Cine-a urmărit cu atenție desfășurarea ultimelor manifestații, după unii, antiguvernamentale, după alții, anti-orice, a rămas cu impresia că apocalipsa a lovit România. Iar această impresie a fost amplificată de mass-media. De vreo câteva luni bune, abia deschizi televizorul și apocalipsa te lovește: cică urmează o iarnă cumplită, cum n-a fost de mai bine de un secol și jumătate…
Culorile dezastrului: Alb, Roșu, Negru și Galben
Vreme ca vremea, dar Guvernul Ponta lovește și mai abitir: sănătatea e în colaps, iar bolile ucid populația (Cavalerul Alb) concomitent cu creșterea impozitelor și a taxelor, cu scumpirea alimentelor și cu acciza de 7 eurocenți. În consecință, anul 2014 ne va aduce o nouă Revoluție, una devastatoare, care să măture actuala clică de la putere.
Nu ne va ocoli nici războiul (Cavalerul Roșu) care se apropie via Transnistria, de nu cumva ne iau ungurii Ardealul, rușii, Moldova cu tot cu Iași, bulgarii, Dobrogea, sârbii, Banatul, iar străinii ne cumpără pământurile, ne exploatează aurul, pădurile și gazele de șist, ca într-o colonie a nimănui. Așa că foametea (Cavalerul Negru) ne va bate îndată la ușă căci statul nu mai are bani de salarii, pensii și ajutoare sociale. În plus, moartea (Cavalerul Galben) va începe să ne dea târcoale tot mai des.
Măcar Grigore Alexandrescu o spunea cu oarece farmec: „O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare!” De aceea, nu ne rămâne decât să ne punem și noi aceeași întrebare, după 178 ani de la apariția „Meditației” sale: „Cine-ar mai vrea, Stăpâne, aicea să trăiască, Când lumea e de chinuri nedeșertat izvor?”
Dar unde sunt gerurile de altădată?
Dacă ești mai slab de înger, ori cazi în depresie, ori îți iei picioarele la spinare și fugi încotro vezi cu ochii. Dar dacă deschizi ochii, vezi cu totul altceva: nici vorbă de geruri crunte și zăpezi ca la Polul Nord, ci de 14-15 grade, iar muștele dau să-ți intre în casă. Surpriza surprizelor: trandafirul meu chinezesc din fața geamului, după atâtea nopți cu brumă, a înflorit tocmai acum înainte de Crăciun.
Din păcate, în timp ce în alte țări meteorologii își pierd slujba când fac estimări aiuritoare, ai noștri o țin într-o veselie la televizor, de data asta cu vești care mai de care mai roz. Cine să-i mai creadă? Ne întoarcem la strămoșescul Gromovnic?
Foamea, boala și… Chevron
Nici amenințarea cu scumpirea alimentelor nu ține: toamna a fost destul de bogată, fructele sunt mai ieftine decât în anii anteriori, porcii tăiați, mai mulți ca oricând, cel puțin dacă ne luăm după emisiunile de la televizor. Iar serviciile naționale de statistică nu au date din care să rezulte iminența foametei și a sărăcirii bruște.
Cu sănătatea, da, sunt necazuri. Nu beneficiem de tot ce ar fi necesar, dar lista medicamentelor și a serviciilor compensate nu a fost nici strangulată, nici măcar diminuată. E nevoie, e adevărat, de bani mulți pentru dotarea spitalelor, dar, oricât de critic ai fi, nu poți să nu recunoști că spitalele de stat arată altfel ca acum 20 de ani.
Firește, guvernanții nu au rezolvat corespunzător cazul Roșia Montană sau contractele cu firma Chevron, ca atare protestele populației sunt de înțeles. Numai că Parlamentul le poate lua din nou în discuție, nimic nefiind bătut în cuie pentru vecie. Iar data viitoare ar putea să fie mai atenți cu toții.
Unde dai și unde crapă
Am încercat în rândurile de mai sus să dau de urma călăreților înspăimântătoarei apocalipse, dar mai mult de îngrijorare pentru ziua de mâine altceva n-am aflat. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să închidem ochii la greșelile diriguitorilor, de la președinte, la premier și până la ultimul primar. Am înțeles însă altceva: că respectivii cavaleri apocaliptici și colegii lor din mass-media au misiunea să ne sporească stresul mediatic. Așa se înțelege la noi lupta cu puterea politică.
Ceea ce se știe mai puțin e că stresul mediatic duce la „scăderea standardului de viaţă, a încrederii electoratului în liderii politici şi la apariţia efectului de adormire a vigilenţei cetăţeneşti” (TVSURVEYS.COM, Univ. Tennessee; vezi și Julie K. Norem, The Positive Power of Negative Thinking, 2002). Or acesta e unul din motivele pentru care Opoziția nu are sprijinul pe care și l-ar dori la demonstrațiile publice, iar partidele componente ale acesteia nu reușesc să treacă de 20 de procente. Nu cumva ar trebui schimbată strategia, inclusiv aceea de comunicare?
Petru Tomegea - ePolitica 