Evenimentele postelectorale ridică destule semne de întrebare asupra discursului câtorva politicieni de vârf dispuşi să creadă în paranormal, vrăji, blesteme şi deochi, să aplice tehnici iraţionale, magice, esoterice în actul de management al puterii. Criticii mai radicali se îndoiesc chiar de integritatea lor psihică / mentală. În plus, vâlva mediatică internaţională aruncă iarăşi în cârca românilor, a tinerilor performeri din universităţile ori din marile companii ale Occidentului o ocară în plus. De aceea, tot mai mulţi se pregătesc să renunţe la cetăţenie sau la numele devenit povară. Din nenorocire, suspiciuni de incompetenţă apar şi în alte sectoare: nu suntem în stare să alcătuim un program capabil să stopeze criza, nici să realizăm o lege modernă a educaţiei, sau a salarizării corecte, iar administrarea unor segmente importante ale vieţii publice nu se ridică la înălţimea cerinţelor UE. Supăraţi, analiştii dau vina pe selecţia vicioasă a meritocraţiei. Câtă e.
Ni s-a tot repetat că dacă adoptăm republica şi asimilăm democraţia vom scăpa îndată de sărăcie şi necazuri. Promisiuni deşarte de transformat în voturi optimismul nostru exagerat. Căci Democraţie nu înseamnă doar actul de decizie prin vot a majorităţii, simple, calificate ori absolute, ci presupune apel obligatoriu la adevăr şi raţiune, al cărei somn, iată, naşte malformaţii. Tocmai de aceea, fundamentul democraţiei rămâne legislativul, numai că acolo trebuie să acceadă cele mai luminate şi reprezentative minţi pentru a legifera ce este necesar, drept, raţional şi ce nu. După conţinutul legilor, inclusiv al celei electorale, după reţeta bugetară aparţinând aceleiaşi eminenţe cenuşii uitate în minister de pe vremea tovarăşilor şi după lipsa de respect faţă de norme şi reguli, orice sociolog serios va emite judecăţi de valoare pesimiste asupra viitorului nostru. Până şi simpli observatori ca noi realizează că ne paşte un real pericol. Ne vine, ca întotdeauna, propria manu.
Acum doi ani, ni s-a indus ideea că votul uninominal va curăţa „zoaiele” de pe geamul politicii, or, cu ultima legislatură, incompetenţii, compromişii, dubioşii s-au înmulţit, iar imaginea publică şi notorietatea câştigate în schimbul mitei electorale au (re)legitimat în jilţuri înalte inşi vulnerabili, fără merite, dar buni de gură, care se trag de curea cu semenii la serbarea ciolanului cu fasole ori a ţuicii fierte, bonviveuri, cozeuri atoatepricepuţi, judecând lumea doar prin prisma experienţelor personale exhibate cu nonşalanţă. Cunună şi botează jumătate de circumscripţie în speranţa că se vor eterniza pe post. În acelaşi timp, jurnalele incomode, mai cu seamă de investigaţie, sunt condamnate la pieire, iar jurnaliştii, pentru prima dată de la revoluţie, la şomaj. Însă slăbirea presei nu e de bun augur pentru statul de drept. Nici pentru libertatea de exprimare cucerită cu atâtea sacrificii.
Mai marilor le convine situaţia tulbure, de aceea cică vor să „perfecţioneze” majoritarul: ba cu votul electronic, ba prin corespondenţă „anticipată”, ba că ar fi suficient un tur de scrutin ca finalistul să ia totul după „principiul morţii subite”. În fapt, se urmăreşte scoaterea pe tuşă a PNL şi a UDMR. Nu contează că jumătate dintre cetăţenii cu drept de vot va fi nereprezentată în Parlament şi consilii locale. De securizare şi corectitudine a sufragiului nici că se mai aminteşte. Se vede că pe meleag dâmboviţean normalitatea nu-şi regăseşte locul.
Nu mai interesează pe nimeni grila şi garanţia partidului, nici ale comunităţii cetăţeneşti din care face parte candidatul. Se deschide astfel larg cale traseismului şi ignobilelor trădări, aventurismului şi imposturii. Dacă se mai iau în considerare şi cele peste 130.000 de nereguli la secţiile de votare, aflate în cercetare la organele de urmărire penală, unele de ani buni, avem un tablou sumbru al stării de fapt. Pentru că a doua putere în stat, justiţia, nu e lăsată ori nu e în stare să asaneze mediul politic.
Iată că raţiunea, ştiinţele politice tind să fie înlocuite de iraţional, mitomanie, esoteric, fatalitate şi destin. Nu mai miră absenţa credibilităţii principalelor instituţii ale statului de drept. Cu moguli, regi, baroni şi alte mantre-sperietori, cu magicieni, vrăjitori şi parapsihologi, e clar că nu construim autostrăzi, nici nu ieşim din criză. Nu dăm de lucru şomerilor decât înfiinţând posturi noi de şamani, astrologi la instituţiile centrale şi locale care să descânte foamea. Noroc de semnalele de alarmă trase de mediile internaţionale care au menirea să ne trezească din transă.
Spre ruşinea intelighenţiei româneşti, excesiv de tolerantă cu impostura, confruntarea între raţional şi iraţional (indus, emoţional, iluzoriu, chiar legiferat) scoate la vedere gradul scăzut de integrabilitate a noilor doctrine politico-economice şi sociale. Învăţate de formă la cursuri postuniversitare sau de completare / reciclare pentru activişti politici, sunt şterse rapid din memorie la ieşirea pe poarta şcolii. În locul lor se preferă misticismul revolut unde poţi bate câmpii cu sau fără graţie. Ca nişte cheflii încălziţi de patima filozofării. Iar când amatorismul şi improvizaţia au strangulat reformele economice, o dăm pe vrăjitorie şi inflamări violete.
Iraţionalul atrage fiindcă e şocant şi impredictibil. De la manifestarea oarbă a violenţei, fizice ori de limbaj, la dezlănţuirea mulţimilor revoltate, de la basme de înspăimântat pruncii la minciuna sfruntată, ameninţarea iraţionalului poate deveni politică de stat, obligând individul să renunţe la comunicare firească. Fatalitatea, destinul, soarta alături de credulitatea şi mitomania noastră primitivă vin din educaţie precară şi şcoală slabă ori puţină. Modelul european, fiind unul raţional, e greu de construit în aceste condiţii.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 