Penalii ne râd în față

Într-o societate civilizată, cu cetățeni conștienți de drepturile și libertățile lor, obișnuiți cu participarea activă la rezolvarea treburilor publice, înscrierea în cursa electorală a unor candidați cu dosare penale n-ar provoca dureri de cap, fiind clar că nu au absolut nicio șansă: faptul că judecătorul nu le-a ridicat dreptul de a se alege nu înseamnă că le-a dat un certificat în alb spre a se înscrie în cursa electorală.
Cum am ajuns noi în situația de a nu putea discerne între oameni integri și compromiși, între cinstiți și necinstiți? Cum de nu se găsește antidotul împotriva acestei toxine care riscă, alături de celelalte forțări ale legii, să arunce în derizoriu executivele și administrația locale? De care nu sunt scutite nici alegerile parlamentare din toamnă. E vorba de vreuna din tarele strămoșești, de care zilnic suntem certați de elitiști, precum caracterul răbduriu, supușenia, masochismul, perversitatea simțirii românești, obișnuința conviețuirii cu răul, cu abuzul (sindromul Stockholm)?
Nicidecum. Acțiunea s-a pregătit din timp sub ochii noștri prin două operațiuni deloc discrete:
1. o serie de politicieni, câteva posturi de televiziune, ziare și jurnaliști ne tot repetă începând cu anii condamnării fostului senator, Cătălin Voicu, a fostului prim-ministru Adrian Năstase și apoi a lui Dan Voiculescu, Dan Diaconescu… că Justiția nu răspunde decât comenzilor politice, iar deciziile procurorilor coincid cu interesele lui Traian Băsescu și ale fostului PDL, ale Monicăi Macovei în cooperare cu SRI, ambasadele SUA, Germaniei, Franței, Olandei…, că tot avem noi comportament de „ghiocel” și „colonie”. Situația a devenit de-a dreptul tragi-comică odată cu transformarea Elenei Udrea și a lui Traian Băsescu însuși din ocrotitori ai Justiției în acuzatori.
2. s-a creat impresia falsă că „populația” s-ar fi săturat de amestecul Justiției în decizia politică, de zgomotul cătușelor. Chiar dacă sondajele de opinie arată invers. Gând la gând cu actuala majoritate PSD, ALDE, UNPR… care vrea un motiv ca să stopeze iureșul DNA. Campioni, la început Victor Ponta și alți lideri ai majorității parlamentare, de mai bine de un an adăugându-i-se președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Sunt vizate Codurile Penale și legile de funcționare a parchetelor. Așadar „Stop cătușelor pentru politicieni”! Nu lipsesc nici tentativele de întărire a imunităților parlamentare și refuzul ridicării acestora la cererea expresă a procurorilor.
Încurajați de televiziuni prin campanii ca „justiție politizată”, „dosare la comandă”, „binomul SRI-DNA”, „candidat la primărie = candidat la pușcărie”, penalii nu-și recunosc vinovăția și se victimizează, plângându-ni-se în direct la televizor de rele tratamente din partea justițiarilor. O fac din 2012 încoace, iar acum toată lumea(?) a înțeles de ce: să poată candida nestingheriți și să mai rămână stăpâni peste bugetele locale încă 4 ani.
Din cât se vede până acum, reușita este sigură: doar un singur candidat a primit interdicție de la judecători, Cristian Popescu-Piedone. Situația se va repeta identic la alegerile parlamentare de la sfârșitul anului. Până atunci se zvonește că asaltul asupra DNA, ICCJ, a Codurilor Penale va fi încununat de succes, căci Victor Ponta nu s-a întors degeaba, iar politicienii vor putea jongla cum vor cu banii contribuabililor, fiind exonerați de pedepse – în această situație buna intenție lipsește cu desăvârșire.
Mai rămâne de „rezolvat” problema dreptului și a libertății cetățenilor de a-și alege în cunoștință de cauză consilierii și primarii. Acesta este și motivul pentru care s-a dus bătălia alegerii primarilor într-un singur tur: mai toți primarii sunt personaje vechi, la al III-lea – al IV-lea… mandat, cu o vastă experiență în adunarea voturilor. Mai adăugați prezența unor „experți” precum aceia din lotul referendumului ca să aveți tabloul complet.
Luați în calcul, pe lângă lipsa de pregătire civică a unei mari părți a electoratului, și forța imensă de manipulare a atâtor „profesioniști” din televiziunile de casă. Iată de ce mă alătur președintelui Iohannis care ne sfătuiește „să ne uităm bine la candidați” și să nu ne lăsăm păcăliți din nou.

Petru Tomegea

Atac la corectitudinea politică

De o bună bucată de vreme, câțiva intelectuali și jurnaliști români intrați în breaslă pe filieră civic-universitară de dreapta s-au alăturat corului european de politologi, analiști care văd în corectitudinea politică (political correctness și politically correct – o noțiune și varianta sa adverbială) sursa cea mai importantă a răului: pierderea identității naționale, favorizarea mișcărilor politice protestatar-gălăgioase, menținerea sărăciei endemice, încurajarea luptei de clasă și antagonizarea grupurilor sociale, stoparea evoluției socio-politice, cultivarea formelor revolute de naționalism, revenirea la (marxism-)leninismul desuet…
Numai că orice demonstrație trebuie să plece de la adevăr: născute în a doua jumătate a sec. al XIX-lea (Școala de la Frankfurt), atât noțiunea cât și perechea sa adverbială au contribuit la asanarea limbajului și a comportamentului politic discriminatoriu, iar categoriilor defavorizate precum minorități etnice, religioase, de gen, de orientare sexuală, de vârstă, de rasă, persoanele cu handicap fizic sau psihic… li s-au asigurat drepturi egale de participare la viața socială, politică, la guvernare…
Cu timpul, respectivele concepte s-au tot lărgit, cuprinzând și alte domenii ale vieții și activității politice precum reprezentativitatea, legitimitatea demersurilor legislative și a selecției de personal, acuratețea campaniilor electorale și reflectarea lor mediatică, gruparea în familii politice și uniuni, alianțe, coaliții…, dar mai cu seamă atitudinile, comportamentul omului politic.
Că rolul bătăliei pentru corectitudinea politică a fost unul de o importanță vitală pentru democrația occidentală nici nu mai trebuie să amintim, ca dovadă nivelul de trai și civilizație fără precedent în istorie. Din nenorocire, România se află de 26 ani într-un nesfârșit și fără speranță proces de tranziție spre societatea occidentală luată de model, ceea ce e altă realitate dureroasă spre tragică și nu trebuie să uităm. Că aceste adevărate nenorociri ne vin din pricina incorectitudinii politice nu cred că se îndoiește cineva.
Să amintim doar câteva: corupția endemică și armata politicienilor de pradă nu s-au născut din respect față de lege și semeni, ci din încălcarea drepturilor și a libertăților cetățenești, inclusiv ale grupurilor defavorizate. De exemplu: primind votul alegătorilor în baza unor proiecte și programe, care adesea sunt simple gogoși de păcălit electoratul, aleșii omit cu bună știință să le reprezinte interesele. Este principalul motiv al degringoladei parlamentar-legislative și al scăderii încrederii în clasa politică la cote de avarie.
Drepturile cetățenești sunt doar în Constituție. În fapt, majoritatea politicienilor uzează de imunități în fața Justiției, iar avantajele lor față de restul populației sunt scoase la iveală de procesele penale: deși există legi de restituire a proprietăților confiscate de regimul comunist, de ele au beneficiat prioritar cumpărătorii de drepturi litigioase, iar marea masă a foștilor proprietari, discriminați în ultimul hal, așteaptă răbdurie un gest de grație din partea guvernanților. De 26 ani.
O discriminare mizerabilă are loc în sănătate și educație: lăsate de izbeliște de toate guvernările postdecembriste, bogații făcuți peste noapte, corupții și politicienii își tratează bolile în clinici celebre apusene, iar odraslele lor studiază în colegiile și universitățile renumite din SUA, Anglia, Franța, Germania…
Așadar de pe ce poziții luptă cavalerii neprihăniți împotriva corectitudinii politice? Nu cumva prin atacurile împotriva political correctness și acuzația de „leninism de stânga” se urmărește distragerea atenției publice de la inechitățile sociale în creștere, de la întârzierea integrării unor minorități etnice, religioase, de la calamitatea națională a amestecului politic în presă, educație, cultură, sport, în promovarea adevăratelor valori?
Iată de ce sunt convins că politica românească a promovat în foarte mică măsură corectitudinea politică, iar societatea românească mai are mult de furcă cu necazurile până la atingerea nivelului occidental.
Petru Tomegea

PNL: morala fabulei

Nu pot să nu atrag atenția asupra unei tendințe arogante a jurnalismului de campanie și a comentariului politic: abuzează de aserțiunea categorică, discursul sentențios, adevărul unic spus răspicat. Tendința s-a accentuat de câteva luni încoace, cam de când a reînceput agitația electorală. Prea adesea impresia personală e ridicată la rang de certitudine, sfârșind cu împărțirea sentinței de ultimă instanță…
Chiar dacă faptele discutate în demonstrația de față numai a campanie electorală nu seamănă, le vom numi totuși: acțiuni concertate, continue de discreditare a Guvernului Cioloș și a președintelui Iohannis, tevatura puerilă despre ofițerii acoperiți-descoperiți ca formă de publicitate, vezi cazul Robert Turcescu, atacul spionilor de la Black Cube, foști ai Mossad… la șefa DNA și criza liberalilor aflați în pană de candidați pentru Primăria Generală a Capitalei.
Mai întâi o clarificare: în mediile occidentale, presa și televiziunile de informație își împart activitatea în două arii distincte: 1. știri cât mai proaspete, investigații, reportaje, interviuri, declarații urmate uneori de explicații sumare și 2. comentarii politice, sociologice, culturale. La noi, încă departe de lumea civilizată, televiziunile cică de informație dau știri foarte puține, de cele mai multe ori operând selecții în funcție de diverse parti-pris-uri, dar își umplu spațiul cu comentarii și talk-show-uri, inclusiv cu zodiacari puși să motiveze doar acele fapte politice care convin liniei postului și nu lovesc în imaginea partidului ori a politicienilor preferați.
Ba chiar, în timp, televiziunile și-au format un public fidel partidului „preferat”, astfel că privitorii la Antene au un anume profil politic, iar cei de la celelalte posturi, alt profil. Adesea se basculează dintr-o parte în alta în funcție de evoluția de pe teren: se schimbă alianțele, asocierile, personajele, se schimbă și discursul moderatorilor, analiștilor, comentatorilor.
Dar fiindcă temele electorale legate de candidați, strategii, proiecte, programe nu fac cine știe ce audiență, mass-media continuă bătălia politică pe teme legate de guvern, justiție, servicii secrete (spionită și scenarită) unde tot felul de specialiști improvizați își dau cu părerea, încercând să puncteze în favoarea formațiunilor pe care le slujesc cu credință.
Despre naivitatea și superficialitatea unor astfel de aserțiuni nici nu mai e cazul să aducem vorba. Să luăm, de pildă, tema legată de eșecurile PNL în campania electorală pentru București: criză de personalități, Cristian Bușoi, un nimeni retras la timp, Ludovic Orban, penal, Marian Munteanu, naționalist de grotă și legionar, iar Cătălin Predoiu vine să salveze fața șifonată a liberalilor… Cam târziu, însă.
Și dacă nimeni nu a observat strategia liberalilor? E posibil să nu-l fi aruncat în luptă de la început pe Predoiu pentru a nu-l expune, fiind convinși că va fi desfigurat de artileria mediatică a PSD. În schimb, au sondat terenul cu primii doi candidați, apoi i-au pregătit intrarea în cursă prin renunțarea la Marian Munteanu, oficializând totodată și întărirea ideologică a PNL pe partea dreaptă a eșichierului politic, ceea ce era absolut necesar ținând cont de evoluțiile recente ale dreptei europene.
În fond, liberalii au speculat pofta de scandal, de atacuri politice și la persoană ale adversarilor, reușind fără mari eforturi să-și mențină candidații mereu în prim-plan mediatic. Le-a prins bine impresia de partid în degringoladă. Și-au protejat astfel poziția și imaginea, în schimb adversarii au ieșit la rampă nepregătiți, rămânând descoperiți din punct de vedere tactic.
Nu știu deocamdată dacă strategia este câștigătoare, dar cu siguranță jurnaliștii – combatanți pe bune sau mercenari în bătălia politică – au ratat ocazia de a satisface necesitatea de informație corectă și de adevăr. Personalizând excesiv campania electorală și înregimentându-se în oastea unor potențiali câștigători, au uitat că se adresează cititorilor și spectatorilor, susținându-și propriile cauze.

Petru Tomegea