Încă de la înființarea USL, jurnaliștii folosesc unități de măsură diferite când se întâmplă să-i evalueze pe copreședinții acesteia: social democratul Victor Ponta este apreciat adesea sau măcar privit cu înțelegere de către principalii susținători ai președintelui, în vreme ce liberalul Crin Antonescu este mereu injuriat, desființat, desfigurat, diabolizat.
Nu cred că mai e alt personaj politic mai blamat, unul căruia să i se fi dresat atâtea procese de intenție: e gata să ne vândă țara rușilor, mai nou, chinezilor, cazahilor, ca președinte va aduce pușcăriabilii la guvernare, va încăleca Justiția, va călca pe cadavre…
Fenechiu – lovitura de grație
Însă condamnarea într-o primă instanță a lui Relu Fenechiu a fost ca o hârtie de turnesol. În mod normal, o sentință dreaptă nu-i face pe jurnaliști și cetățeni să jubileze, dar nici să se întristeze, ci să o respecte, să aprecieze obiectiv imparțialitatea Justiției. Or imediat după aflarea veștii, mai toate televiziunile și ziarele au declanșat fiesta: Ura, a căzut capul Fenechiului!
Semn că nu preocupa pe nimeni dacă pronunțarea într-o primă instanță a fost îndeajuns de gravă sau nu, ci numai și numai băgarea la pușcărie a unui membru liberal de vază al Guvernului Ponta. Căci așa cum Adrian Năstase a fost privit ca trofeu al luptei prezidențiale și portocalii împotriva corupției, la fel va fi privit și ministrul Transporturilor.
Făcături politicianiste și sfori pământene
Așadar o condamnare e sărbătorită ca victorie, dar, atenție! Nu a justiției, ci a susținătorilor președintelui. Două ar putea fi motivele acestei stări nenorocite de fapt: fie se știa din timp că dosarul este o făcătură de doi bani, fie cineva a tras niște sfori și aștepta rezultatele. Terțium non datur. Fiindcă o luptă împotriva corupției nu se poate declanșa numai împotriva lui Fenechiu, Chiuariu, Vosganian, a profesorilor, a votanților la referendum…, în vreme ce se fac uitate dosare cu fraude de miliarde de euro.
De aceea, singurele explicații ale ocheadelor aruncate lui Ponta nu pot avea decât două obiective, două ținte diferite, dar strâns legate între ele.
În loc de proiecte de țară
– Pasul I: solidaritatea, înțelegerea față de prim ministru și batjocorirea lui Crin s-ar vrea o contribuție la ruperea USL și spargerea tandemului, a prieteniei care a rezistat până acum atacurilor concertate;
– Pasul al II-lea: speranța nutrită de peste un an că Victor Ponta va candida ori va fi determinat să candideze la prezidențiale, ceea ce l-ar putea ajuta pe Traian Băsescu să-și realizeze pohta ce a pohtit, mandatul de prim ministru. Zice el că nu se agreează cu Vladimir Putin, dar grozav i-ar mai plăcea rocada putiniană cu Ponta.
Unii trăiesc doar ca să atace
De ce nu i-ar plăcea rocada cu Crin Antonescu, candidat asumat de USL la alegerile prezidențiale de anul viitor? Fiindcă șeful Senatului nu a cedat niciodată, din cât se știe, în relația cu președintele, păstrând un ton intransigent, critic la adresa gesturilor și a exceselor prezidențiale. Și apoi fiindcă nu a semnat, nici nu știm dacă i s-a cerut, pactul de coabitare, un act cu caracter juridic, se pare, din care istoria va reține nu gentlemen’s agreement-ul, ci mizeria personalizării în politica românească.
Și ar mai trebui reamintită o cauză: Crin Antonescu are până la ora actuală, după președintele Emil Constantinescu, discursul politic cel mai bine articulat, atât ca frazare, formă cât și ca fond, ceea ce constituie un complex de inferioritate pentru alți actanți politici.
În plus, deocamdată nu are dosare în instanțe și nici fapte reprobabile care să-l vulnerabilizeze în fața adversarilor. Este și motivul datorită căruia atacurile, jignirile, injuriile descalificante, minciunile, caricaturile… nu-și ating ținta, ceea ce produce frustrare, încrâncenare, dușmănii ascunse sau declarate.
Prețul Puterii
In schimb, Victor Ponta s-a dovedit și se dovedește maleabil atât în relațiile obligatorii, protocolare de serviciu, cât și în cele mai puțin protocolare. Se motivează îndeobște că cineva trebuie să cedeze, că țara trebuie totuși guvernată, că societatea, economia, finanțele au nevoie, în sfârșit, de liniște și conlucrare. De ambele părți.
Se întâmplă toate acestea deoarece politica noastră arareori depășește stadiul micilor antante și al răzbunărilor personale, arareori programele și proiectele politice cu care se câștigă alegerile se bucură de susținere ulterioară pentru a fi puse în operă. Poate de aceea politicienii servesc prea puțin buna guvernare și mult prea mult interesele personale.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 