelalte partide din arcul guvernamental, UDMR, UNPR şi grupul minorităţilor naţionale”. Susţii guvernul şi partidul de la putere, te mândreşti. Nu susţii, nu te mândreşti. Funie şi săpun! Aici era cuiul lui Pepelea: „Partidul e-n toate…” Percepţie de 45 ani. Reluată.
Asul din mâneca trişorilor calificaţi la locul de muncă nu e cacealma. E hoţie curată. Cacealmaua presupune totuşi asumarea unui risc, dar asul e un instrument eficace. Acum a devenit principal atu folosit în dejucarea suspendării, atentatelor, puciurilor, loviturilor de stat date de sărăceni împotriva unui preşedinte tare iubit(or) de popor.
„S-ar putea” să preferăm profesionalismul politic, nu mânărelile de poker.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 