Spiru Haret ne-a lăsat moştenire o şcoală europeană. Reforma sa a avut la bază buna cunoaştere a realităţilor româneşti şi a mediilor educaţionale. A reuşit să micşoreze radical diferenţele între universităţile din Sorbona, Cambridge şi Iaşi sau Bucureşti. Reforma lui Daniel Funeriu vrea să facă învăţământ cică de calitate, dar fără bani, cu dascăli famelici şi supuşi, iar PD-L să deţină pentru eternitate puterea de decizie de la minister până la ultima grădiniţă. Ceea ce în mileniul al treilea nu se mai întâmplă decât în Lumea a III-a, căci şcoala n-are a face cu politica.
În orice ţară democratică, legea educaţiei este un fel de Constituţie pentru o generaţie, recte 25-30 de ani. Ca să poată avea rezultatele scontate de reformatori, e nevoie să întrunească consensul mai multor cicluri electorale, trebuie să integreze ultimele cuceriri ale ştiinţelor didactice, ba chiar să anticipeze o evoluţie corectă şi îndrăzneaţă a acestora.
Mai bine de un deceniu, Spiru Haret şi colaboratorii săi au adunat date şi puncte de vedere de la dascăli de prestigiu. El însuşi poartă o corespondenţă bogată cu aceştia, li se adresează cu modestie, le răspunde tuturor cu „al dumitale, devotat, Spiru Haret”. A ţinut cont de fiecare părere, s-a aplecat cu căldură către păsurile ţăranilor şi ale târgoveţilor săraci. A cunoscut în amănunt starea economică şi şcoala românească din interior, dar şi rezultatele, metodele, programele şcolare ale ţărilor avansate.
A reuşit să alcătuiască cea mai redutabilă echipă, una uriaşă, cu domni Trandafir din toată ţara, mândri că pun umărul la ridicarea neamului prin cultură şi civilizaţie. Competenţele, ştiinţa de carte şi ţinuta morală i-au fost recunoscute unanim, n-a făcut niciodată pe savantul, nu i-a făcut pe dascăli proşti şi cerşetori, nici nu le-a arătat uşa sau calea emigraţiei. Din contra, i-a motivat prin programe de emancipare socială, le-a întărit poziţia şi demnitatea în comunităţile locale, le-a asigurat cel mai modern cadru de perfecţionare în universităţi. Nu le-a cerut bani în schimbul acestora, ci i-a stimulat să devină mai buni.
A fost conştient că fără dezvoltare economică şi propăşirea tuturor categoriilor sociale, munca sa ar fi fost în zadar. S-a „străduit ca din învăţători şi preoţi să creeze o forţă pe care s-o îndrepteze întreagă contra stării de ignoranţă şi de decădere a ţărănimii sub toate formele ei”. Nu e şcoală din Vechiul Regat să nu se mândrească cu ceva de la Spiru Haret.
Nici Carol I, nici primii miniştri Dimitrie Sturza ori P. P. Carp n-au intervenit, din onoare, evident, să-şi aranjeze în posturi grase oameni credincioşi, lăsându-i mână liberă în alegerea colaboratorilor. Din contra, au fost trup şi suflet alături de reformator în acţiunea nobilă de educare a adulţilor şi eradicare a analfabetismului.
Actuala lege a educaţiei a fost făcută cu otuzbirul. Pe profesori nu i-a întrebat nimeni nimic, experienţa lor nu a contat, iar catedrele de specialitate din universităţi n-au avut nicio contribuţie. S-a dorit cu orice preţ călcarea în picioare a demnităţii de dascăl de la prima până la ultima treaptă. Trecerea legii prin asumarea răspunderii guvernamentale nu a permis nici măcar corecţii în Parlament. Cât de inconştient trebuie să fii să crezi că o asemenea făcătură va dura, chiar dacă multe prevederi sunt valabile? Cui a folosit toată tevatura asta inutilă?
Reforma nu o face ministrul, nici partidul, ci profesorul la clasă, autorul curriculei şi editorul de manuale. Or actuala lege nu se ocupă decât tangenţial de conţinutul învăţământului. În ce ţară birocraţia educaţională mai e atât de importantă şi stufoasă? S-a dorit doar crearea unor raporturi de dependenţă între guvernanţi şi dascăli. Ceea ce nici comuniştii n-au îndrăznit. De aici obstrucţionarea autonomiei şcolare şi universitare, de aici încălcarea grosolană a principiilor democratice în relaţiile dintre autorităţi şi cadre didactice.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 