Manifestările interne ale fostului partid prezidenţial şi de guvernământ pot fi generalizate la nivelul întregului eşichier politic fără riscul de a tulbura prea mult imaginea politicii româneşti. Astfel, în campania electorală, principalii lideri portocalii(?) au avut agende proprii şi proiecte divergente, de reactivarea ideologiei şi a bazinelor electorale nu s-a mai ocupat nimeni, grija cea mai importantă fiindu-le să se salveze fiecare cum poate, de la dl Băsescu, liderul lor informal, până la Nea Ilie de la sculăria secretariatului cu evidenţa membrilor de partid. De demonstrat.
Aroganţa şi blazonul
A intrat în campania electorală cu o stare de aroganţă nedisimulată, luând de bune intoxicările opozanţilor şi ale firmelor de sondare a opiniei publice care repetau zi şi noapte că partidul ar putea obţine în jur de 25-30 şi % din sufragii, iar dacă vor fi în stare să gestioneze la fel de „corect” aceste procente, cu ajutorul nepreţuit al preşedintelui, cu degrabă săritorii UDMR-işti şi deputaţii minoritari, eventual cu încă ceva „uslaşi” reveniţi la dragostea dintâi, pot încropi o majoritate să-i ţină de urât locatarului de la Cotroceni.
Începând de pe 9 decembrie însă loviturile au început să răbufnească în uşă: cu doar 16 procente, visele lor de continuitate şi chiar de mărire au căzut asemeni aripilor anticului Icar. Cauzele sunt ţinute cât se poate de secrete, motiv pentru care jurnaliştii au început să facă săpături.
Noncombat şi pace (cu inamicul)
Iată ce s-a aflat: îşi reproşează unii altora, ca să nu spunem că se ceartă, starea de noncombat din timpul campaniei electorale şi chiar aceea de blat cu duşmanul USL-ist: o mulţime de primari şi majoritatea liderilor de opinie portocalie au trecut de partea adversarului, declarând pe faţă că nu mai sunt dispuşi să-i susţină la alegeri. A se citi: suma e prea mică, viitorul „nostru”, destul de incert şi „nu se merită”. A se înţelege că procedura asta s-a repetat adesea în ultimii ani. Nu doar la ei.
Mai mult, aflăm de la dl Cristian Preda, parlamentar european, că oferta sa, a dnei Monica Macovei şi a dlui Sever Voinescu, intelectualii şi puritanii partidului, de a candida în colegii dificile nu a fost acceptată de preşedintele PDL, Vasile Blaga. Cum şi de ce a îndrăznit? Ca politician cu vechi state, numit în cunoştinţă de cauză „căprar” de dl Băsescu, dl Blaga ştia foarte bine de ce: le-ar fi stricat inutil imaginea şi notorietatea, deoarece s-a dovedit că, indiferent cine a candidat pe listele USL, a ieşit primul în colegiu. O fi fiind vreo excepţie? De, după război… ne putem lăuda oricât, numai că laudele nu schimbă din păcate realitatea.
Coabitarea ca mormânt
A doua lovitură a venit direct în moalele capului: după un contract de coabitare la Putere cu Victor Ponta, acesta a primit nominalizarea pentru funcţia de prim ministru, spulberând iluziile PDL de a face parte dintr-o majoritate parlamentară sprijinitoare a unui Executiv darnic. Se ştie totuşi că, uneori în Opoziţie, dărnicia guvernului aflat în dificultate poate fi uşor „stimulată”. Nu pot fi uitate sumele generoase date de guvernele Boc şi Ungureanu, ba chiar şi Tăriceanu pentru „programele” Opoziţiei locale.
A treia lovitură au aflat-o la votul de învestitură a Guvernului Ponta: au votat „pentru” 402 iar 121 „contra”, ceea ce înseamnă că vreo câţiva opozanţi au scăpat în urnă bila albă în loc de cea neagră. Coroborată cu alte ştiri recente despre reluarea fenomenului migraţiei politice, deocamdată de la Opoziţie către Putere, informaţia vine să alarmeze stafful PDL – e clar, voturile lor în Parlament vor fi prea puţine chiar şi pentru iniţierea unei moţiuni.
Sindromul letal al caprei vecinului
A patra lovitură le-ar putea fi fatală: de la cei mai firoscoşi, la liderii locali ai PDL, cu toţii îşi doresc dezmembrarea rapidă a USL, crezând că, odată despărţiţi Antonescu şi Ponta, partidele acestora vor putea fi mai uşor de învins, de nu, măcar duse cu zăhărelul cotrocean. Or separarea lor în PSD, singura formaţiune pe culoarul stâng, şi PNL, cea mai puternică şi închegată partidă pe culoarul drept, abia atunci PDL ar putea rămâne pe din afara jocului politic.
Nu este exclus ca tocmai presupusa despărţenie a USL de după alegerile prezidenţiale din 2014 să fie motivul pentru care aleşii portocalii încearcă să migreze către liberalii naţionali şi nu neapărat oportunismul sau fripturismul caragialeşti. Q.e.d.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 