Hoții de timp

În România se fură mult și multe, după cum o arată anchetele penale și rapoartele autorităților, iar un număr important de făptași s-a întâmplat să ajungă după gratii. Însă pentru cei ce ne-au amanetat viitorul, furându-ne zeci de ani din viață legiuitorul nu a prevăzut niciun fel de pedeapsă. Or daune mari în ceea ce privește evoluția țării noastre au fost provocate nu numai de delapidatori, ci și de hoții de timp. De demonstrat.
Nu vom cădea în naivitatea unor concepte filosofice despre percepția personală asupra trecerii timpului, ci ne vom apleca asupra principalilor hoți de timp în ultimul sfert de veac, fără pretenția de a fi exhaustivi. Să ne amintim că revoluția din ’89 ne-a scos dintr-o lume dinafara timpului și, prin gestul eroic al celor peste 1000 de victime, România a revenit în contemporaneitatea europeană.
Din păcate nu a fost suficient. Noii-vechii corifei politici au reușit să ne taie elanul schimbărilor, întorcând roata timpului în favoarea foștilor aparatcici, astfel că primii 6 ani ai democrației noastre originale au însemnat și foarte puțini pași spre o societate modernă, spre bunăstare, libertăți autentice și integrare europeană. În timp ce suratele noastre de lagăr socialist și-au înțeles foarte bine prioritățile, România a bătut pasul pe loc încercând să (re)construiască un socialism cu față umană, visul lui Ion Iliescu.
Este adevărat că politicienii, înalții funcționari hoți și corupți au constituit o elită de pradă care a subtilizat zeci de miliarde de euro din bugetele naționale și locale, dar pierderea cea mai mare o constituie rămânerea la coada Europei civilizate și lipsa voinței politice de a ne desprinde din această stare. Astfel că rezerva te timp s-a tot micșorat.
Principalele lovituri hoții de timp nu le-au dat cu propria mână, ci prin intermediul minerilor lui Miron Cozma sau stârnind războaie între diverse categorii sociale: clasa muncitoare contra intelectualității fiindcă „noi muncim, nu gândim” sau a salamului cu soia, democrații originali contra monarhiștilor și a partidelor istorice, căci soarele răsărea numai când Ion Iliescu apărea… Ceea ce totuși s-a construit în acei ani era menit să eternizeze la putere stânga fesenistă.
Chiar pierzând puterea în 1996, urmările regimului Iliescu construit pentru eternitate n-au încetat. Dacă în țările civilizate viitoarea guvernare se croiește cu mult înainte, Guvernul Ciorbea a avut nevoie de mai bine de un an să înțeleagă ce e de făcut, iar trecerea la economia de piață a sărăcit și mai mult populația. Zorii au apărut după aproape 4 ani grație unui președinte ca Emil Constantinescu, cel ce a cotit-o către americani, și a unui prim-ministru ca Mugur Isărescu.
Apoi hoții te timp și-au schimbat tactica. În contextul apropierii de NATO și de UE, devenite idealuri naționale, au tergiversat reformarea statului, a administrației și a justiției ca să poată manevra mai departe după bunul plac bugetul public, iar partidele și mișcările politice anticorupție, presa curajoasă și independentă, jurnalismul de investigație au primit lovitură după lovitură.
Și pentru că adevărul nu convine, iată acum se declanșează un veritabil război împotrivă-i. S-a rezistat încercărilor de gâtuire a presei libere printr-o lege specială, dar Parlamentul, după un rateu neașteptat, nu va mai pierde ocazia: „legea defăimării”, gândită de liderul PSD, Liviu Dragnea, și partidul său are toate șansele să treacă până la alegeri. Cu toate protestele societății civile și ale ambasadelor străine. Ea va permite puterii politice să controleze rețelele de socializare, să închidă gura jurnaliștilor incomozi sub diverse pretexte, altele decât cele înscrise în Codul Penal și Codul Civil. Ei, bine, legea aceasta ne va arunca cu zeci de ani înapoi fiindcă limitează libertatea de expresie si dezbaterea politică. Iar hoțul de timp are nume și prenume.
Din păcate, în conjunctura actuală, șanse de a scăpa de hoții de timp nu prea sunt de moment ce stau bine înfipți la vârful puterii politice. Singura speranță rămâne reforma autentică în sistemul național de educație. Așadar va mai dura…

Petru Tomegea

Defăimarea ca prioritate națională

Nu buna guvernare, statul de drept și dezvoltarea economică, nu selecția cadrelor pentru funcții foarte importante, o problemă națională care, iată, îngroapă cinstea și corectitudinea în România, nu minciuna, manipularea, nu furăciunile și corupția endemică, nu ocolirea atâtor legi, nu lipsa reformelor administrative, ci defăimarea tovarășilor pesediști a devenit preocuparea capitală a liderului PSD, Liviu Dragnea. Bine spuneau strămoșii noștri că țara arde și baba se piaptănă.
Astfel, nu e zi lăsată de la Domnul să nu aflăm despre aleșii și numiții noștri în funcții ba că au păgubit statul cu zeci de mii și chiar sute de milioane de euro, că au înșelat bănci, și-au devalizat propriile bugete, că au fraudat fonduri europene, ba chiar că au luat de la gura săracilor și s-au îmbogățit pe spinarea celor mulți. Nu e zi să nu aflăm cum s-au învârtit ei de diplome, cum au copiat la examene, cum și-au aranjat posturile și funcțiile, cum au plagiat tezele de doctorat și tare mă tem că mulți au ajuns prin fraudă inclusiv în posturi de academicieni.
Și nu e vorba de te miri cine, ci de foști prim-miniștri, miniștri, secretari de stat, șefi de deconcentrate, deputați și senatori, primari de localități importante, oameni cu uriașe responsabilități, care, în loc să-și dedice timpul, competențele și inteligența pentru binele comun și buna guvernare, și-au consumat energiile mai ales în propriul interes.
O întrebare nu-mi dă pace: cei mai mulți dintre acuzații și condamnații actuali au trecut prin filtrul partidelor care i-au promovat, alții au câștigat posturile prin concursuri, iar unii, deloc puțini, au primit girul Parlamentului, al Consiliilor Locale și Județene, fiind acceptați chiar de președintele României… Cum e posibil să nu-i fi tras de mânecă vreun coleg, cum e posibil să nu răspundă nimeni pentru promovarea unor astfel de specimene puse pe abuzuri, pradă și îmbogățire peste noapte? Cu atât mai grav cât mulți dintre făptași au cariere grele și vârste de la care cei tineri ar fi avut ce învăța, au absolvit școli prestigioase din țară, dar mai ales din țări cu tradiții educaționale extraordinare și totuși asta nu i-a oprit să-și traficheze onoarea și cinstea. Că de demnitate nici nu poate fi vorba.
Abia acum am înțeles politicile populiste de stânga de a pompa ajutoare sociale sărăcenilor, mai cu seamă în anii electorali ca acesta. De ce? Fiindcă de acolo își trag osânza. Dar să fii acuzat de delapidarea fondurilor donate de Uniunea Europeană, de țări dezvoltate și generoase ca Anglia, Franța, Norvegia, Suedia, Olanda, Elveția, Austria… pentru emanciparea și școlirea propriei etnii, așa cum o arată dosarele lui Mădălin Voicu și Nicolae Păun, ei bine, asta întrece tot ce s-a imaginat până acum în materie de fraudă.
Așadar cine ajunge în fruntea României, domnilor parlamentari, domnilor președinte și prim-ministru? Nu cumva e cazul să ne uităm în legislația României, oricum e singura șansă, și să vedem dacă nu cumva e nevoie de schimbat principiile după care funcționează societatea românească? Sau mai exact, după care n-ar trebui să funcționeze? Nu cumva trebuie să se legifereze și responsabilitatea juridică în solidar a celui ce numește în funcții? Că de responsabilitate politică oricum nu le pasă. Știu ei ce știu.
Și ca să evităm să ne concentrăm pe adevăratele priorități, iată-l pe liderul majorității din Parlamentul României preocupat să nu cumva să atenteze cineva la frumusețe de imagine de lider social-democrat, să nu cumva să se publice în presă și pe Internet ceva critic la adresa partidului, că imediat autorul poate fi acuzat de defăimare. Mai toți jurnaliștii, editorialiștii, formatorii de opinii, juriști cu experiență… au calificat intenția liderului PSD ca un act de cenzură, ca un pumn în gura presei libere…, dar Liviu Dragnea își continuă imperturbabil drumul spre victorie. O victorie cât o înfrângere.
Nici căderea legii defăimării nu l-a oprit. Imediat a început să acuze în stânga și dreapta pe colegii care au votat împotrivă, pe slujbașii parlamentului care ar fi mărit nu se știe cum cifra majorității. În fapt căuta un motiv ca să repete votul, doar-doar legea atât de contestată va trece, iar jurnalistului critic, cetățeanului care vrea și el să-și exprime altă opinie decât aceea de partid să le pună căluș.
Petru Tomegea

Un caz de inconștiență politică

Stânga românească e pe cale să dea o lovitură grea democrației, pregătind pe din dos câștigarea puterii politice prin mijloace la limita legalității. În aceste condiții, mai există un lider luminat care să-și pună întrebarea cum se va putea guverna România în următorii 4 ani fără suport popular sau aventurismul le-a luat deja mințile tuturora?
Evident că fără suport popular nu se poate guverna într-o țară democratică. Iar suportul popular pare deja pierdut de către coaliția de stânga PSD-UNPR-ALDE pentru cel puțin două chestiuni capitale: alegerea primarilor în două tururi de scrutin și Legea privind promovarea demnității umane și a toleranței față de diferențele de grup, supranumită a defăimării, ambele menite să asigure actualei majorități câștigarea abuzivă a alegerilor și amuțirea opoziției. Asta ca să nu mai amintim de pensiile speciale pentru aleși aprobate de aceeași coaliție.
Pentru a vă convinge că nu există suport popular pentru legea alegerii primarilor într-un singur tur și aceea a defăimării lui Dragnea, n-aveți decât să citiți presa, să accesați forumurile și rețelele de socializare, nu și posturile TV năimite cu mercenarii social-democrați. Pe deasupra, n-am găsit luări de poziție nepartizane ale ONG-urilor, ale altor organizații civice, care să susțină respectivele demersuri. Cu atât mai mult cu cât sunt în contracurent cu doleanțele protestelor post-Colectiv.
Momentan, cele două mari forțe politice, PSD și PNL se află într-un echilibru relativ, chiar dacă de partea social-democraților s-au încolonat UNPR și ALDE, partide care nu au fost niciodată confirmate electoral și care singure nu au șanse să acceadă în Parlament. În schimb, folosindu-se de cele două legi în campania electorală, actuala majoritate împreună cu cei peste 500 de primari traseiști aduși cu arcanul prin Ordonanța 55/2014 ar putea câștiga ceva voturi în plus. Nu multe, ținând cont că electoratul din 2016 nu mai e cel din Duminica Orbului, 1990.
Așadar nu este exclus ca, prin procedeele de mai sus, adică punând botniță presei independente, rețelelor de socializare și forumurilor libere pe Internet, un executiv al coaliției de stânga să primească învestitura Parlamentului și să ajungă astfel la Palatul Victoria.
E posibil așadar ca PSD să beneficieze de numărul voturilor în Legislativ, dar să nu aibă și suportul popular necesar guvernării. Asta înseamnă că i se va eroda rapid credibilitatea, în caz că va căpăta-o după alegeri, iar deciziile sale vor fi din ce în ce mai contestate în public sau chiar în stradă. Cu atât mai mult cu cât „strada” deja a dărâmat trei guverne: Boc, Ungureanu și Ponta.
Se îneacă PSD în 2016 cu cele două pietre de moară de gât? Impresia social-democraților este că pot reuși. Dar măsuri hotărâte pentru a intra în campania electorală cu capul sus nu sunt în stare să ia. Deși alegerile locale bat la ușă, situația candidaților este neclară, iar activitatea de lansare a proiectelor și a programelor electorale este inexistentă.
Unde dai și unde crapă: dacă alegerea primarilor într-un singur tur pare tot mai aproape de impunere, împreună cu Legea defăimării care are șanse mari să treacă de Parlament, ei, bine, tocmai acestea le vor asigura liberalilor un avantaj nesperat. Vor avea două teme majore de atac legate de deficitul de democrație și libertate a cuvântului.
Deja pe rețelele de socializare, blogurile, forumurile libere ale presei virtuale… caricaturile, ironiile, batjocura adună zeci de mii de aderenți. Practic, se repetă situația din campania electorală prezidențială când atacurile la adresa „neamțului” Iohannis apropo de lipsa copiilor proprii, de vânzarea altora către străini, de furtul caselor și vânzarea României… au trezit o contrareacție copleșitoare pe Internet care i-a adus peste un milion de voturi în plus. O lecție din care nici Victor Ponta, nici majoritatea susținătoare n-au înțeles nimic.
Iar situația e și mai dramatică după tragedia de la Clubul Colectiv: vom avea în majoritate un electorat frustrat, iar percepția că la noi nimic nu merge se va sparge în capul PSD.

Petru Tomegea

Politica se mută pe Facebook

Fenomenul nu caracterizează doar România, ci și alte țări europene, unele cu tradiții democratice vechi precum Anglia, Franța, Spania, Țările Scandinave. Ba chiar și câteva case regale. Motivele sunt legate de accesibilitate și vizibilitate, de aparenta lipsă a normării și a regulilor, de dispariția inhibițiilor și nu în ultimul rând de gratuitate. Practic, Internetul, FB și alte rețele de socializare au devenit un important spațiu public, o agora virtuală la îndemâna oricui. Iar politică înseamnă participare, comunicare și aderență la cauze, principii, tendințe, programe…, toate importante pentru buna guvernare.
Al doilea avantaj este că oferă instituțiilor statului și organizațiilor civice oportunitatea să dialogheze cu publicul, permițându-le să-și testeze valabilitatea proiectelor și a opțiunilor, să-și facă publice intențiile și să pregătească astfel obținerea suportului popular. În același timp, dă șanse populației să se orienteze rapid și corect, informându-se direct la mai multe surse, fiindcă traficul pe Internet depășește tot ce se cunoaște până acum: presă, televiziune, radio și nelipsita circulație orală a informației.
Dezvoltarea fără precedent a comunicării interpersonale și inter-instituții pe FB, pe Internet vine ca urmare a pierderii influenței de către mediile clasice. De vină sunt și viața tot mai agitată, și schimbarea nu numai a resurselor, a mijloacelor de producție, ci și a relațiilor de muncă. Acum calculatorul a devenit mijloc de producție și comerț, principala ustensilă a vieții noastre, iar interconectarea cu telefonia mobilă generează promptitudine și rapiditate în exercitarea tuturor profesiunilor prin interconexiunea permanentă.
În România, dacă nu ești politician, jurnalist, vedetă TV… pe FB sau Twitter înseamnă că nu exiști. Iar asta s-a întâmplat de câțiva ani. Politicienii și-au deschis conturi mai cu seamă după alegerile prezidențiale din toamna lui 2014, când asaltul internauților pe FB și alte rețele de socializare, pe bloguri, pe forumuri i-a adus un câștig în plus de 10% lui Klaus Iohannis față de Victor Ponta. O contribuție esențială a avut-o atunci diaspora prin multiplicarea mesajelor, a imaginilor de la cozile la urne în Italia, Germania, Anglia, Franța… Explicația? Cumulul text + imagine + sunet și posibilitatea postării instantanee de la locul faptei.
Foarte mulți au strâmbat din nas aflând că se face campanie electorală pe FB, iar acum alde Dragnea, Băsescu, Tăriceanu, Zgonea, Ponta, Udrea… și partidele lor se laudă cu mulțime de accesări. Cu atât mai mult cu cât între „prietenii” lor se pot afla Parlamentul UK, Prințesa Kate, prim-ministrul David Cameron și o mulțime de alte somități ale altor state.
Pe deasupra, traficul uriaș de informații, imagini și inițiative generează participarea masivă a cetățenilor, indiferent de vârstă, gen și orientare politică, la rezolvarea democratică a problemelor legate de decizia politică și transparență, dezamorsând stresul cotidian. Da, lumea se simte bine pe FB, accesând site-ul pe furate în timpul serviciului, al orelor de curs sau de plimbare prin parc.
Din păcate, există și necazuri, nu puține și deloc mici: la adăpostul unei simple adrese, care poate fi falsă de multe ori, tot felul de inși își folosesc pe îndelete capacitățile infracționale precum trafic de minori, droguri, furt de date personale, vânzări fictive, adunări de fonduri nicidecum în scop caritabil și nu în ultimul rând, manipulări. Dacă cele legate de fenomene periculoase precum terorism, racolări de minori, trafic de carne vie… beneficiază de atenția justițiarilor, de minciuni și prostirea populației nu se ocupă nimeni.
De aceea, destui politicieni, câteva partide și-au creat echipe de postaci care spurcă orice postare împotrivă, presărând rețelele de socializare cu laude deșănțate la adresa celui ce plătește sau „sponsorizează”. Noroc că FB și-a creat anticorpi: internauți vigilenți care sancționează, din nefericire, nu întotdeauna, derapajele. E prea puțin, iar cele mai multe necazuri provin din educație…
Dar amploarea FB se explică și prin diminuarea rolului instituțiilor statului. Astfel, politica românească nu se mai face în principal în locurile destinate prin lege acestui scop: Parlament, Consilii Județene și Locale, ci se mută încet-încet pe Internet, mai cu seamă pe FB.
Petru Tomegea

O politică a urâtului

Rândurile de fața nu au legătură, din păcate, cu „Estetica urâtului” și contribuțiile valoroase ale unor Karl Rosenkranz, Umberto Eco etc., cei ce s-au aplecat cu mare atenție asupra implicațiilor estetice ale urâtului în arte, ci cu viața societății românești inundată de multă vreme de tot felul de murdării. Firește că mi-ar fi făcut mare plăcere să vorbesc despre „frumos”, numai că nu de el ne lovim zilnic, ci de urâțenie, atât în spațiul public, dar mai ales în viața politică.
Cu siguranță nu apreciați faptul că ciorile au luat locul porumbeilor, invadând orașele, parcurile și rețeaua deasă de sârme întinse pe stâlpi, ceea ce face ca plimbarea să presupună riscuri mizerabile, că lemnul a fost înlocuit cu plastic la uși, ferestre, scaune și mese, că arhitectura actuală seamănă mai degrabă cu aceea a ranch-ului american în caz că nu este dominată de aceleași forme rectilinii ceaușiste… Plus zidurile unse cu nelipsitele graffiti…
Sunt convins că nu vă place nici alungarea din spațiul public a artiștilor, fie ei scriitori, poeți, pictori, muzicieni sau critici literari împreună cu ziarele și revistele lor, și înlocuirea lor cu autori-pârnăiași care produc după gratii cărți de literatură, arte, științe… pe bandă rulantă, „opere” de care au nevoie doar ei înșiși pentru a scăpa mai repede de pedepse…
Priviți costumația politicanului nostru fără cravată, cu cămașa descheiată și cu picioarele goale în adidași colorați ca să vedeți că nu respectul, cinstea și onoarea primează, că nu profesionistul, competentul, omul educat sunt idealurile sale, ci ținuta golănească sexy-macho, indiferent de vârstă, iar moda prinde și la numeroasele televiziuni… Cât despre ținuta unor doamne-politician…, în fine.
Priviți-i cum își trădează lipsa de educație și instrucție prin comportamente aflate la marginea societății și chiar prin infracțiuni! Ascultați-le cu atenție discursul politic când lăudăros, când lingușitor, sau citiți-le frazele contorsionate ca să vă dați seama că mai toți au trecut prin școli ca gâsca prin apă, grăbiți să ni se așeze în frunte.
Nu numai ținuta și limba română au fost sluțite și poate că lucrul acesta nici n-ar fi fost atât de condamnabil dacă politicianul s-ar ține de cuvânt, și-ar îndeplini agenda, fișa postului, numai că nu se întâmplă așa. Nu mai e nevoie să-ți fixezi ca obiectiv binele comun, ci binele partidului sau interesul personal. Iată de ce în aceste zile urâtul se revarsă peste România.
E vorba de democrație, de respectarea drepturilor și a libertăților cetățenești: degeaba au protestat împotriva abuzurilor cetățenii după tragedia de la Clubul Colectiv. Politicieni și guvernanți au uitat cum au tremurat când zecile de mii de protestatari au reușit să dea jos guvernul Ponta. Acum PSD, UNPR, ALDE pun de o largă coaliție împotriva democrației. Se împotrivesc rediscutării în Parlament a legii alegerilor locale în două tururi pentru a se putea ascunde în spatele primarilor și al baronilor la parlamentarele din toamnă. Cică o fac în numele corectitudinii, al legii și al dreptății!
La fel cum de fiecare dată, când le-a dictat interesul, și-au făcut legi după pofte. În mod cinstit, cu onoare și fairplay nu pot reuși. Cetățenii, plătitorii de taxe și impozite nu mai contează. Ei bine, în fața acestor abuzuri evidente, instituțiile statului nostru, cică de drept, Președinție, Guvern, Parlament, Justiție, Avocat al Poporului nu-și apără cetățenii. Nici ideea de democrație a majorității. Ba pe deasupra s-a mai înființat, tot degeaba, și un Minister al dialogului civic. Cu cine va fi dialogând?
Îmi veți reproșa că aceste lucruri sunt trecătoare, că nu mă oprește nimeni să admir munții, apele, flora și fauna, poemele lui Eminescu și cetele de copii zburdalnici ori tinerii încercând să descifreze tainele cărților din biblioteci…, numai că aceste frumuseți nu se potrivesc deloc cu urâțeniile din jur. Ne plângem de ele de un sfert de veac și parcă sunt din ce în ce mai chinuitoare și de neclintit.
Le-aș reaminti aleșilor cu câte speranțe ne ducem la vot, cât de încrezători suntem în promisiunile lor și nu înțelegem și pace cum se face că, odată aleși, se alege praful de visurile noastre. (Scuzați patetismul! Și el face parte din viață!)

Petru Tomegea

Mascarada alegerilor locale într-un singur tur

Cine mai avea dubii că foarte mulți politicieni n-au binevoit a înțelege nimic din tragedia de la Clubul Colectiv primesc confirmarea cu vârf și îndesat în aceste zile. Nu s-a schimbat nimic. Au așteptat sărbătorile ca lumea să uite nenorocirea și acum joacă aceeași nesfârșită miuță politică pe cadavrele victimelor și pe speranțele zecilor de mii de protestatari.
Din arsenalul mizeriei noastre politice postdecembriste au scos la iveală minciunile și dezinformarea: cică nu e democratic și nici legal să schimbi preceptele legii electorale cu mai puțin de un an înainte de alegeri. Dar e democratic să alegi primari nereprezentativi, din rândul cărora ne-am procopsit cu atâția baroni, anulând participarea cât mai multor cetățeni la rezolvarea treburilor publice?
Cu atât mai mult cu cât fenomenul corupției locale și al clientelelor politice e legat ombilical de realegerea foștilor primari și șefi de Consilii Județene. Numai cine nu vrea nu le vede numărul mare al condamnaților și al dosarelor lor la DNA, multe încă pe rol în instanțe, toate referindu-se la abuzurile inimaginabile asupra banului public, a incompatibilităților și a conflictelor de interese. Încă nu am auzit vorbindu-se cu respect despre vreunul dintre baroni.
Iar existența baronilor și păstrarea de către PSD a celor peste 1100 de primari aleși în 2012 plus peste 400 de primari aduși cu arcanul prin Ordonanța de urgență 55/2014 (a traseiștilor) sunt favorizate de legea alegerii primarilor într-un singur tur. O lege neconstituțională pe care avocatul poporului se face că nu o vede. Firește că social-democrații mizează pe acest important cap de pod în câștigarea alegerilor parlamentare din 2016, așa cum au mizat și la alegerile prezidențiale, dovedind, pentru nu știu a câta oară, că democrația și fairplay-ul le sunt complet străine.
Le vin în ajutor UNPR și ALDE în speranța că vor face o coaliție electorală la toamnă care îi va ajuta să adune peste 5% voturi spre a accede în parlament. De aceea acum luptă cu toate forțele și prin orice mijloace amenințând cu boicotul alegerilor locale și demiterea Guvernului Cioloș, mințind, manipulând…, doar-doar vor păstra statu-quo-ul actual și prima șansă la urne.
Priviți-i cum dau vina pe PNL că a votat legea alegerilor locale cu primarii aleși într-un singur tur și că nu i-a contestat la CCR constituționalitatea. Liderii actualei majorități și susținătorii lor din presă omit, însă, cu bună știință adevărul: liberalii nu au avut majoritatea în comisia de redactare, nici în Parlament, iar fără participarea lor n-ar fi trecut Legile votului prin corespondență și a finanțării partidelor. De aceea nici ei, nici Klaus Iohannis nu au contestat-o.
Cât despre faptul că schimbarea legii electorale ar arunca țara în aer și ar leza democrația, președintele CCR, Augustin Zegrean, spune că nici comisia de la Veneția, nici Constituția nu interzic alegerile în două tururi și nici asigurarea unei mai bune reprezentativități a aleșilor, fiindcă sunt în favoarea democrației și a corectitudinii. Este evident pentru oricine că un filtru dublu permite o mai bună selecție a candidaților, iar un ales cu cât mai multe voturi are mai multă legitimitate, credibilitate și autoritate decât unul cu mai puține.
Ceea ce nu poate înghiți PSD este că schimbarea legii în sensul democratizării procesului electoral aduce oarece câștig PNL, aflat la ora actuală în poziție mai avantajoasă de a negocia cu ceilalți candidați în turul al II-lea, ținând cont că în spațiul public deja s-a creat o masă critică favorabilă alegerii în două tururi.
Numai că, în caz de respingere, PNL va căpăta o muniție nesperată prin plasarea de partea celor ce doresc reforma clasei politice. Practic, se va repeta situația de la alegerile prezidențiale când bulgărele de zăpadă pornit în diaspora a lovit la urne tocmai în procentele lui Victor Ponta.
Ceea ce intrigă este că guvernul de tehnocrați a obținut învestitura tocmai pentru aducerea la zi a legislației electorale și introducerea celor două tururi la alegerea primarilor, iar acum împreună cu președintele Iohannis trece de partea unui partid, PSD, refuzând cererea PNL, a străzii, a societății civile. Astfel că, de sub masca apolitismului și a tehnocrației se ivește chipul zâmbitor al lui Liviu Dragnea. Halal imparțialitate!

Petru Tomegea

Cine se crede Traian Băsescu?

Deși a plecat de la Cotroceni acum mai bine de un an, personajul din titlu continuă să monopolizeze spațiul public. Se străduiește mereu să șocheze prin atacurile sale pentru a rămâne în mintea poporenilor, dar reacțiile politicienilor importanți lipsesc. Ca și cum nici nu l-ar băga în seamă. Și totuși continuă. Însă, în spatele afirmațiilor sale că vrea să-și apere mandatele, cred se ascunde altceva: o teamă obsesivă că vremea sa a trecut, că va rata poziția de cel mai tare lider și că nu va mai avea nimic de spus în politica românească. Unii vorbesc și de dosarele sale din instanțe.
Ceea ce nu înțeleg și pace este de ce trebuie să-și apere mandatele. Dacă au fost atât de grozave pentru România, cum se laudă, dacă strădaniile sale au fost îndreptate către binele public iar rolul său unul decisiv, cu siguranță societatea, istoria le vor considera ca atare. A păzi cu strășnicie ca nu cumva să atenteze cineva la imaginea și notorietatea lor înseamnă că sunt posibile și alte interpretări, unele la superlativ cum crede el însuși, altele nu, și atunci eforturile sale sunt menite a le estompa.
Obsesia, însă, îl face să sară ca ars la fiecare atitudine critică, să continue atacurile împotriva organizatorilor referendumurilor de demitere, rana cea mai gravă, fără a recunoaște că și el a abuzat de putere, că 7,4 milioane de voturi împotrivă înseamnă totuși ceva. Ei bine, această obsesie ne va face să-l privim ca pe un personaj vetust, lipsit de realism, bolnav de putere, deși mijloacele de a o deține din nou îi lipsesc.
Nu sunt singurul care o spune. Nu sunt singurul care observă că aparițiile sale publice se îndesesc cu cât se apropie campania electorală, numai că aceste intervenții nu stârnesc, nu generează curente de opinie, iar aderenții nu se înghesuie în Mișcarea Populară, chiar dacă televiziunile, presa și rețelele de socializare primesc marfă berechet zilnic. De departe, Traian Băsescu este liderul cu cea mai mare expunere mediatică, incomparabilă cu a oricărui alt politician, fie și președinte ori premier.
Fostul președinte crede că a face politică după încheierea mandatelor sale înseamnă același lucru ca înainte, chiar dacă nu mai este întâiul om în stat. Uită că epoca sa o fost o lecție usturătoare în care nu au contat în primul rând interesele cetățenilor, ci acelea politice puternic personalizate. Nu întotdeauna au contat programele, proiectele, ci cine le propune, de aceea nimeni nu trebuia să reușească fără augustul său acord. Așa că, în afara sa și a câtorva comilitoni, toți ceilalți „beneficiau” de același tratament: împroșcări zilnice de la tribuna Cotrocenilor și din alte studiouri TV, radio, presă… A se înțelege că uneori avea și dreptate, dar era bine să-i fi lăsat pe alții s-o spună când. Motiv pentru care Traian Băsescu, deși a avut imitatori, nu a fost niciodată un model. Din contra.
Ei, bine, modul acesta autoritar de a face politică își dă duhul în această vreme, iar germenii unui alt comportament politic deja se văd. Un exemplu: e nevoie de schimbarea legii electorale și liberalii au procedat ca la carte adunând în jurul ideii instituții, partide, personalități, ONG-uri, jurnaliști, formatori de opinii, iar alegerea primarilor în două tururi de scrutin a devenit mainstream. În scurt timp, principalii actanți politici s-au raportat într-un fel sau altul la propunerea liberalilor.
La fel procedase și Klaus Iohannis în câteva situații: creșterea bugetului apărării la pachet cu Strategia Națională de Apărare, votul prin corespondență, demisia lui Victor Ponta și numirea guvernului de tehnocrați, pentru a schimba accentul de pe vorbărie, ceartă și politicianism pe politici publice, pe normalitate, construcție și dezvoltare.
Ei, bine, Traian Băsescu se face a nu înțelege noul curs al politicii și continuă în stilul care l-a consacrat: cu orice preț, zilnic, se aruncă în vâlva spațiului public, asemeni tuturor altor vedete din varii domenii. Pe termen scurt, procedeul i-a adus niscaiva rezultate: și-a asigurat vizibilitate sieși și propriului partid, dar nu sunt tot atât de sigur că vizibilitatea îi va aduce cine știe ce câștig la urne.

Petru Tomegea

Manipulări groase cu concursul autorităților

Libertatea presei, a cuvântului și a opiniei… are sens numai dacă servește informării corecte în temeiul adevărului. Deși legea este clară, neînțelegerea corectă și forțarea noțiunii de libertate, starea de noncombat a CNA și a autorităților justițiare au dus la proliferarea știrilor false, a lansatorilor de scenarii manipulatoare și procese de intenție. Or fără a interveni în spațiul public spre a aduce clarificările absolut necesare și fără a trage la răspundere conform legii pe dezinformatori, pe falsificatorii de informații nicio democrație nu poate funcționa ca atare.
A se mai observa că mătrășirea adevărului, a realității și manipulările ticăloase ne-au creat cele mai mari necazuri, unele tragice, după 1989: mineriadele au avut loc deoarece liderii noii puteri politice au propagat ideea că partidele istorice amenință democrația, iar cei ce n-au mâncat salam cu soia și venetici ca Ion Rațiu, Radu Câmpeanu, Sergiu Cunescu, Regele Mihai împreună cu burghezo-moșierimea, cu studenții și intelectualii cu barbă vor să-l dea jos pe Ion Iliescu cu tot cu FSN-ul lui. Manipularea a lăsat în urmă sute de morți și răniți, dar manipulatorii sunt bine mersi.
Prinzând curaj, de data aceasta cu Vadim Tudor la comandă, aceiași au pregătit mineriada din 1999 pentru a-l scoate de barbă din palatul Cotroceni pe Emil Constantinescu fiindcă a vândut țara imperialiștilor americani, participând la atacarea Serbiei, prietenul nostru tradițional. Mișcarea lui Miron Cozma a fost o copie mizerabilă a revoluției lui Tudor Vladimirescu, pornind la aceeași dată și pe același traseu plus proclamația de la Padeș! La aproape două veacuri!
Acum scenariul se repetă: la Clubul Colectiv cică un „atac terorist a fost plănuit de către serviciile secrete românești, SRI, SIE și care or mai fi și executat la ordinul și sub supravegherea Președintelui României Klaus Iohannis…” spune Florin Chilian, iar Ştefan Enache, colonel în UM 02999 – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi fost consilier în cadrul Secretariatului General al Guvernului completează: au fost „bombele (pe, n.a.) care le au americanii. Mamă şi tată”.
Mai adăugați mărturia unui pompier, Adrian Lupu, care a constatat că „a fost un atac terorist”. Acuzațiile acestea au apărut după declarația lui Victor Ponta spre a o confirma: „Eu atunci ştiam că cei care doreau schimbarea Guvernului erau dispuşi, şi la propriu şi la figurat, să calce pe cadavre”. A lăsat a se înțelege că demisia sa a fost urmarea unui atentat, a unei lovituri de stat puse în operă de servicii secrete și președinte.
Toate cele de mai sus se întâmplă în România, țară a Uniunii Europene, în care, ca pretutindeni în UE, funcționează un Legislativ ales democratic, un Guvern fie el și tehnocrat, dar cu legitimitate conferită de Constituție, Parlament și Președinte, o Justiție lăudată la toate înaltele curți occidentale. Ei, bine, oare cum pot instituțiile acestea să-și înceapă ziua de lucru cu altceva când președintele e acuzat de crimă cu premeditare, chiar genocid, iar serviciile secrete pun la cale uciderea copiilor nevinovați? Nu cumva aceste scenarii există cu binecuvântarea lor?
A se mai lua în considerație că aceste acuzații apărute cum-necum în spațiul public sunt preluate de câteva posturi de televiziune, de jurnaliști, de bloggeri și tocate zi și noapte fără a ne spune cineva cât adevăr se ascunde în spatele lor. Așa se face politică în România de 26 ani: politicienii nu sunt interesați de agenda postului, de soarta semenilor, a poporenilor, dar sunt preocupați să-și desfigureze adversarii, să îndrepte oprobriul public împotriva lor.
Iată și sentința dată, nu de Justiție, ci de Florin Chilian: „Iohannis(,) ești vinovatul principal! Ar trebui să fi(sic!) anchetet(sic!), judecat și condamnat pentru crima(sic!), pentru genocid și împușcat ca (sic!) Ceaușescu la Târgoviste(sic!).” Or aici nu mai e vorba de dreptul la cuvânt și libertatea opiniei, ci de acuzații grave la cel mai înalt nivel, de atentat la democrație și libertate.
Nu ar fi cazul ca Parlamentul, Guvernul, Justiția să-i ceară totuși să le și probeze? Nu cumva e vorba de încălcări groase nu doar ale drepturilor omului, ci și ale deontologiei profesionale în cazul televiziunilor și al presei care proliferează astfel de manipulări? Sau rămânem la nesfârșit înglodați în minciună și dezinformare, că tot ni s-a dus buhul de țară a tuturor posibilităților și a contrastelor.

Petru Tomegea