Archive for the ‘Clarificări necesare pe scena politică’ Category

Clarificări necesare pe scena politică

februarie 10, 2020

Clarificări necesare pe scena politică

Ultimele evenimente politice demonstrează incapacitatea partidelor românești și a politicienilor de a gestiona spre binele cetățenilor evoluția prezentă și viitoare a României. Ultima criză de leadership a determinat o nouă vânzoleală parlamentară de tip dâmbovițean, cu durități și bolmojeli verbale imposibile într-o societate civilizată, cu injurii, strigăte și chiar urlete, iar degajarea unei formule guvernamentale reprezentative este amânată până după alegeri locale și generale, probabil din toamnă.

Cum s-a ajuns aici? Stânga alcătuită din PSD și sateliții săi a făcut greșeli de nepermis la guvernare. La voința liderului său suprem, Liviu Dragnea, PSD și-a demolat succesiv două guverne, Grindeanu și Tudose, iar al treilea își paradise atât de tare imaginea, încât demiterea a venit aproape de la sine. Pe acest fond de nesiguranță  și inconsistență politică, a fost votat guvernul liberal al lui Ludovic Orban de către o majoritate de conjunctură, majoritate care s-a răzlețit în doar trei luni. Cauza? Apropierea alegerilor și teama că alții le vor lua-o înainte și se vor pune pe liste la alegeri.

Însă nu avem temei să ne văicărim. Căderi de guverne la sau înainte de termen au loc în toate statele democratice, uneori mai repede, alteori mai târziu, la fel cum alegeri anticipate pot fi cerute de electorat, de instituțiile democrației, ori de politicienii înșiși pretutindeni. Unele țări au avut parte și de câte două anticipate pe an. Însă nu parcursul moțiunii de cenzură și formele constituționale înspăimântă, ci calitatea liderilor, lipsa voinței politice reformatoare și a hotărârii de a progresa pe calea democratică, imposibilitatea de a lucra împreună spre binele comunității. 

Cu siguranță este vorba de precaritatea deprinderilor de management și a cunoștințelor despre buna guvernare. Cu siguranță interesele politice sunt mai puternice decât aptitudinile de bună guvernare. Ne lipsesc absolvenți ai facultății de Philosophy, Politics and Economics de la University of Oxford ori ai altor universități serioase, iar SNSPA a noastră se învârte în jurul cozii celebrei vulpi la care, zice rectorul Remus Pricopie, ar fi supt Romulus și Remus, fondatorii Romei antice cu care ne lăudăm. Culmea culmilor nu este confundarea lupoaicei cu vulpea de către cineva numit Remus, ci rămânerea în funcția de rector, ca să înțelegem de ce politica românească nu poate depăși genunchiul broaștei. Nici azi, nici săptă-luna viitoare, nici la anul și la mulți ani. Fără multă carte nu ajungi departe.

Există totuși un câștig pentru noi toți: bătălia între dreapta și stânga va duce la o clarificare pe eșichierul politic național, fiindcă, până la urmă, această confruntare va avea un câștigător și un perdant. Nu-mi fac deloc iluzii că astfel de războaie politice duc pe malurile Dâmboviței la clarificări doctrinare, programatice, măcar acum la 13 ani de când suntem membri ai clubului select, Uniunea Europeană. Nu-mi închipui nici că actualii politicieni mor de dorința de a fi votați în cunoștință de cauză de electori, că atunci nu se vor mai cheltui atâtea milioane de euro pe manipulare, milioane aruncate aiurea pe Apa Sâmbetei. 

Înțeleg bine semnalele date de liderul PSD, Marcel Ciolacu. E clar că pentru amânarea alegerilor anticipate se va răscoli întreg sistemul instituțional și legislativ, se vor încălca termene și restricții constituționale, numai și numai să fie alegerile locale într-un singur tur și alegerile parlamentare, la termen. Se speră că în următoarele luni electoratul va uita de Dragnea și Dăncilă, iar social-democrația va fi  ce-a fost și mai mult decât atâta. Când te uiți cu atenția cuvenită la bazinul lor electoral, realizezi că speranțele le sunt deșarte: le-au rămas bătrânii pensionari și asistații sociali.

Ceea ce intrigă, însă, este altceva: după ce PSD și strămoșii săi feseniști se bat cu pumnul în piept de 30 de ani cum nu-i lasă pe ei să doarmă dragostea de „români“, acum n-au nici-un chef să se întoarcă la popor spre a-i afla dorințele, ceea ce este în fond baza oricărui sistem de guvernare democratică. Mi-e foarte clar că orice amânare a alegerilor se va lăsa cu costuri politice mult mai importante decât câștigurile.

Petru Tomegea