Ce are a face mila cu politica? Mai nimic, dar, fiind un sentiment de înțelegere și compasiune față de o ființă care nu ți-e indiferentă, mila ar putea aduce niscaiva avantaje electorale. Miloșii însă nu sunt alegătorii ca atare, ci mai mulți membri de vază ai PDL, iar obiectul milosârdiei și al filotimiei lor nu este propria soartă, azi destul de ingrată, ci tocmai adversarul PNL, aflat la guvernare.
Să se fi decis să-și abandoneze propriul partid, aflat momentan în Opoziție, și să treacă la sau să le dea votul rivalilor? N-ar fi ceva nou.
În loc de momeală
Dar să socotim faptele: cică „PSD le-a dat ministerele cele mai grele, sociale… au(sic!) segmentat ministerul Transporturilor și au(sic!) luat compania de infrastructură rutiere(sic!), ministerul Economiei l-au împărțit și în altele liberalii ascut creioane”. „Mai jos de atât nu-mi amintesc să fi fost partidul, poate doar în perioada ’93-’94. Cert e că sunt(sic!) băscuța PSD. PNL n-a urcat deloc, în afară de câțiva lideri care s-au căpătuit. PNL sau dreapta românească n-a câștigat nimic”. „Degradarea PNL, ca imagine și nu numai, e din ce în ce mai accentuată” (Petru Movilă).
Câtă mărinimie, veți spune. Dar când mila ascunde în spate un anume interes electoral se mai cheamă milă sau devine șmecherie și șantaj? Interesul imediat ar fi o combinație între PDL, 10% în sondaje, și PNL, 24-25%, dar cu condiția să dispară dictatorul Crin Antonescu, cu alte cuvinte, șefii să fie pedeliști.
Mire sau mireasă
Așadar, un fel de mariaj în care pe mire nu îl interesează fata și părinții, ci doar zestrea. Și o mai spune și cu voce tare. Cât de tembel să fii ca să accepți o astfel de propunere? Propunere care se repetă sub cele mai variate și ciudate forme din 2006 încoace.
Propunere care vine după o fază și mai insolită: ani buni s-au încercat pe diverse căi distrugerea PNL și înghițirea lui bucată cu bucată. De prin 2005 se lucrează metodic la sfârtecarea partidului: gruparea Stoica-Stolojan încearcă și reușește să rupă o halcă bună din partidul Brătienilor, PLD, lipită și topită ulterior în PDL încă din 2007. Între timp, racolările individuale de la vârf la bază au continuat fără dram de fereală și rușine. Nici astăzi, pe sub mese, pe la colțuri, ademenirile n-au încetat, ultima reușită fiind gruparea Chiliman, devenită Fundația România Liberală, pregătită să slujească noul-vechiul jupân.
Cum câștigi când pierzi
A doua chestiune este una de principiu: PNL a câștigat împreună cu PSD și PC alegerile locale și generale din 2012 la un scor de forfait cu Opoziția și PDL. Opoziție care încă e năucită de forța loviturii. Or învinsul, victima propriilor iluzii și greșeli, nu se află în situația de a-l compătimi pe învingător fără a trezi suspiciuni asupra integrității și hohote de râs. De nu, o imensă dezamăgire.
Citatele de mai sus pot fi interpretate în sensul proverbului: „Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima de milă ce-mi este”. Însă ultima parte nu o mai spun miloșii. Și nu o mai spun din 2006: pedeliștilor și lui Traian Băsescu li se rupea și atunci inima de PNL căzut pe mâna răzgândacului Tăriceanu, dar Coaliția Johannes a câștigat alegerile în 2008. Fără niciun folos, însă, căci la putere a ajuns tot PDL. Istoria va judeca de ce.
Mila ca monedă de schimb
Generozitatea și mila portocalie s-au accentuat apoi concomitent cu „degradarea”, degringolada PNL, căzut pe mâinile adormitului și despotului sângeros, Crin Antonescu, cel ce a întinat nobilele idealuri ale Brătienilor, îngenunchind în fața bolșevicilor de la PSD… Ca urmare, în 2012 au preluat guvernarea, dispunând în Parlament de o majoritate de peste 75%. Halal victimă, halal degringoladă!
Cele de mai sus demonstrează cu prisosință un model politic perimat, unul care a coborât PDL de pe soclul Puterii în terenul arid al Opoziției și, cu toate acestea, nimeni nu e dispus să schimbe sensul vectorilor politici, nici să renunțe la combinațiunile politicianiste care l-au adus la sapă de lemn. A nu se înțelege că de acest tip de milosârdie suferă doar PDL, fiindcă de miloși față de alții e plină politica noastră de la vârf până la bază.
Biata capră a vecinului trage să moară
Atâta doar că mediile noastre numesc acest model politic perimat „sindromul capra vecinului”, unul din multele motive ale înapoierii României. Fiindcă nu poți construi absolut nimic exprimându-ți în bășcălie mila față de adversarul politic aflat la Putere, încercând să-i înșeli vigilența și să-ți bați joc de votul alegătorilor, în timp ce-ți încordezi bicepșii în piața publică. Până și copiii știu că politică fără carte nu se poate.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 