Cu un ochi la Grecia şi cu altul la demnitatea românilor

Cu un ochi la Grecia şi cu altul la demnitatea românilor

Evenimentele recente din Grecia constituie o lecţie aspră pentru naţiunea română. Fiindcă nu mă tem de greci nici când aduc daruri, voi pune accent pe adevărul faptelor, interpretându-le după motivul cărării fără sfârşit atât de bine reprezentat şi în cultura lor, dar şi a noastră.
Râvniţi ca şi noi de imperiile vremelnice din jur, grecii şi-au pierdut fala şi forţa de odinioară, dar şi-au păstrat în foarte grele condiţii de trai demnitatea, limba şi tradiţiile. Au supravieţuit cultivându-şi pământurile aride şi dând lecţii de turism întregii omeniri de două milenii. Învăţaţii lor au fondat academiile romane, iar după câteva secole discipolii acestora le-au înfiinţat pe cele irlandeze, franceze, britanice…
Fiindcă democraţia şi republica s-au născut în agora, Atena a devenit un fel de Tropaeum Traiani pentru UE, iar Grecia şi insulele, locuri ideale pentru vilegiatura şi vilele pensionarilor occidentali. Obişnuiţi din zorii civilizaţiei cu un adevărat cult pentru democraţie şi libertăţi, puterile lor politice, cu mici excepţii, şi-au slujit cu credinţă cetăţenii. Dar situaţia actuală s-a mai repetat în istoria lor.
Între realitatea social-politică a Republicii Elene şi aceea a României există numai deosebiri. Văzând că populaţia e credulă şi docilă, că nu-şi foloseşte dreptul la vot spre a sancţiona suficient de dur managementul afectat de incompetenţă şi corupţie, guvernanţii români au încălecat drepturile şi libertăţile populare, nu de azi – de ieri, impunând orice măsuri au dorit, chiar şi în dispreţul Constituţiei.
Să nu ne ascundem după deget. Doleanţele poporului român, proiectele anunţate în campanii electorale de un primitivism specific lumii a treia, sunt uitate imediat după urcarea în jilţurile puterii, care, ca să nu se vadă, dezvoltă o demagogie cumplită, un populism deşănţat, manipulând cu uşurinţă masele.
Astfel, criza grecească e prezentată în cheie pur românească, la nivel de bârfă de cartier: grecii „ţin coada sus”, dar sunt leneşi, şmecheri, stând într-adins cu mâna întinsă la mai-marii UE şi la băncile lor darnice, iar socialismul e cauza tuturor relelor, subminând viitorul european. Culmea e că, după anatema dnei Udrea, vine un filozof de marcă să probeze că aşa e, socialismul face ravagii, pervertind capitalismul, băncile, creditarea…
Dacă politicienii români, în ipocrizia lor, vor fi având un scop legat de imagine proprie şi notorietate, dacă intelectualii puterii se tem să nu-şi piardă privilegiile, ei bine, în ecuaţia aceasta n-au ce căuta jurnaliştii. Ei ar trebui să informeze corect şi prompt populaţia, să explice cu claritate fenomenele legate de criză şi recesiune, atât pe plan intern cât şi extern.
Or, în ultimii ani presa tipărită a cam dispărut, iar calitatea informaţiei s-a degradat iremediabil, de aceea adevărul nu poate fi decât intuit de mulţimi. În plus, puţinii comentatori şi analişti verticali din mass-media, fie de stat, fie private, şi-au însuşit pe nemestecate punctele de vedere de mai sus, iar responsabilitatea guvernanţilor greci, prioritatea de a fi loiali ţării”, voinţa de a-şi ocroti populaţia, de a nu deveni cobaii Europei, de a-şi păstra demnitatea, a lor şi a poporenilor, au trecut neobservate.
Până şi manifestaţiile cetăţenilor greci pentru drepturi şi libertăţi au căpătat conotaţii jignitoare în gura autorităţilor româneşti. Căci politrucul, activistul nostru, trăitor din vânzare de iluzii şi manipulare ordinară, refuză să ia în considerare sindicalismul grecesc, salariile şi pensiile lor normale într-un stat de drept fiind de condamnat, iar sărăcirea românilor de admirat. Nici n-a ridicat bine sprânceana dl Sarkozy, că au şi sărit căţeii români de pază ai CE să-i muşte pe greci, pe spanioli, pe irlandezi, pe toţi cei împotmoliţi în datorii suverane.
De aici şi până a ne împăuna cu rezultate epocale n-a fost decât un pas: ce conducere înţeleaptă şi vizionară are Republica Românească! Nici măcar Opoziţia nu vorbeşte despre responsabilitatea faţă de cetăţeni. Dacă demnitate nu e, nimic nu e.
Iată de ce Grecia va fi eternă, iar mitul cărării fără sfârşit şi-a pierdut orice semnificaţie în România. Am rămas sub 20 de milioane…

Petru Tomegea

Cu un ochi la Grecia şi cu altul la demnitatea românilor

Evenimentele recente din Grecia constituie o lecţie aspră pentru naţiunea română. Fiindcă nu mă tem de greci nici când aduc daruri, voi pune accent pe adevărul faptelor, interpretându-le după motivul cărării fără sfârşit atât de bine reprezentat şi în cultura lor, dar şi a noastră.
Râvniţi ca şi noi de imperiile vremelnice din jur, grecii şi-au pierdut fala şi forţa de odinioară, dar şi-au păstrat în foarte grele condiţii de trai demnitatea, limba şi tradiţiile. Au supravieţuit cultivându-şi pământurile aride şi dând lecţii de turism întregii omeniri de două milenii. Învăţaţii lor au fondat academiile romane, iar după câteva secole discipolii acestora le-au înfiinţat pe cele irlandeze, franceze, britanice…
Fiindcă democraţia şi republica s-au născut în agora, Atena a devenit un fel de Tropaeum Traiani pentru UE, iar Grecia şi insulele, locuri ideale pentru vilegiatura şi vilele pensionarilor occidentali. Obişnuiţi din zorii civilizaţiei cu un adevărat cult pentru democraţie şi libertăţi, puterile lor politice, cu mici excepţii, şi-au slujit cu credinţă cetăţenii. Dar situaţia actuală s-a mai repetat în istoria lor.
Între realitatea social-politică a Republicii Elene şi aceea a României există numai deosebiri. Văzând că populaţia e credulă şi docilă, că nu-şi foloseşte dreptul la vot spre a sancţiona suficient de dur managementul afectat de incompetenţă şi corupţie, guvernanţii români au încălecat drepturile şi libertăţile populare, nu de azi – de ieri, impunând orice măsuri au dorit, chiar şi în dispreţul Constituţiei.
Să nu ne ascundem după deget. Doleanţele poporului român, proiectele anunţate în campanii electorale de un primitivism specific lumii a treia, sunt uitate imediat după urcarea în jilţurile puterii, care, ca să nu se vadă, dezvoltă o demagogie cumplită, un populism deşănţat, manipulând cu uşurinţă masele.
Astfel, criza grecească e prezentată în cheie pur românească, la nivel de bârfă de cartier: grecii „ţin coada sus”, dar sunt leneşi, şmecheri, stând într-adins cu mâna întinsă la mai-marii UE şi la băncile lor darnice, iar socialismul e cauza tuturor relelor, subminând viitorul european. Culmea e că, după anatema dnei Udrea, vine un filozof de marcă să probeze că aşa e, socialismul face ravagii, pervertind capitalismul, băncile, creditarea…
Dacă politicienii români, în ipocrizia lor, vor fi având un scop legat de imagine proprie şi notorietate, dacă intelectualii puterii se tem să nu-şi piardă privilegiile, ei bine, în ecuaţia aceasta n-au ce căuta jurnaliştii. Ei ar trebui să informeze corect şi prompt populaţia, să explice cu claritate fenomenele legate de criză şi recesiune, atât pe plan intern cât şi extern.
Or, în ultimii ani presa tipărită a cam dispărut, iar calitatea informaţiei s-a degradat iremediabil, de aceea adevărul nu poate fi decât intuit de mulţimi. În plus, puţinii comentatori şi analişti verticali din mass-media, fie de stat, fie private, şi-au însuşit pe nemestecate punctele de vedere de mai sus, iar responsabilitatea guvernanţilor greci, prioritatea de a fi loiali ţării”, voinţa de a-şi ocroti populaţia, de a nu deveni cobaii Europei, de a-şi păstra demnitatea, a lor şi a poporenilor, au trecut neobservate.
Până şi manifestaţiile cetăţenilor greci pentru drepturi şi libertăţi au căpătat conotaţii jignitoare în gura autorităţilor româneşti. Căci politrucul, activistul nostru, trăitor din vânzare de iluzii şi manipulare ordinară, refuză să ia în considerare sindicalismul grecesc, salariile şi pensiile lor normale într-un stat de drept fiind de condamnat, iar sărăcirea românilor de admirat. Nici n-a ridicat bine sprânceana dl Sarkozy, că au şi sărit căţeii români de pază ai CE să-i muşte pe greci, pe spanioli, pe irlandezi, pe toţi cei împotmoliţi în datorii suverane.
De aici şi până a ne împăuna cu rezultate epocale n-a fost decât un pas: ce conducere înţeleaptă şi vizionară are Republica Românească! Nici măcar Opoziţia nu vorbeşte despre responsabilitatea faţă de cetăţeni. Dacă demnitate nu e, nimic nu e.
Iată de ce Grecia va fi eternă, iar mitul cărării fără sfârşit şi-a pierdut orice semnificaţie în România. Am rămas sub 20 de milioane…

Petru Tomegea