De vreo doi ani, actuala majoritate se plânge de discursul urii promovat cică de opoziție și de câțiva formatori de opinii, de jurnaliști apărători ai democrației și ai bunului simț, dar nu a ținut cont de criticile obiective și nu a făcut absolut nimic pentru a reveni la normalitatea unei țări membre a Uniunii Europene unde și Putere, și Opoziție conlucrează pentru rezolvarea treburilor publice. Tratați cu dispreț de diriguitori hapsâni, șmecheri și mânați de interese personale sau de grup, cetățenii au ajuns să-i disprețuiască și chiar să-i urască, iar trendul acesta nu va mai putea fi schimbat prea degrabă. Cum s-a ajuns aici?
Prin aroganță și legiferarea unor interese proprii ori de gașcă: proaspăt instalată la Palatul Victoria și în fruntea Parlamentului, coaliția de guvernământ și-a încălcat promisiunile din campania electorală și s-a apucat de „reformarea” justiției în așa fel ca liderii cu dosare penale să scape de procese, singurele motive declarate: „fiindcă putem”, „dacă nu acum, când?”, dacă nu noi, cine?”. Forțând regulamente și cutume democratice, comisiile parlamentare și Guvernul au trecut la rescrierea legilor și a Codurilor Penale în favoarea corupților, a infractorilor, fără a ține cont de Opoziție și de cetățenii reprezentați de aceasta, fără a cere opinia magistraților independenți și fără a lua în considerație că România trebuie să respecte tratatele de aderare la UE și analizele MCV, CRECO și ale Comisiei de la Veneția, ceea ce a pornit tăvălugul protestelor de stradă și, concomitent, al urii. Au scos legi favorabile numai pentru ei înșiși.
Consecințele nu au întârziat, iar zilele trecute le-a venit lovitura fatală: presa a aflat de dispariția Alexandrei și, cu 4 luni în urmă, a Luizei, două fete din Caracal care, în lipsa mijloacelor de transport public, au apelat la „ia-mă, nene!” Numai că „nenea” era Gheorghe Dincă, membru(?) al unor rețele de trafic de carne vie, criminalul(?, un psihopat(?) lăsat în libertate, fără niciun fel de supraveghere, așa cum sunt și alte câteva mii de psihopați uitați pe străzi. Că poate nu se întâmplă nimic… Și iată că se întâmplă.
Ura născută după OUG 13 ca ura, urcă și coboară, dar acum s-a revărsat peste țară un dispreț stăruitor la adresa diriguitorilor și a instituțiilor implicate: Poliție, STS, procurori de caz, iar disprețul nu are alt leac decât dispariția compromișilor din spațiul public. Rușinoasă, dar de înțeles. Care sunt sursele disprețului?
Vinovat este tot disprețul, dar de data asta al guvernanților față de guvernați: disprețul, bătaia de joc ale polițiștilor de la 112 și ale celor de la STS față de copiii amenințați cu moartea, teama că prin intervenția pentru salvarea Alexandrei ar putea atrage ilegalitatea probelor, neimplicarea justițiarilor pe motiv că se tem de Inspecția Judiciară și de Secția Specială. Așa că au stat în mașina Poliției până la ora 6 fără să facă nimic, iar viața copilei s-a topit în foc. Nimeni nu-i va putea ierta pentru acest păcat. Dar nota de plată se va plăti la Tribunal, probabil, și mai ales la alegeri, iar actualii diriguitori au a da seamă. Au fost preveniți din vreme, însă nu le-a venit a crede.
Or un popor care își disprețuiește conducătorii nu mai poate fi guvernat ca până acum fără a trezi revolte și suspiciuni, iar posibilitatea alegerilor anticipate nu este luată în calcul decât de politicienii lipsiți de realism. Din ce se vede până acum, alegerile prezidențiale vor fi la termen, dar, după crimele odioase, discursul politic al tuturor competitorilor s-a schimbat. Va fi dominat de jale, plângeri penale și mult dispreț, multă scârbă, care vor fi contabilizate de formațiunile de guvernământ și de instituțiile implicate.
Din păcate, nimeni nu are soluții de ieșire rapidă din criză și nici măcar nu le caută… Să sperăm că Uniunea Europeană, statele membre ale UE ne vor ajuta cu expertiză și experți, iar instituțiile statului vor fi încet-încet curățate de incompetenți, ticăloși și oportuniști. Dar pentru asta e nevoie de schimbarea puterii actuale, compromisă ca niciodată după revoluție, și de voință politică de a reseta statul de drept. Ceea ce, înafara unor declarații și multe vorbe de clacă, nu se prea întrevede.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 