În două decenii, reuşitele democraţiei pot fi sintetizate într-un număr foarte mic de enunţuri: avem acces la un anumit tip de cultură şi informaţie de consum, vorbim ceva mai liber despre diriguitori, ni s-a dat pe hârtie dreptul să fim aleşi, să alegem pe cine vrem, dar opţiunile ne sunt mereu distorsionate. Putem să medităm la anumite categorii ale moralei, ale cunoaşterii, dar suntem acuzaţi de elitism, beneficiem de dreptul la educaţie, însă într-un sistem de învăţământ necompetitiv… Enumerarea scoate la iveală, din păcate, neputinţele instituţionale ale statului, ale unei entităţi sociale lipsite de coeziune, debusolate în aşteptări. Permanenta polarizare conflictual-electorală a indivizilor indică un manageriat confuz şi abuziv. Nivelul de încredere / speranţă al multor tineri se prăbuşeşte, iar calea exilului voluntar e tot mai bătătorită. De aceea, nimeni nu ne spune câţi mai suntem pe acasă.
Dacă sociologii, politicienii înşişi dau explicaţii evazive ori interesate de trecătoarea putere, senzaţia e că cineva ne împinge conştient în plasa ezotericului. Să le facem jocul. Poate astfel „ghicim” ce ni se întâmplă.
Vă propunem o cale de detectare a energiilor negative acumulate în 50 de ani de autarhie şi stalinism; cică ne ţin încremeniţi în proiectul conservator-vetust, ne barează drumul spre adevăr şi acţiune, nu ne permit imaginarea aceluiaşi ideal de spaţiu european. Pentru început ne-am oprit într-un Mall şi un hipermarket din Lunca Sucevei, chiar pe locul direcţiunilor, secretariatelor PCR, al sălilor de şedinţe unde se executau destine, se înălţau cariere, se măcinau energii. Dar ori ni s-au tocit simţurile, ori n-avem stofă de ocultişti sadea, că nu ne-a furnicat nimic. În jur, copii zbenguindu-se, tineri veseli, îmbrăţişându-se în văzul lumii, muzică după care ne-am ros cândva destule perechi de pingele, maturi pipăindu-şi portmoneul etc.
Căutăm apoi cai verzi într-o instituţie a guvernării aleatoriu selectată. Cum păşim pragul, resimţim psihoza infractorului în faţa miliţianului: portarul-stăpân ne ia la rost bănuindu-ne de cine ştie ce intenţii. În timp ce spaima ni se întipăreşte pe figură, se uită suspect la noi, la ţinuta de sărăntoci, ca apoi să ridice scârbit receptorul, să se răstească la cineva de la capătul firului şi să ne anunţe cu satisfacţie că personajul căutat e ocupat… Energiile ciumei roşii îşi desăvârşesc opera: şefii, chiar aleşi-numiţi democratic, intră în pielea foştilor aparatcici, sunt prea importanţi pentru „neica nimeni” ca noi, cetăţenii de pe stradă, iar motivele refuzului sunt aceleaşi de pe vremea fanarioţilor: nu ne vedem de treabă, căutăm pere pe răchită, deranjăm, le răpim timpul. În loc de amploiaţi conştiincioşi, ni se vor stăpâni. Nu s-a schimbat nimic, nici măcar antetul pe hârtia cu hotărâri. Aer stătut prăfos-alergic. Deşi aproape fiecare are computer, serviciile publice nu vor să rezolve ieftin, rapid şi comod toate aspectele administrative, continuă să ne umilească cerându-ne prezenţa supusă, de dorit, la coadă, în faţa măriilor lor funcţionăreşti. Inclusiv la achitarea dărilor. În nici o altă ţară nu sunt cozi la plata lor. Lipsesc nu doar normalitatea, civilizaţia, politeţea, atenţia acordate contribuabilului, ci „Wind of Change”, urlat degeaba în Decembrie ’89.
În Piaţa Mare, la concerte, expoziţii de lucru manual, Ziua recoltei – Must, Paşte – Ouă, Crăciun – Porc, An Nou – Chiolhan, tra-lalele, tri-liliac etc., cu mulţimile de gură-cască dornice de circ, energiile astea negative îşi fac de cap mai dihai ca la Cântarea României. Se ruşinează până şi d. Păunescu împreună cu membrii cenaclului Flacăra, dedicat cârmaciului genial. Absolut toate sunt mari evenimente, eventual naţionale, numai bune de tocat la televizor, toate au încărcătură politică, toate au ca ţintă satisfacerea necesităţilor(!) de imagine şi notorietate ale puternicilor zilei, toate se adapă din buget. Numai pentru şcoală „nu e bani”. Se vede cu ochiul liber că politicienii de azi nu cunosc, nici nu doresc alt modus vivendi decât acela ceauşist, la centru, şi al primului secretar de judeţ, în provincie.
Dacă s-a schimbat de două ori Constituţia nu înseamnă că s-ar fi produs vreo mutaţie în modul de a gândi şi a face politică: aici energiile negative nici vorbă să dispară, din contră. Se mizează pe mijloace fără legătură cu ştiinţele politice precum flerul, carisma, îmbrobodirea electoratului, procesele de intenţie, specularea naivităţii, a lipsei de discernământ, dedublarea mesajului, unul pentru naivi şi creduli, altul pentru iniţiaţi. În plus, orice frăţie ţine doar până se trece puntea, poliţele se plătesc prin alte căi decât justiţia, înţelegerile de tip european se fac doar spre a fi încălcate, nu se ştie de Gentleman’s agreements, iar discursul politic modern nu apare decât la aroganţi. Buţi goale.
În legătură cu accesul la informaţie, energiile au fost serios upgradate, „amatorismul” fostei Securităţi fiind înlocuit cu pragmatismul cinic. Mai original decât democraţia noastră de tip Erevan: nu era pentru poporeni, ci pentru elita conducătoare care nu poate guverna fără aportul serviciilor secrete, e însetată de informaţii despre noi, pe unde, cum, cu cine şi ce punem la cale, ce zicem la mânie, ce gândim în faţa desktop-ului etc. Prinde bine la mapa profesională. Nici nu ştii când e nevoie. Ca oameni simpli, consumăm ce ni se dă, atâta doar că de o vreme suntem îndopaţi pur şi simplu. Am ajuns obezi de ouă roşii, becalism, 0-tevism, manelism cu victimizare aducătoare de sufragii.
În consecinţă, se cultivă până la saturaţie politicianismul de duzină, populismul găunos, bârfa la nivel înalt, iar temele agendei publice presante legate de economie, finanţe, societate, moralitate, învăţământ, cultură au rămas de izbelişte. Politica a acaparat în totalitate spaţiul public, iar ratingul scăzut exprimă eşecul electoralismului continuu.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 