Paradoxal, dacă încerci să studiezi fenomenele politice româneşti prin prisma ştiinţelor sociale, posibilitatea de a ajunge la judecăţi de valoare se diminuează. În plus, după aşezarea datelor într-o anumită paradigmă, întâmplarea, neregula, improvizaţia, impostura, ciudăţenia…, în fine, atipicul vin să infirme constructul. De aceea, contribuţiile savanţilor la definirea stilului nostru de a face politică se situează în zona efemerului, a aprecierilor caduce, chiar dacă pornesc din bune intenţii, bazându-se adesea pe o documentare harnică.
Analizând actele politicienilor prin dihotomia legal – ilegal, aserţiunea că ne aflăm la limita dintre cele două nu se mai poate susţine deoarece, în majoritate, faptele ating sfera penalului, a infracţionalului: mită electorală constând în asfaltări, renovări peste rând, alocaţii bugetare privilegiate, plicuri, cadouri la sacoşă contra voturi, campanii începute înainte de termen, la mediile de partid; la celelalte, acces „controlat”, pe „ochi frumoşi”, ori cu preţuri scandaloase; haite de internauţi care infestează forumurile pe Internet.
Aspectele legate de moralitate ne înstrăinează de civilizaţia europeană deoarece aproape nimeni nu mai câştigă politically correct sufragiile, iar practica de a promite exact ce vrea electoratul să audă a fost legitimată prin recunoaşterea oficială a noilor aleşi, cu toate că apoi minciuna gogonată a ieşit la iveală. Pe deasupra, concurenţa în aceeaşi circumscripţie devine curată aventură pentru neiniţiaţi: se pot trezi nu doar cu hârdaie de lături în cap, ci chiar cu trupul, maşina, casa serios şifonate. În câteva localităţi, candidaţii au fost însoţiţi de adevărate gărzi pretoriene, din ale căror confruntări au rezultat victime şi, de ce să n-o spunem, câţiva trimişi pe lumea cealaltă. De condamnări nu s-a auzit nimic. La război, ca la război.
Politica asta constituie mai degrabă braconaj, un fel de haiducie practicată ostentativ de către majoritatea românilor cu tupeu nemăsurat nu doar în vreme de criză. Dacă pe marii braconieri nu-i deranjează autorităţile în jaful celor mai alese exemplare ale faunei carpatine, ei bine, acelaşi lucru se poate afirma şi despre cei ce-şi continuă vânătoarea, pescuitul alegătorilor în acest no man’s land unde şmecherii fac legea, iar fraierii le asigură cu graţie, naivitate reuşita la urne. Armele braconierilor sunt de ultimă generaţie: puşti cu laser, setci monofilare, undiţe sofisticate. Ale vot-hunter-ilor, aşijderea: redacţiile, studiourile, platourile, ecranele televiziunilor pe care se antrenează zi şi noapte, folosind capcane, ţepe, cartuşe oarbe, fumigene. Îşi pregătesc din vreme stratageme belicoase, odată cu muniţia aferentă constând din acuzaţii demolatoare, mape profesionale, dosare compromiţătoare, dovedite apoi simple decupaje din presă, îşi angajează instructori dintre celebrităţi mondiale pe sume colosale, obţinute nu se ştie cum, îşi apropriază spaţiul public, să aibă unde arunca momeala pentru prostime, îşi testează forţa şi eficienţa „loviturilor” prin sondaje scump plătite. Ca demnitari importanţi, uită de job fără vreo remuşcare plecând la vânat şi pescuit aderenţi în timpul programului de lucru. Cu maşinile şi logistica din dotare. Cu elicopterele, ca să se pogoare din cer ca Sfântul Duh. Pe bănuţul contribuabilului. Criza e doar pentru sărăceni.
Chiar dacă piere lumea sau ne loveşte năprasnic criza, caută cu lumânarea, iar, dacă nu găsesc, inventează prilejuri de costisitoare băi de mulţime, sărbători sfinte, serbări câmpeneşti ca sâmbra oilor, ouă pascale, tânjalele plugarilor, închegarea brânzei, înflorirea liliacului, a bujorului, a merilor şi perilor până-n mijlocul verii, când tund oile şi caprele la urne. De circul ăsta se face haz şi-n presa străină. Ei şi? Folosind ca decor sărăcirea populaţiei, seceta, şomajul, falimentul industriei mici, lipsa de lichidităţi din sistemul bancar, se distrează de minune alături de poporeni plini de însufleţire. Activişti zeloşi se întrec pe ei înşişi: angajează muzici şi muzicanţi celebri, transportând cu autocarele mii de inşi care habar n-au ce se întâmplă, ca să simtă marii şefi că sunt cei mai iubiţi dintre pământeni. Lumea petrece. Dacă-i de haram, de haram să fie. Nota de plată va fi pe măsură. Aceeaşi, plătită la fel de şase decenii. De noi toţi.
Nu ieşim bine nici privind prin prisma antonimiilor valoare – nonvaloare, moral – imoral, competenţă – incompetenţă. Formaţiunile de la putere îşi promovează protejaţii în funcţii de stat indiferent de studii, expertiză şi prestanţă. Nimeni nu mai garantează reuşita pe baza meritului civic, iar a face cinstit carieră e imposibil. Specialişti înalt şcoliţi pierd întotdeauna în faţa yesmenilor giraţi de partid. De multe ori ies în frunte personaje controversate, inapte intelectual, cu dosare grele şi condamnări în instanţe, foşti, actuali securişti căci teoria modelelor se pune în practică de-a-ndoaselea. Ai impresia că se face înadins, în dispreţul „presarilor”, ca să-şi demonstreze loruşi puterea.
Nici ideile generoase nu cad pe teren fertil, iar rodul lor sărac e mereu distrus de dăunători voraci. Acum, propunerile „bune” nu pot aparţine decât şefilor. Cu ele ne (se) amăgesc în lipsă de programe eficiente de bună guvernare şi administraţie. În schimb, ca să-şi poată atinge ţintele, numai ale lor, nouă ni se dau de „rumegat”, într-un spectacol orwellian, mereu ţinte false. Criza loveşte insidios straturile de jos ale societăţii, iar primii oameni în stat dimineaţa propun impozit, la prânz îl aprobă şi seara îl condamnă. Culme a ipocriziei! Pentru „eforturile” lor, ne cer votul.
Concluziile nu pot fi decât descurajante: dacă politică înseamnă ştiinţa bunei guvernări, ei bine, faptele de mai sus nu au vreo legătură cu politica, iar viitorul unei societăţi asemeni unei „corăbii bete” e previzibil.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 