Încă înainte de campania electorală a izbucnit o controversă legată de politicienii-oratori și politicienii-cititori (de pe prompter sau de pe foi). Și cum din orice în spațiul nostru public se încearcă obținerea unui cât de mic avantaj politic, nici de astă dată nu s-a scăpat ocazia. Cu ceva timp în urmă, se ironiza faptul că unii deputați și senatori nu se pot despărți de notițe. E de rău? E de bine?
De la agora la prompter
Este adevărat că în antichitatea greacă și latină, democrația a cunoscut fenomenul oratoriei, iar numele grecilor Demostene, Eschine, Lysias, Isocrate, Pericle, al romanilor Cicero, Iulius Cezar și Cato cel Bătrân care reușeau să-și convingă concetățenii în agora prin discursuri vor rămâne de-a pururi în paginile istoriei.
Nu știu dacă cititul de pe prompter sau de pe foi este neapărat atributul unui bun politician, dar știu că o mulțime de lideri mondiali (Barack Obama) apelează la această modalitate de a-și transmite mesajele către presă și public, fie citind discursurile mai importante de pe prompter, fie pur și simplu de pe foi. Dar n-am descoperit încă atacuri dure la adresa lor pe această temă, motiv pentru care se cuvin câteva explicații.
Modelele mele și oratorii
Aș aduce un sfios omagiu unor eminenți profesori universitari ca Lucian Blaga, Iorgu Iordan, Constantin Ciopraga, Ilie Dan… și al celei mai bune inspectoare de limba și literatura română pe care am cunoscut-o, Modesta Viorescu, pentru faptul că nu aveau timp să flecărească în fața învățăceilor, știind bine că fraza, știința și logica lor ar avea de suferit din pricina oralității, cu atât mai mult cu cât acestea ne deveneau modele.
Trecând la discursul actual, să remarcăm mai întâi două tendințe, nu neapărat contrarii: 1. nu foarte multe personalități contemporane au stat sau stau bine la capitolul retorică: patriarhul Teoctist, socotit îndeobște unul din marii retori ai Ortodoxiei, apoi politicienii Corneliu Coposu și Emil Constantinescu, iar din generația actuală, Crin Antonescu.
2. am remarcat, însă, intelectuali eminenți, oameni de știință și destui politicieni care, invitați prin studiouri TV sau aflați la tribuna parlamentului, la diverse manifestări politice, nu se jenează să-și citească discursurile ori intervențiile. De asemenea, marea majoritate apelează fără fandoseli la notițe, iar proporția acestora în organismele europene este covârșitoare. Poate și din cauza limbii.
De la retorică la vorbărie
Firește, oralitatea își are farmecul ei, mai ales în campaniile electorale. Și cum la noi campaniile electorale știm când încep, dar nu și când se termină, discursul politic pe care-l audiem zi de zi la televizor s-a transformat în politicăreală și vorbărie, moderatorii stimulând spectaculosul, încontrarea verbală, atacurile asupra preopinenților și a concurenților pe același culoar. Or politică nu înseamnă doar confruntare între oameni, ci mai ales confruntare de idei și proiecte.
Se pare că în această campanie s-a descoperit, în sfârșit, pericolul de a vorbi în zadar în fața cetățenilor, deoarece ca profesor de română care a învățat la școală despre oratorie nu pot afirma cu tărie că discursurile libere ale politicienilor noștri au tangență cu arta. Am remarcat adesea sclipiri, dar și tentația succesului facil prin butade, ironii și diatribe, preluate imediat de presă.
Politica e o știință
Nu este exclus ca de data aceasta demersul de a impune un alt stil de a face politică în România, unul cu mai multă rigoare argumentativă, cu prezentare clară și precisă, unul cu accente pe fapte, nu pe „gargară politicianistă” să aibă ceva rezultate. Oricine știe că politica este mai întâi de toate o știință și abia apoi artă a bunei guvernări.
Așa că euforia „oratorilor” apropo de avantajele oralității s-ar putea foarte bine să li se întoarcă asupră-le. Întrucât până la urmă electoratul își va da seama că unele discursuri menite să le capteze atenția sunt spectaculoase, dar goale de conținut, în timp ce altele prezentate cu acuratețe și responsabilitate, dar citite, vin cu idei și proiecte clare, ușor de reținut. Fiindcă întotdeauna textul elaborat în scris este superior discursului oral.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 