După un anumit număr de ani, pentru unii mai mare, pentru alții mai mic, destui politicieni importanți își pierd controlul asupra propriei ființe, ajungând în faza delirium tremens. Nu este vorba de forma ordinară a acestui sindrom acut şi grav ca urmare a încetării bruşte a consumului de alcool sau de droguri la narcomani, ci de beția puterii, mai ales, politice. Delirium tremens se înrudește cu schizofrenia și paranoia. Care sunt simptomele? Grandomania și megalomania, sentimentul exagerat al capacităților proprii, mania persecuției, convingerea că e înșelat de parteneri, că toți ceilalți sunt proști, incapabili, nedemni de prietenia sa, iar ideea că tot ce se întâmplă în jur, în politică, în țară are legătură cu el generează un comportament politic paranoic.
Pentru ilustrare nu vom apela la cazuri celebre din lumea largă, ci la cele autohtone: Nicolae Ceaușescu era convins că fără el România n-ar fi ajuns pe culmile dezvoltării multilaterale, deoarece toți sfetnicii, tovarășii, toate instituțiile statului îi repetau zilnic cât de bine o duc românii sub înțeleapta sa conducere, cât de competitivă este economia țării, câte tone de oțel și fontă aveam noi pe cap de locuitor, cum a ajuns agricultura noastră campioană absolută a recoltelor pe întreg grobul pământesc, cum mai aveam noi puțin și îi întreceam pe capitaliști și imperialiști la nivelul de civilizație și trai… Și asta în timp ce majoritatea cetățenilor era „pe culmile disperării” din pricina frigului din case și a foamei.
Se credea „cel mai iubit dintre pământeni”, ba chiar adulat de 20 de milioane, luând de bune omagiile, aplauzele și uralele aproape mistice ale activiștilor, și e de înțeles fiindcă nimic nu se întâmpla fără voința și știința sa. De aceea la anunțul că el însuși ne va da cu atâta dărnicie 100 de lei în plus la salariu se aștepta la urale și adâncă recunoștință, nu la „Ole, Ole, Ceaușescu nu mai e!”, nici la supranume ca Odiosul, Niciolae, el tătucul, erou între eroii neamului, al cărui tablou era așezat între Decebal și Mihai Viteazul… Ei, bine, nu s-a trezit din delir nici în fața plutonului de execuție…
Se vede treaba că fenomenul isteric al politrucului intrat în delirium tremens ne dă din nou frisoane. Iată ce ce se vede la vârful politicii românești: avem stat de drept, avem cele trei puteri independente, Legislativă, Executivă și Justiție, dar parlamentarii votează la un semn cu degetul deloc discret al șefilor, bineînțeles, la ordinul tătucului; nici Executivul nu se mișcă până când liderul de partid nu dă tonul, tot el demite guverne, împarte posturile de prim-miniștri, miniștri ș.a.m.d., avem justiție, cică independentă, dar ea nu are voie să se apropie de salvatorul neamului, cel ce nu poate fi judecat decât de completul de judecători care îi convine…
Înainte de 1989, personalitatea comandantului suprem era multiplicată la nivel local de primii secretari de județ, cei ce încarnau perfect titulatura de baron, continuată cu atâta aplomb și azi, cei ce tăiau și spânzurau în baronatele, în feudele lor fără să dea nimănui seamă. Justiția nu se putea apropia de ei, căci funcția de la partid se confunda cu aceea de stat și statul era Ceaușescu sau baronul local. Iar sistemul funcționa până la baza organizației de masă PCR. Nu cred că se îndoiește cineva că lucrurile s-au schimbat prea mult azi, când baronii locali sunt căpeteniile pe care se sprijină liderul maxim, sunt oamenii măriei sale, ca pe vremea voievozilor.
Toți spun că doresc o justiție independentă și un proces legislativ corect, exact ca în țările democrației funcționale din Occident, numai că acolo n-a îndrăznit nimeni, de când e lumea și pământul, să modifice legislația în favoarea sa, ca să scape nu știu cine de pușcărie, că și-ar pierde onoarea și demnitatea, ajungând în afara societății. Deși sunt legi foarte clare asupra felului cum se împart bugetele, totul se întâmplă numai și numai după poftele și interesele de partid, și nu ale întregului partid, ci doar ale marelui mahăr, poporul fiind scos din ecuație.
Nu cumva democrația a ajuns simplă cârpă de șters picioarele și e nevoie de resetarea întregului sistem?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 