Dispariţia Seniorului Coposu şi căderea elitelor în mocirlă

Dispariţia Seniorului Coposu şi căderea elitelor în mocirlă

Cum să nu rămâi descumpănit când vezi că dregătorii te-au abandonat în mijlocul drumului şi îşi văd de ale lor? Ca să nu se observe, fac mare caz de grija faţă de popor, în timp ce puterea, averea şi numărul amantelor le sporesc exponenţial, odată cu sărăcirea populaţiei. Dar, când ajunge cuţitul la os, ura şi răbufnirile mulţimilor au deplină justificare.
Istoricii moralişti susţin că eşuarea marilor construcţii administrativ-politice ale lumii e consecinţa decăderii morale şi a îndepărtării elitelor autentice de popor. Retragerea lor din prim-planul vieţii social-politice lasă loc impostorilor. Fără învăţătură şi modele, nicio societate nu poate progresa. Filosofii materialişti consideră că intrarea în mocirla imoralităţii are în principal cauze obiective, economice. Aserţiunile sunt complementare. E nevoie de demonstraţie.

Ţinuta morală ne-a reîntregit patria

Cât timp curăţenia morală şi virtuţile bărbăteşti i-au păzit pe conducătorii anticei Rome să cadă în păcat, imperiul şi-a întins graniţele, iar viaţa economică, bunăstarea şi cultura atrăgeau popoarele barbare ca un magnet. Când căpeteniile şi-au desfrânat poftele de mărire, avere şi destrăbălare, Roma şi-a pierdut puterea, iar popoarele s-au răsculat pentru libertate, barbarii însuşindu-şi şi ei mare parte a teritoriului şi a bogăţiilor.
La fel au dispărut mii de popoare şi civilizaţii, unele ţinute cu sabia, tancul şi kalaşnikovul. Lecţia aceasta o putem urmări pe pielea proprie în România: câtă vreme austeritatea morală, adevărul şi spiritul de dreptate pentru semeni le-au călăuzit activitatea, fruntaşii români au realizat tot ce şi-au propus, inclusiv reîntregirea patriei. Cum şi-au făcut loc desconsiderarea virtuţilor strămoşeşti, degringolada morală, trădarea şi jecmănirea aproapelui, cum s-a pierdut toată agoniseala de până atunci.

Tentaţia mocirlei

După decembrie ’89, am avut exemplul ţărăniştilor: cât au planat asupra lor înălţimea morală şi înţelepciunea Seniorului Coposu, au fost într-un gând şi-o faptă, ca, după dispariţia acestuia, acum 16 ani, partidul să ajungă la mâna unor veleitari oportunişti, neînstare măcar de o pomenire creştinească la 11 noiembrie.
Numai că în mandatul 1996-2000 s-a petrecut un fapt cu urmări catastrofale pentru România: nemulţumiţi că preşedintele Emil Constantinescu nu i-a recompensat după pretenţii pe membrii elitelor intelectual-universitare care l-au susţinut în campanie, recte pe cei 15 mii de specialişti, în mare majoritate, dornici de sinecure şi cariere politice, s-au aciuat în jurul celor ce le-au promis mai mult, al PSD-ului revenit în prim-plan în 2000 şi al viitoarei construcţii liberal-democrate ADA.
Oportunismul lor nu a trezit suspiciuni pe moment, ci abia în 2006 când cei mai mulţi au părăsit celălalt partid istoric, PNL, făcând pasul spre Traian Băsescu şi PD. Este perioada când respectivii elitişti şi-au dat arama pe faţă: odată ajunşi în jilţurile pohtite, şi-au schimbat radical discursul, apreciind la actualul preşedinte şi la PDL tocmai ceea ce criticau abraş la Iliescu şi PSD.

„Pierit-au ruşinea în Ţara Românească?”

Fără voci critice şi cenzori morali, actualii diriguitori ne-au arătat de ce sunt în stare, călcând în picioarele idealurile tinerilor din revoluţie: rând pe rând, importanţi lideri de la Ridzi la Pasat, de la Solomon la Apostu… sunt acuzaţi de mită, furt, înşelăciune, iar incompetenţa şi abuzurile ne ţin de trei ani în criză şi recesiune.
Fiindcă duc dorul lăudătorilor, s-a reînnodat obiceiul vetustelor omagii: se preamăresc unii pe alţii prin emisiuni TV, jurnale şi cărţi cu autori care nu ştiu bine româneşte, vezi cazul Gh. Falcă, „Societatea vie”.
Pe vremea dlui Coposu, idealuri ca Regele Mihai, democraţie, libertăţi, stat de drept, separaţia efectivă a celor trei puteri, dreptul la opinie şi viaţă decentă, educaţie şi cercetare de nivel european etc. erau tratate ca principii sine qua non. Azi nu ne mai amintim mitingurile şi pancartele primilor ani de libertate: „Vom muri şi vom fi liberi!”.
Sociologul V. Dâncu pune această situaţie pe seama narcisismului de care ar suferi mai toţi politicienii, dar diagnosticul e mai degrabă o mângâiere pe creştet. Adevărul nu trebuie ocolit: sunt egoişti, mercantili, iar austerii înţelepţi, anticii cenzori de moravuri au fost alungaţi din cetate. Q.e.d.

Petru Tomegea