Nu ne vom referi la sintetizatorul de voci umane, nici la softul pentru orbi prin care textul scris poate fi vocalizat, ci la o manevră vetustă, practicată cândva cu pistolul pe şi cu pumnul în masă de Vîşinski & Pauker, apărută în reţetarul mediilor româneşti odată cu mutarea politicii din sfera practicii şi a ştiinţelor sociale la televizor. Căci în România nu exişti ca om politic, milionar, artist, vrăjitor, nici ca hoţ ori corupt fruntaş etc., dacă nu apari la televizor. De televizor depinde mărirea şi decăderea personajelor şi a formaţiunilor politice, de el depinde câştigarea alegerilor, preţul pâinii şi al mitei. Prin el se distribuie nada, zvonurile, delaţiunile, scurgerile de informaţii (pregătite cu grijă) ce servesc marilor mahări. Prin el se asigură reuşita manipulărilor de tot soiul, de la cele alimentare, sanitar-lucrative, la cele social-legislative şi chiar constituţionale. Concomitent, furtul din bănuţul „românului nostru, săracul” mai urcă o treaptă. La noi politica se face pe bani grei, căci patriotismul e numai pentru proşti şi visători. N-avem decât să dormim liniştiţi. Vătafii PR veghează pentru noi. Ca mai demult FNI. Ne pregătesc tainul zilnic. Ce mai! Viaţa ni s-a mutat la televizor, de la budă, bucătărie, budoar, sufragerie, la crâşmă, grădină, parc, hotel sau bordel. Cu toate celea. Inclusiv tehnica de ascultare securistă.
Dacă până deunăzi treceau prin studiouri mai toţi politicii, vectorii de influenţă, fără discriminare, ba chiar se urmărea un anume algoritm, acum doar câteva instituţii, ministere, partide, guvernul, preşedinţia şi-au instruit cadre de nădejde, prezente fără greş la datorie. Îţi dai seama imediat care al cui e. După insistenţă, limbaj corosiv-obsesiv, frazare – beton armat, gestică forţoasă, flux verbal irepresibil şi rezistenţa corzilor vocale. Când scapă la microfon, o ţin într-un urlet. Dacă nu scapă, prind momentul de slăbiciune a adversarului, îi iau vorba din gură, măresc sonorul şi fluxul la maximum, se stropşesc la mapamond şi dă-i şi luptă. Dacă nu şi nu, atunci se bagă mârlăneşte peste discursul civilizat al preopinentului, mârâie, pufnesc, gesticulează, protestează energic, contrazic scrofulos, vituperează golăneşte, scuipă venin şi împroaşcă flăcări pe nări. Nu răguşesc niciodată. Unii pun aceeaşi placă la 4-5 studiouri pe zi. Plus reluările nocturn-matinale. Până amuţeşte onorata asistenţă. De uimire şi ruşine. Metoda lor: prostului să-i repeţi de zeci de ori până îi intră prostia în cap. Fiindcă mesajul li se adresează întotdeauna celor săraci cu duhul. Priviţi-le satisfacţia victoriei pe chipuri radioase la sfârşitul emisiunilor. Au mai dat o lovitură sub centura democraţiei şi a libertăţilor noastre. Purtătoarele de cuvânt stilate şi cochete au dispărut din peisaj, făcând loc ţucălarilor de partid şi de stat.
Viitorul României nu se mai făureşte în fabrici şi uzine, nici pe ogoare sau în şcoli. Nici măcar în Legislativul ajuns de ocară în nerepublica românească. Primari, consilieri, deputaţi, senatori, activişti, înalţi funcţionari, pretendenţii la posturi, aparatcici tari în laringe, nu mai dau pe la locul de muncă. Păzesc TV-ul mai ceva ca ţăranii bostănăria, sau amărâţii butelia. Plătindu-şi libertatea prin norma de ţuţer, libertus loquax face spume la gură lăudându-şi stăpânul, scoţându-i în evidenţă zoon politicon-ul din el, a toate priceperea, calităţile de excepţie, competenţele înalte, meritele internaţionale, culminând cu înţelepciunea „nativă”. Apoi condamnă cu mânie proletară sistemul, justiţia, trecutul recent, balcanismul străbun şi istoria. Otova.
Cele mai mari încurcături apar la deplasările de la o televiziune la alta prin aglomeraţia, hârtoapele şi rătăcăniile oraşelor, mai cu seamă ale Bucureştilor, căci serviciile unor asemenea inşi sunt mai căutate ca apa şi aerul, aşa scumpe: plata se face în contraservicii precum promovări sfidelnic-astronomice, sinecure grase, contracte veroase. Pentru ei, ele, soţii şi soţiile lor, pentru ţiitoare, fii, naşi, cumetri, tovarăşi de taşmacherii. Meritocraţie, frate! Mai toţi înalţii funcţionari, mulţi parlamentari şi-au probat competenţa şi expertiza verbală şlefuind treptele şi mesele televiziunilor ani buni. Răsplata le-a fost de fiecare dată pe măsura combativităţii şi a servilismului. Au învăţat pe de rost până şi parametrii tehnici ai microfoanelor, ai camerelor de luat vederi, cunosc unghiurile şi lumina favorabile sublinierii unor efecte, iar unii s-au mutat cu tot cu familii la TV. Nu precupeţesc nici un efort să-şi „înveţe” poporul. Nu contează că ei înşişi sunt (semi)analfabeţi.
Bătălia pe microfon e veche şi generatoare de frustrări. Străvechiul şi actualul libertus loquax, pe care răutăcioşii l-au rebotezat *limbricus loquax, are antecedente în spaţiul nostru public. O tempora! Cum se îmbrânceau tovii oportunişti să ia faţa camerelor de luat vederi imediat ce a debutat spectacolul Revoluţia în Direct, în regia lui Sergiu Nicolaescu! Precum indigenii după mărgelele de sticlă ale conchistadorilor. Întâile trompete, primii buciumaşi, drâmbaşi, strămoşul hoarelor, neculelor, cei dintâi naşi ai spânilor, ai urbanilor, andreilor, ralucelor, oanelor, olguţelor etc., cu tot neamul lor, s-au luptat eroic pe taburi, printre kalaşnikoave, ilieşti, mazili şi voicani. Erau vârfuri de lance în bătălia pentru putere. N-a fost vorba de o luptă cinstită, dreaptă, cavalerească, ci de un concurs dâmboviţean de împroşcat cu rahat în orice încercare de accedere a poporului la un sistem democratic autentic. De care li-i frică. Fiindcă slugărnicia, sclavii şi liberţii, uneltele locvace şi ridicătoare de mâini la comanda politrucului şef ar dispărea de la sine.
De ceva vreme bântuie prin studiouri cam aceleaşi mafalde. Albesc rufele murdare ale jupânilor. Căci în afara ceaiului de clanţă, nu se cunosc alte remedii de criză.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 